Născută în 1980 la Bucureşti, Alina-Maria Dumbravă (căsătorită Roetzer) ia primele lecţii de pian la vârsta de 5 ani, descoperind pe parcursul Şcolii de Muzică că este atrasă de „împletirea sunetelor“. După absolvirea Liceului de Muzică „G. Enescu“ din Bucureşti alege compoziţia, urmând Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (clasa Prof. Doina Rotaru). Dintre îndrumători: Lucia Pop (teorie) şi Maia Ciobanu (armonie).

Începe să compună mai întâi lucrări pentru pian (Suite, Monosonata) şi cu pian (Destiny pentru oboi, clarinet, fagot, vioară, violoncel şi pian) – mici piese tonale, sub îndrumarea Prof. Christian Berger de la Universitatea Naţională de Muzică, Bucureşti.

În anul 2003, după absolvirea UNMB, primeşte o bursă de studii „Erasmus – Socrates“ la Facultatea de Muzică din Oldenburg – Germania, la clasa de compoziţie a Prof. Violeta Dinescu, iar din 2005 se înscrie la clasa de compoziţie a Prof. Peter-Michael Hamel, de la Facultatea de Muzică şi Teatru din Hamburg.

Compune lucrări pentru violoncel (LamentaRE pentru violoncel şi percuţie, Liberation pentru opt violoncele, Komunikation pentru violoncel şi acordeon), pentru trompetă (Suche şi Dialog und Monolog, Open the Door), un trio (Rush hour pentru flaut, oboi şi fagot), lucrarea „Steluţe“ pentru violă solo, ajungând să scrie chiar pentru orchestră: muzică de balet (Legende în 2 acte) şi Nie wieder Krieg, pentru cor şi orchestră mică.

În anul 2000 obţine Premiul 1 la Concursul de compoziţie „Paul Constantinescu“ din Bucureşti şi Premiul 1 la Concursul International de compoziţie „Carl von Ossietzky“ din Oldenburg, Germania.

Lucrările tinerei compozitoare au fost interpretate de către solişti şi ansambluri renumite ( „Archaeus“ şi de Cornelia Petroiu – violă), la Bucureşti, Iaşi şi în străinătate („Kuss–Quartett“), la Hamburg, Lübeck, (Oldenburgisches Blechbläserquintett“), la Oldenburg, Stuttgard. La Concursul de Compoziţie Carl von Ossietzky din Oldenburg s-a organizat un simpozion, intitulat “Un portret al Alinei-Maria Roetzer”, unde s-au cântat lucrările compozitoarei. În cadrul premierii Concursului Internaţional de Compoziţie “Komponistenkolloquium” s-a cântat lucrarea Nie wieder Krieg.

Lucrările sale sunt publicate de edituri din România, Franţa, Germania, Anglia şi SUA. Este membru al UCMR (Bucuresti) si SACEM din Paris. Premiul Uniunii Compozitorilor în anul 1989. Opera sa este editată, la Editions Salabert (Paris), Gerig Musikverlage (Köln), ReR Megacorp (Londra), Edition RZ – Berlin l’Escargot – CBS Disques (Paris) ARTGallery (Paris), Generation Unlimited (New-York & Boston), Electrecord si Editura muzicală (Bucureşti). Opera Omnia a apărut pe 18 CD la EDITION MODERN (Londra – Paris).

Contribuţii muzicologice importante: Structure & Freedom în revista Resonance, (Volumul 6, nr.1) 1997, Londra; Ecriture: Iancu Dumitrescu în revista Revue et Corrigée (nr. 29) 1996, Grenoble; Iancu Dumitrescu, ‘On the inside looking in‘ în rev. Banannafish, 1998, Los Angeles; ‘In the land of the ninth sky‘: Iancu Dumitrescu and Ana-Maria Avram in rev. Music Works (nr. 71) 1998, Toronto; Volumul “Iancu Dumitrescu: Provocateur de Acousmatique“(Artgallery) -1996, Paris; versiunea engleză ReR MEGACORP (London) – 2002. Creaţia sa cuprinde în jur de 130 de opus-uri camerale, simfonice, electroacustice şi muzică asistată de ordinator.

lancu Dumitrescu s-a distanţat de-a lungul timpului deopotrivă de rigorile serialismului şi de libertăţile aleatorismului. Opţiunea sa creativă este, în schimb, tributară unei concepţii recuperatoare, ce pune accent pe primordialitatea sunetului. Muzica sa se află astfel la confluenţa mai multor curente ale ultimelor decenii.

