Constantin C. Nottara

Constantin NottaraCompozitor, violonist, dirijor, pedagog şi critic muzical român (Bucureşti, 1890—id., 1951), şi-a început studiile la Conservatorul din Bucureşti (1900-1907), cu D.G. Kiriac (teorie-solfegii), Alfonso Castaldi (armonie, compoziţie), Robert Klenck (vioară), a continuat la Paris (1907-1909), cu George Enescu şi Berthelier (vioară), Dufay şi Thodou compoziţie) şi, în sfârşit, la Königliche Akademie der Künstler din Berlin (1909-1913), cu K. Klinger (vioară) şi Schatzenholz (contrapunct, compoziţie). A activat ca violonist în orchestra Ministerului Instrucţiunii Publice (1905-1907), apoi a susţinut o prodigioasă carieră de violonist-concertist (1907-1938), în paralel fiind violonist în orchestra filarmonicii din Bucureşti (1918-1920), fondator şi dirijor al Orchestrei municipiului Bucureşti (1929-1932), dirijor al Orchestrei Radio-Bucureşti (1933-1938). Este fondatorul cvartetului „Nottara” (1914), preluat de stat în 1924. A fost profesor de vioară la Conservatorul din Bucureşti (1916-1947).

Pe plan componistic, a fost distins cu premiul al II-lea de compoziţie „George Enescu” (1931), Palmes Académiques (Franţa, 1926) şi premiul „Robert Cremer” (1932). C.C. Nottara apelează în creaţia sa pe de o parte la melosul bizantin, iar pe de altă parte la cel popular. Suita În stil românesc (1930), spre exemplu, propune o alternanţă a părţilor după criteriul succesiunii genurilor în folclor, cântec-joc.

Din opera sa amintim câteva lucrări de muzică de teatru: mimodrama Iris (1926); opera dramatică La drumul mare (1932), după Cehov; opera comică Cu dragostea nu se glumeşte (1933), după Alfred de Musset; opera Se face ziuă (1943); baletul Nuntă ţărănească ( 1950); opera Ovidiu (1950), muzică terminată şi revizuită de Wilhelm Berger (1960). C.C. Nottara a mai scris muzică vocal-simfonică, pentru orchestră (Poem pentru vioară şi orchestră, 1920; suitele pentru orchestră Impresii din Cehoslovacia, 1932, Saudades de Portugal, 1932; Concert pentru vioară şi orchestră, 1950), muzică de cameră, corală şi vocală.


Despre autor

rutişor
Rutişor ("voltinel") prezintă sepale caduce, e lipsit de petale sau acestea sunt foarte mici şi prezintă multe stamine lungi. Plantele spontane, ce trăiesc la noi şi care aparţin acestui gen, înfloresc vara şi suportă bine umbra.

Gândurile tale