Aurel Stroe

S-a născut în 1932 în Bucureşti şi a murit la 3 octombrie 2008. A studiat compoziţia cu Mihail Andricu la actuala Universitate Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a predat din 1962 până în 1975 teoria instrumentelor şi orchestraţie, iar din 1975 până în 1985 compoziţie.

A participat (1966-69) la Cursurile internaţionale de vară de la Darmstadt. În 1968 a fost oaspete al Departamentului de stat al S.U.A., spre a vizita mai multe universităţi. A putut astfel studia la faţa locului compoziţia asistată de calculator şi producerea sunetelor sintetice. În 1969 a fost invitat la studioul electronic Holstebro (Danemarca), unde a putut lucra un an. Printr-o bursă de creaţie DAAD a rămas un an la Berlin (1972-73), timp în care a luat contact şi cu Institutul de muzicologie comparată condus de Alain Daniélou. În tot acest timp, compoziţiile sale au fost cântate la Festivalurile de la Royan, Varşovia, Berlin, Roma, Paris.În 1979, a doua parte a Trilogiei Orestia a fost montată în premieră la Festivalul din Avignon. Este perioada în care Stroe scrie intensiv în maniera pe care o va defini mai târziu drept compoziţia cu mai multe sisteme de acordaj ca paradigme culturale.

Anul universitar 1985/86 îl petrece ca profesor invitat la Universitatea Illinois din Urbana Champaigne (SUA). Apoi nu va mai reveni în România, ci se va stabili în Germania, la Mannheim, unde trăieşte din compoziţie şi muzicologie. În 1986/87 a primit în Mannheim şi Berlin prelungiri ale bursei DAAD. Tot în această perioadă a predat la École Normale din Selestat, Strassbourg, ca şi la Universitatea din Metz. Lucrările sale sunt cântate în primă audiţie la Paris, Roma, Wiesbaden, Mannheim, Darmstadt. Stroe îşi continuă preocupările asupra compoziţiei cu mai multe sisteme de acordaj şi asupra muzicii morfogenetice.

Din 1993 a predat din nou câţiva ani la Universitatea de Muzică bucureşteană, iar în fiecare vară (începând cu 1992) a ţinut cursuri de compoziţie la Buşteni.

Numeroase studii muzicologice îi sunt publicate în reviste culturale sau de specialitate muzicologică din România şi Franţa. Compoziţiile sale sunt publicate de Salabert şi Editura muzicală, iar CD-uri cu piesele sale au apărut la ADDA, Olympia şi Docor.

În 2002, lui Aurel Stroe i s-a decernat Premiul „Gottfried von Herder” la Universitatea din Viena.

Lucrări importante – o selecţie. Piese orchestrale.

Arcades (pentru orchestră mare, cu 3 Unde Martenot, 1962-63); Musique de concert (pentru pian solo, alămuri şi percuţie, 1963-65); Laudes I (pentru 28 de coarde, 1966), II (pentru orchestră mare cu 2 Unde Martenot, 1968); Canto I (orchestră mare, 1967), II (orchestră mare, cu 2 Unde Martenot, 1968); Concertul pentru clarinet şi orchestră medie (1974); Capricci et Ragas (concert pentru vioară şi ansamblu de solişti, 1990); Prairie, Prières (pentru saxophon şi orchestră mare, 1992-93); Ciaccona con alcune licenze (orchestră mare, 1995); Mandala mit einem Crucifixus von Antonio Lotti (cor de cameră şi orchestră, 1997); Préludes lyriques (ansamblu de solişti, 1998-99); Concertul pentru acordeon şi orchestră (2000). Lucrări scenice.

Trilogia cetăţii închise – o nouă Orestie : I. Agamemnon – Moartea în cetatea închisă (Operă în 2 părţi pentru 9 cântăreţi, 9 instrumentişti, 1 voce vorbită, 1979-81), II. Coeforele (Operă în 2 părţi pentru aceeaşi componenţă, 1974-77), III. Eumenidele – o cetate deschisă (operă într-un act pentru saxofon solo şi 9 cântăreţi, 1985); Das Weltkonzil (Operă în 2 părţi pentru cântăreţi, cor de cameră, ansamblu de solişti, 1988); Das einsame, das Kind. Dramatisches Zwischenspiel nach Marina Zwetajewa für 5 Musiker (1989); Ludus Funebrii Johanii Coltrane In Memoriam, pentru voce feminină, pian Bassethorn in F, Sintetizator şi violoncel (1987); J.S.Bach-Sound Introspections (1987);

Piese camerale.

3 sonate pentru pian (1955-1991); cvartetul Mozart- Sound- Introspection (1994); Il giardino delle strutture pentru 2 percuţionişti (1974); Hommage à Pierre de la Rue (vioară, acordeon, violoncel, 1993); Rêver, c’est désengrener les temps superposés, pentru clarinet, violoncel şi clavecin (1970); Anamorphoses canoniques pentru flaut piccolo, flaut bas, Jazzo-flute – 1 instrumentist, clarinet în si bemol, trombon, violoncel şi bandă (1970).


Despre autor

rutişor
Rutişor ("voltinel") prezintă sepale caduce, e lipsit de petale sau acestea sunt foarte mici şi prezintă multe stamine lungi. Plantele spontane, ce trăiesc la noi şi care aparţin acestui gen, înfloresc vara şi suportă bine umbra.

Gândurile tale