Gherase Dendrino

Scris de rutişor la 9 aprilie 2008

Compozitor român (Turnu Măgurele, 3 septembrie 1901 — Bucureşti, 1 aprilie 1973). Studiază la Conservatorul din Bucureşti (1920-1927), avându-i printre profesori pe D.G. Kiriac (teorie-solfegii) şi Alfonso Castaldi (armonie, contrapunct). În paralel, urmează Facultatea de Drept şi Facultatea de Medicină din Bucureşti. Succesiv, activează ca dirijor, în Bucureşti, la teatrul de revistă „Cărăbuş” (1932-1946), la teatrul de operetă şi revistă „Alhambra” (1946-1949), la Teatrul de estradă (1949-1950) şi în sfârşit devine prim-dirijor la Teatrul de operetă (din 1950).

În 1955, Gherase Dendrino a fost distins cu Premiul de Stat, iar în 1962 a primit titlul de Maestru Emerit al Artei. Compune în special pentru teatrul muzical: opereta Lăsaţi-mă să cânt (1953); (mai mult…)

Filip Lazăr

Scris de rutişor la 9 aprilie 2008

Compozitor şi pianist român (Craiova, 1894 — Paris, 1936), îşi începe studiile la Conservatorul din Bucureşti (1907-1912), cu D.G. Kiriac (teorie-solfegii), Alfonso Castaldi (armonie, contrapunct, compoziţie) şi Emilia Saegiu (pian), perfecţionându-se la Conservatorul din Leipzig (1913-1914), cu Stephan Krehl (armonie, contrapunct, compoziţie) şi Robert Teichmiiller (pian).

Susţine o prodigioasă activitate de pianist-concertist (1915-1936), fiind în paralel profesor de pian şi teorie-solfegii în Franţa şi Elveţia (1928-1936). Este membru fondator al Societăţii Compozitorilor Români (1920), membru fondator (1936) şi preşedinte al Societăţii muzicale Triton din Paris (1928) şi membru al Societăţii Internaţionale de Muzică Contemporană. Dintre distincţiile obţinute de-a lungul carierei sale componistice, menţionăm premiul I de compoziţie „George Enescu” (1924) şi Premiul Radiodifuziunii franceze (Paris, 1931).Într-o viaţă destul de scurtă, în bună parte petrecută în Franţa, Filip Lazăr şi-a scris o importantă parte a creaţiei sub influenţa folclorului românesc, dar neutilizându-l sub formă de citat, ci prin rafinata recreere în spirit popular a unor teme. (mai mult…)

Constantin C. Nottara

Scris de rutişor la 9 aprilie 2008

Constantin NottaraCompozitor, violonist, dirijor, pedagog şi critic muzical român (Bucureşti, 1890—id., 1951), şi-a început studiile la Conservatorul din Bucureşti (1900-1907), cu D.G. Kiriac (teorie-solfegii), Alfonso Castaldi (armonie, compoziţie), Robert Klenck (vioară), a continuat la Paris (1907-1909), cu George Enescu şi Berthelier (vioară), Dufay şi Thodou compoziţie) şi, în sfârşit, la Königliche Akademie der Künstler din Berlin (1909-1913), cu K. Klinger (vioară) şi Schatzenholz (contrapunct, compoziţie). A activat ca violonist în orchestra Ministerului Instrucţiunii Publice (1905-1907), apoi a susţinut o prodigioasă carieră de violonist-concertist (1907-1938), în paralel fiind violonist în orchestra filarmonicii din Bucureşti (1918-1920), fondator şi dirijor al Orchestrei municipiului Bucureşti (1929-1932), dirijor al Orchestrei Radio-Bucureşti (1933-1938). Este fondatorul cvartetului „Nottara” (mai mult…)

