Cvartetul de coarde Arcadia (Cluj)

Scris de rutişor la 16 aprilie 2008

Cvartetul Arcadia este format din Ana Bogăţilă, vioara I, Răsvan Dumitru, vioara a II-a, Cristian Suaraşan, violă, Zsolt Török, violoncel. Cvartetul a fost fondat în 2005 sub îndrumarea atentă a lui Nicuşor Silaghi (vioara a ll-a a Cvartetului Transilvan).

Cvartetul Arcadia După prima experienţă avută la Festivalul de Muzică de Cameră de la Odorheiu Secuiesc (2005), aceşti tineri şi-au descoperit o nouă vocaţie şi pasiune muzicală.

Au urmat concerte la Cluj-Napoca, Sighişoara şi la sala Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu-Mare, dar şi cursuri de măiestrie artistică cu personalităţi marcante cum ar fi membrii ai Cvartetului Orlando (Amsterdam) şi Voces (Bucureşti), sau Ferenc Gábor (Berlin) şi Ferenc László (Cluj-Napoca).

În luna decembrie a anului 2006 au participat la primul concurs – concursul W.A.Mozart de la Cluj-Napoca – unde au câştigat premiul I şi premiul Sysound, constând în realizarea unui CD. În februarie 2007 au câştigat prin concurs o bursă de perfecţionare cu Cvartetul Belcea (Londra) şi au susţinut, de asemenea, un concert ca invitaţi ai Clubului Rotary.

Altele: articol.

Eduard Wachmann

Scris de rutişor la 16 aprilie 2008

Compozitor şi dirijor (Bucureşti, 1836 — id., 1908), îşi începe studiile la Bucureşti cu tatăl său, I.A.Wachmann (teorie-solfegii, pian), continuă la Viena cu Gustav Nottebohm (armonie, contrapunct) şi în sfârşit la Conservatorul din Paris (1859-1863), cu Henry Reber (armonie), Michel Carafa (contrapunct, fugă), A.-F. Marmontel (pian) şi Francois Benoist (orgă). Activitatea lui ca dirijor al teatrelor naţionale din Craiova (1853-1857) şi Bucureşti (1863-1864) acoperă primii zece ani de carieră, ulterior centrul de greutate având să-l ocupe pedagogia: profesor de pian şi armonie (1864-1903) şi director (1869-1903) al Conservatorului din Bucureşti.

În paralel, tot în capitală, Eduard Wachmann a fost fondator, dirijor şi director al (mai mult…)

Ion Andrei [Johann Andreas] Wachmann

Scris de rutişor la 16 aprilie 2008

Compozitor [Budapesta, 1807 — Bucureşti, 1863], şi-a realizat studiile la Viena. Activează ca dirijor al trupei lirice „Theodor Müller” la Timişoara (1831-1833) şi Bucureşti (1833-1835), este profesor la Şcoala de muzică vocală şi instrumentală a Societăţii filarmonice din Bucureşti (1835-1836) şi la colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti (1846-1850), dirijor al trupei „Costache Caragiale” din Bucureşti (1850-1852), al teatrelor naţionale din Bucureşti (1852-1858) şi din Craiova (1858-1860). A desfăşurat o intensă activitate pedagogică în Bucureşti, predând în particular pian, teorie-solfegii şi armonie, deoarece în acea perioadă la Bucureşti încă nu se înfiinţase un conservator.

I.A. Wachmann a scris numeroase lucrări de muzică de teatru, opere, vodeviluri, comedii-vodevil, feerii, drame lirice, operete, dintre care amintim: opera Braconierul (1832), opera Zamfira (1834), vodevilul Triumful amorului (1835), opera Manole Meşter etc. (mai mult…)