Alfred Mendelsohn

Născut în 1910, s-a stins din viaţă în 1966. A studiat la Akademie für Musik und darstellende Kunst din Viena (1927-31) compoziţia cu Franz Schmidt şi Joseph Marx, urmând şi cursuri ale Facultăţii de Filosofie, a continuat apoi la Bucureşti, cu Mihail Jora, compoziţia timp de un an. Până în 1946, a predat armonie, contrapunct, compoziţie, a fost corepetitor şi dirijor la diferite şcoli bucureştene. După 1946 va deveni secretar şi apoi vicepreşedinte al Uniunii Compozitorilor, precum şi profesor de contrapunct, compoziţie şi orchestraţie la UNMB.

Prolificitatea sa componistică – opt simfonii, poeme simfonice, suite şi alte lucrări orchestrale, trei opere, două balete, două oratorii, patru cantate, muzică de film, de cameră (zece cvartete de coarde), numeroase coruri şi lieduri – este concentrată, în perioada comunismului, spre realizarea unei arte impregnate de ideologie (de exemplu, cantata Glasul lui Lenin, 1957, sau Simfonia a IlI-a, Reconstrucţia, 1949). Într-o evoluţie asemănătoare cu cea a lui Matei Socor, Mendelsohn începe – ca tânăr compozitor cu studii vieneze – să se plaseze într-o avangardă românească interbelică, prin folosirea unor combinaţii politonale şi a unor teme seriale, pentru ca după 1946 să se încadreze fără şovăială în estetica realismului socialist.


Despre autor

rutişor
Rutişor ("Thalictrum aquilegifolium") este o specie luxuriantă, elegantă, înaltă de 1-1,5 m., cu flori sidefii, mov sau roz, ori cu flori albe (culoare dată de staminele numeroase dispuse sferic), grupate în panicule corimbiforme. Preferă locurile cu exces de umiditate.

2 răspunsuri la “Alfred Mendelsohn”

  1. Alfred Mendelsohn – de la a carui nastere se implinesc, in 2010, 100 de ani – a fost un foarte important compozitor, autorul unor creatii de referinta.

  2. I. Apostu spune:

    MENDELSOHN, Alfred (fiul lui Leon; 1910-1966 Bucureşti, cimitirul “Filantropia”) – în cvasitotalitatea biografiilor întocmite de autori evrei i se menţionează exclusiv opera muzicală; compozitor; membru de partid din 1945; secretarul subsecţiei (1946-50), respectiv preşedintele secţiei Muzică a A.R.L.U.S. (1950-?); membru al Comitetului pentru Arte subordonat Direcţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. (1946-1948); director în cadrul Ministerului Artelor (şi Informaţiilor) (1948-1952); deputat în Sfatul Popular Bucureşti (1948-1952); în anii ’50 secretar al organizaţiei de partid a Societăţii/Uniunii Compozitorilor, calitate în care în 1956 declama: “Uniunea Compozitorilor […] desfiinţează din rădăcini caracterul mercanil al vechii Societăţi […] şi orientează eforturile creatorilor şi ale muzicologilor spre o concepţie nouă spre crearea unor opere importante, legate de viaţa şi aspiraţiile poporului nostru, creatorul socialismului” (revista Muzica, nr. 3/1956, apud P. Brâncuşi 2006: 163-4); redactor la revista Muzica, unde opinează că “în artă se duce o bătălie aprigă între nou şi vechi”, acuză “tendinţele retrograde, reacţionare, care vor să izoleze arta de popor” şi preaslăveşte “marea lumină care a răsărit în octombrie 1917” (idem); profesor la Conservator; autor prolific de compoziţii omagiale la adresa liderilor, partidului şi ideologiei comuniste, între care “Simfonia a III-a, Reconstrucţia” (1949), oda “Cântec pentru Stalin” (1950), poemul simfonic “Prăbuşirea Doftanei” (1950), piesele “Zorii secerătorilor”, “Cântec pentru marea prietenie [româno-sovietică, n.n., I.A.]”, cantata “Glasul lui Lenin” (1957) ş.a. (Kuller 2008: 261-2; P. Brâncuşi 2006: 122, 147, 162, 163-4, 166-7; S.D. Pop 2007: 3, 9; O.L. Cosma 2006);

    Despre el si alte mii de evrei comunisti, in studiul „Zydokomuna: Evreii si comunismul – cazul Romaniei (1944-1965) la adresa http://www.scribd.com/doc/68602280/Zydokomuna

Gândurile tale