Constantin Silvestri

Născut în 1913 la Bucureşti, s-a stins din viaţă la Londra, în 1969. A studiat compoziţia cu Mihail Jora şi pianul cu Florica Musicescu, urmând în paralel cursurile facultăţilor de drept şi filosofie din Bucureşti. Din 1925 se afirmă în viaţa muzicală românească drept unul din cei mai importanţi muzicieni de după Enescu, în compoziţie şi interpretare. Ca pianist concertist, îşi câştigă o reputaţie unică printr-un extraordinar talent de improvizator. Până în 1959 (dată după care se va stabili în Anglia), dirijează ansamblul Operei Române, Filarmonica din Bucureşti (a fost şi director al acestei din urmă instituţii), Radiodifuziunea Română, predă dirijatul de orchestră la UNMB. în Anglia, va conduce Orchestra simfonică din Bournemouth (1963-69) şi va fi apreciat ca dirijor (obţine Premiul internaţional al discului „Charles Cross” în 1959), însă necunoscut în calitatea sa de compozitor. Creaţia camerală şi simfonică a lui Silvestri dezvăluie o îmbinare aparte între constructivism de tip neoclasic şi alură improvizatorică, o cromatizare puternică a discursului muzical, uneori cu nuanţe expresioniste (v. Cântece de pustiu, miniaturi pianistice, 1944). Originalitatea armoniei defineşte în principal compoziţiile sale. Acorduri bitonale, puţin obişnuite la noi în anii’30, apoi o armonie independentă de melodie, cu disonanţe aspre, cu funcţie de suport neutru. Chiar şi după 1944, Silvestri rămâne unul din puţinii compozitori care reuşesc să evite folclorismul cerut de realismul socialist, în favoarea unor inserţii din folclor evoluat armonizate – de pildă în cele Trei piese pentru orchestră de coarde din 1950.


Despre autor

rutişor
În umbra brazilor picoteşte rutişor ("Thalictrum aquilegifolium"): cea mai uşoară "aigrette" alb-liliachie, pentru că mulţimea florilor îndesate n-au petale, ci numai un belşug de stamine lungi, fine ca firişorii de pene şi răcoros parfumate.

Gândurile tale