Ansamblul PRO CONTEMPORANIA
Fondat în 1990, la iniţiativa unui grup de tineri muzicieni, devotamentul asumat al grupului român pentru promovarea muzicii contemporane este văzut ca un stimul pentru colaborarea cu artişti din toate domeniile, hrănit de o deschidere pentru noi idei şi provocări – totul cât mai neconvenţional. Ansamblul acoperă un repertoriu vast , de la muzică clasică la ambientală, jazz, new age, fusion, improvizaţie, electronic, până la experimental. Din 2001, s-au axat pe improvizaţie liberă şi proiecte interdisciplinare, concepute ca platforme pentru noi abordări şi cooperări.
În ultimii patru ani, interesul PRO CONTEMPORANIA s-a îndreptat din ce în ce mai mult spre fenomenul Fusion-Music (Crossover), umplând golul dintre muzica contemporană şi jazz, combinând instrumente tradiţionale asiatice şi africane cu surse electronice de sunet, îmbinând texturi muzicale clasico-contemporane cu obiceiuri muzicale din lumea întreagă şi experimente libere, neconvenţionale. Proiectele acestora devin dialoguri multiculturale între muzicieni, provenind din diverse peisaje geografice şi muzicale.
Componenţă de bază: Irinel Anghel (voce, live electronics, acordeon), Andrei Kivu (violoncel, trompetă, flaut, acordeon, electronics), Sorin Romanescu (chitară electrică), Virgil Oprina (chitară bass).

