Horia Maxim

Scris de brebenel la 16 aprilie 2009

Horia MaximUna dintre figurile principale ale generaţiei sale, şi-a început cariera solo în anii ′90. Repertoriul său include principalele lucrări pentru pian din baroc, clasic şi epoca romantică, fiind, de asemenea, foarte activ în promovarea muzicii contemporane.
Ca solist al celor mai importante orchestre din România, a colaborat cu cei mai de seamă dirijori şi interpreţi, în diverse ansambluri de cameră. Interpretarea sa a fost apreciată şi în străinătate (Spania, Italia, Japonia şi Argentina), fiind premiat la numeroase competiţii naţionale şi internaţionale. (mai mult…)