Alexandru Flechtenmacher

Scris de rutişor la 9 aprilie 2008

Compozitor, violonist, dirijor şi pedagog român (Iaşi, 1823 — Bucureşti, 1898). A urmat studii muzicale la Iaşi, cu Paul Hette şi I. Leitner (vioară), apoi la Viena (1837-1840), cu Joseph Böhm şi Joseph Mayseder (vioară), şi în sfârşit la Paris (1847-1848). Înainte de a-şi finaliza studiile, activează ca violonist în orchestra trupei lirice franceze din Iaşi (1834-1837), apoi concertează ca violonist în ţară şi peste hotare, iar în 1842-1843 devine prim-violonist al trupei „Maria Therese Frisch” din Iaşi. Cariera sa a continuat ca dirijor de orchestră de scenă la teatrele naţionale din Iaşi (1844-1847), Bucureşti (1852-1853,1858-1879) şi Craiova (1853-1858). Dacă ne referim la aspectul pedagogic al carierei sale, Alexandru Flechtenmacher a început prin a preda la Bucureşti, ca profesor de pian, vioară şi violoncel la Aşezământul horal (1860-1863), apoi a devenit profesor de armonie, vioară şi director al Şcolii vocale şi instrumentale (1863-1864) şi, în sfârşit, profesor de vioară (1864—1895) şi director (1864-1869) al Conservatorului, fiind fondatorul şi primul director al înaltului institut de învăţământ muzical bucureştean. Alexandru Flechtenmacher a compus primele operete (Baba Hârca, 1848) şi vodeviluri (Piatra din casă, laşii-n carnaval, Arvinte şi Pepelea, Millo director, Coana Chiriţa la Iaşi, majoritatea scrise în colaborare cu Vasile Alecsandri) (mai mult…)

Gheorghe Dima

Scris de rutişor la 9 aprilie 2008

Compozitor, dirijor şi pedagog român (Braşov, 1847 — Cluj, 1925). Studiile muzicale şi le-a realizat în străinătate: Baden, cu Heinrich Giehne (canto); Viena, cu Otto Uffmann (canto); Graz, cu Ferdinand Thierot (armonie); Leipziger Konservatorium (1872-1874, 1878-1880), cu Cari Reinecke (pian, compoziţie), Salomon Jadassohn (armonie, contrapunct). Iniţial a evoluat ca solist pe scenele operelor din Klagenfurt şi Zürich (1873-1874), ulterior devenind profesor de muzică la Braşov (1874-1878), dirijor al Reuniunii române de gimnastică şi cîntări din Braşov (1875-1879,1899-1914), dirijor şi director muzical al Reuniunii române de muzică din Sibiu (1880-1899), profesor de muzică la Seminarul Andreian din Sibiu (1883-1889). Tot la Sibiu a activat şi ca dirijor al Societăţii Hermannstädter Männergesang Verein (1885-1888) şi ca profesor de muzică la Şcoala civilă de fete „Astra” din Sibiu (1892-1899). Spre sfârşitul vieţii devine profesor de ansamblu coral şi primul director al Conservatorului din Cluj (1919-1925), care mai târziu avea să-i poarte numele.

Gheorghe Dima a cules, a prelucrat şi a publicat folclor muzical şi a avut o activitate intensă ca dirijor, pianist acompaniator şi cântăreţ de lieduri. De mare importanţă este şi faptul că a tradus în limba română librete de operă, texte de cantate, oratorii, versuri de lieduri. Gheorghe Dima a fost unul dintre cei mai importanţi animatori ai vieţii muzicale din Transilvania de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. (mai mult…)

Ion Nonna Otescu

Scris de rutişor la 9 aprilie 2008

ion nonna otescuCompozitor român (Bucureşti, 1888 — id., 1940), şi-a început studiile muzicale la Conservatorul din Bucureşti (1903-1907), cu D.G. Kiriac (teorie, solfegii, armonie) şi Alfonso Castaldi (contrapunct, compoziţie, orchestraţie), continuându-le la Paris, la Schola cantorum (1908-1911), unde a studiat compoziţia cu Vincent d’Indy şi la Conservatorul din Paris, unde l-a avut ca profesor pe Charles-Marie Widor. A frecventat Facultatea de Drept din Bucureşti, obţinându-şi doctoratul la Paris.

Cariera sa pedagogică s-a desfăşurat la Conservatorul bucureştean, unde a predat armonie, contrapunct şi compoziţie (1913-1940) şi al cărui director (1918-1931) şi rector (1931-1940) a fost timp de peste două decenii. Numele lui este legat şi de Opera Română din Bucureşti, unde a fost prim dirijor (1921-1939) şi director (1937-1939). (mai mult…)