Ana Chifu

Ana ChifuNăscută în Bucureşti la data de 5 noiembrie 1982, a urmat Liceul de Muzică George Enescu şi studiile superioare în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică (Bucureşti) – secţia flaut-, apoi a obţinut burse de studiu în Dortmund şi Paris. A studiat printre alţii cu Pierre-Yves Artaud, Mario Caroli, Ion-Bogdan Ştefănescu, Anne Horstmann, Virgil Frâncu, Vasile Ganţolea, Michel Bellavance, William Witting.
Este câştigătoare a şapte premii naţionale şi internaţionale şi a susţinut numeroase concerte în România, Franţa, Germania, Italia, Irlanda, Finlanda, Polonia. De asemenea, este colaboratoare a Filarmonicii George Enescu, membră a ansamblurilor de muzică contemporană Profil-Sinfonietta, Devotio Moderna şi Propuls în România, iar în Franţa a cântat alături de Orchestre de Flute Francais şi Orchestre National de Lorraine. Ca solistă, Ana Chifu a cântat acompaniată de orchestre precum Orchestre de Flute Francais, Orchestra Concerto, Orchestra Lyceum Strings.
Flautista se implică în viaţa muzical-culturală contemporană, luând parte la festivaluri precum Acanthes în Franţa, Toamna Varsoviană în Polonia, Săptămâna Muzicii Contemporane în România, festivalul de la Castlepollard în Irlanda . De asemenea, a participat ca organizator, solistă şi membră a ansamblurilor camerale ale Festivalului de Muzică Contemporană Tom Johnson din Dortmund.


Despre autor

cercer
Cercer ("mohorul roşu") e o specie de anemone cu flori albe, roz sau albăstrii — cu corolele larg deschise; de-i vreme rea, scânteiuţele de munte îşi strâng corolele şi se ghemuiesc, şoptind parcă în taină: "cer Cer..".

Gândurile tale