Achim Stoia

Compozitor român (Mobu, Sibiu, 1910 — Iaşi, 1973), îşi începe studiile la Conservatorul din Bucureşti (1927-1931), avându-l ca principal maestru pe Alfonso Castaldi (armonie, contrapunct, compoziţie) şi le continuă la Paris, între 1934 şi 1936, atât la Schola cantorum, cu Paul Le Flem şi Charles Koechlin, cât şi la Şcoala normală de muzică, unde a studiat compoziţia cu Paul Dukas.

Cariera sa pedagogică începe la Târgovişte, Focşani şi Sibiu, din 1943 stabilindu-se la Iaşi, unde devine profesor de teorie-solfegii şi armonie şi mai târziu rector al Conservatorului. În perioada 1948-1961 este dirijor al Filarmonicii Moldova, iar între 1950 şi 1959 director al acesteia.

Faptul că a cules şi prelucrat folclor, fiind un colaborator apropiat al lui Constantin Brăiloiu, s-a reflectat în bună măsură în creaţia sa. Mai multe distincţii i-au recompensat creaţia, printre care premiul al Il-lea „George Enescu” (1938) şi Premiul de Stat (1952). Compune cu precădere pentru cor, în general lucrări laice, cu puternice influenţe folclorice: Şase coruri populare româneşti, 1947; Zece colinde pentru cor mixt, 1937; Trei cântece de nuntă, 1955; Cinci cântece de dragoste, 1957; Zece coruri pe melodii populare din Moldova, 1962; Triptic coral, 1968 şi lieduri (majoritatea pe versuri populare).

Preocuparea pentru folclor nu dispare în lucrările dedicate orchestrei simfonice: Învârtită (1937); Coral variat (1947); Trei jocuri din Ardeal (1947); suita În lumea copiilor (1950); Suita a Il-a simfonică (1952); Suita a III-a simfonică (1956); Suita a IV-a „Sibiana” (1956); Rapsodia I „Moldovenească” (1963); Suita a V-a „Mica suită(1966); Suita a Vl-a „Ardelenească” (1967).


Despre autor

rutişor
În umbra brazilor picoteşte rutişor ("Thalictrum aquilegifolium"): cea mai uşoară "aigrette" alb-liliachie, pentru că mulţimea florilor îndesate n-au petale, ci numai un belşug de stamine lungi, fine ca firişorii de pene şi răcoros parfumate.

Gândurile tale