Alexandru Flechtenmacher

Compozitor, violonist, dirijor şi pedagog român (Iaşi, 1823 — Bucureşti, 1898). A urmat studii muzicale la Iaşi, cu Paul Hette şi I. Leitner (vioară), apoi la Viena (1837-1840), cu Joseph Böhm şi Joseph Mayseder (vioară), şi în sfârşit la Paris (1847-1848). Înainte de a-şi finaliza studiile, activează ca violonist în orchestra trupei lirice franceze din Iaşi (1834-1837), apoi concertează ca violonist în ţară şi peste hotare, iar în 1842-1843 devine prim-violonist al trupei „Maria Therese Frisch” din Iaşi. Cariera sa a continuat ca dirijor de orchestră de scenă la teatrele naţionale din Iaşi (1844-1847), Bucureşti (1852-1853,1858-1879) şi Craiova (1853-1858). Dacă ne referim la aspectul pedagogic al carierei sale, Alexandru Flechtenmacher a început prin a preda la Bucureşti, ca profesor de pian, vioară şi violoncel la Aşezământul horal (1860-1863), apoi a devenit profesor de armonie, vioară şi director al Şcolii vocale şi instrumentale (1863-1864) şi, în sfârşit, profesor de vioară (1864—1895) şi director (1864-1869) al Conservatorului, fiind fondatorul şi primul director al înaltului institut de învăţământ muzical bucureştean. Alexandru Flechtenmacher a compus primele operete (Baba Hârca, 1848) şi vodeviluri (Piatra din casă, laşii-n carnaval, Arvinte şi Pepelea, Millo director, Coana Chiriţa la Iaşi, majoritatea scrise în colaborare cu Vasile Alecsandri) româneşti şi chiar o operă, Fata de la Cozia (1870). Vodevilurile sale conţin cuplete, serenade, marşuri, valsuri, cântece satirice, momente lirice, semnale vocale sau instrumentale, gândite în funcţie de arcuirea dramatică a piesei şi de necesitatea individualizării personajelor prin intermediul numerelor muzicale.

Muzica lui Alexandru Flechtenmachcr se particularizează prin cantabilitatea melodică, pregnantă încă de la modestul „cânticel” şi până la desfăşurările sonore de mai mare amploare din operetă sau operă. Vodevilurile sale pun în evidenţă anumite scheme tipice genului, din care nu lipsesc elementele de contrast şi reflectă genuri muzicale la modă în epocă, precum romanţa, dansul de salon sau genuri ale folclorului lăutăresc, neevitând preluările unor lucrări întregi, sub formă de citat, dacă ele se bucurau de succes la acea vreme. Evoluând către operetă şi chiar operă, muzica lui se impune prin melodica accesibilă, de multe ori influenţată de folclorul românesc, toţi ceilalţi parametri fiind subordonaţi celui melodic. Aceste trăsături se regăsesc şi în Uvertura naţională moldavă (1846), care reprezintă un moment important în evoluţia muzicii simfonice româneşti, prin tendinţa asimilării formelor clasice şi introducerii în aceste tipare a elementelor folclorice. Alexandru Flechtenmacher a scris şi muzică de cameră, corală şi vocală.


Despre autor

rutişor
În umbra brazilor picoteşte rutişor ("Thalictrum aquilegifolium"): cea mai uşoară "aigrette" alb-liliachie, pentru că mulţimea florilor îndesate n-au petale, ci numai un belşug de stamine lungi, fine ca firişorii de pene şi răcoros parfumate.

un răspuns la “Alexandru Flechtenmacher”

Gândurile tale