Spectralismul, arhetipalismul sau acusmatismul îi influenţează în egală măsură gândirea componistică, toate trei investigând în modalităţi specifice lumea interioară a sunetului, dinamica moleculară a acestuia. Într-o asemenea viziune, macro-organizarea la nivelul structurii globale a piesei este înlocuită de micro-oganizarea sunetului însuşi. De aici derivă şi preocuparea compozitorului pentru timbralităţi inedite, create fie într-un mediu electro-acustic, fie prin apel la instrumente de construcţie artizanală – adesea din clasa percuţiilor metalofone (Cogito/Trompe l’oeil, Monades, Pierres Sacrées). Specifică este şi utilizarea frecventă a instrumentelor cu registru grav, bogate în spectru armonic (Medium II şi III, Movemur et sumus, Aulodie mioritică).

A predat contrapunct, teorie, armonie, istoria muzicii la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca între 1990 şi 1995 şi apoi drept asistent, respectiv profesor de citire de partituri (din 1998) la Academia de Muzică “Gheorghe Dima”. A susţinut conferinţe în Germania, Moldova şi România, iar a avut muzica interpretată în Germania şi România.

Printre numeroasele premii obţinute se găsesc şi premii ale competiţiei “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca (Premiul al II-lea, 1987 pentru Sonata (pian); Premiul I, 1989, pentru Trio; Premiul I, 1990, pentru Cantata nr.2;Premiul Uniunii Compozitorilor Români, 1991, pentru Cvartetul de coarde nr.1 ), Premiul I la Concursul Naţional de Compoziţie şi Premiul Televiziunii Române, ambele în 1996 la Iaşi pentru Ciclul de lieduri Melancolia Egeei (pentru soprană, mezzosoprană şi pian) şi două premii la Concursul Lucian Blaga – 1996 – Trei lieduri (pentru soprană şi orchestră de cameră), 1999, pentru Trei lieduri (pentru tenor, violă şi pian).

Iulia Cibişescu-Duran a lucrat şi drept critic muzical pentru anumite publicaţii din Cluj-Napoca între 1990-1996 şi a scris cartea Structuri polimorfe în postmodernismul muzical românesc (2002, Ed.Media Musica) şi a publicat poezie în volumele Ascunzişuri de măşti (1995, Ed.Mesagerul) şi Taina egipteană (1997, Ed.Cogito).

A fondat ansamblul de muzică contemporană Art Contrast în Cluj-Napoca din 1992 şi între 1992 şi 1997 s-a îndeletnicit cu conducerea muzicală a grupului, dirijând de atunci, diverse ansambluri orchestrale din România. Muzica ei cuprinde lucrări orchestrale, camerale, corale şi vocale.

Este membră UCMR şi Membră al “Professional Women’s Advisory Board” al Institutului Biografic American.

Pentru o listă completă de lucrări vizitaţi Iulia Cibişescu-Duran@CIMEC

A cules şi a prelucrat melodii populare româneşti şi a fost un interpret virtuoz al muzicii populare, susţinând numeroase turnee internaţionale. Compune muzică de cameră pe teme de inspiraţie folclorică, în general pentru vioară şi pian, cea mai importantă lucrare a sa, bucurându-se de o largă popularitate internaţională, fiind Hora staccato (1906), cunoscută mai ales în aranjamentul lui Jascha Heifetz şi orchestraţia lui P. Vladigherov.

În 1955, Gherase Dendrino a fost distins cu Premiul de Stat, iar în 1962 a primit titlul de Maestru Emerit al Artei. Compune în special pentru teatrul muzical: opereta Lăsaţi-mă să cânt (1953); opereta pentru copii Poveste pe strune şi pe clape (1955); comedia muzicală De luni până luni (1958); opereta Lysistrata (1960). Rolul important acordat corului, finalurile ample, limbajul orchestral variat şi calităţile de dramaturg ale compozitorului, alăturate unui real simţ al proporţiilor, sunt cele care au asigurat succesul şi popularitatea operetelor Lăsaţi-mă să cânt şi Lysistrata.

Gherase Dendrino a semnat, printre altele, şi muzica filmelor Afacerea Protar (1955), în regia lui Haralambie Boroş, Pe răspunderea mea (1956) în regia lui Paul Călinescu şi numeroase piese de muzică uşoară.

Gheorghe Dima a cules, a prelucrat şi a publicat folclor muzical şi a avut o activitate intensă ca dirijor, pianist acompaniator şi cântăreţ de lieduri. De mare importanţă este şi faptul că a tradus în limba română librete de operă, texte de cantate, oratorii, versuri de lieduri. Gheorghe Dima a fost unul dintre cei mai importanţi animatori ai vieţii muzicale din Transilvania de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX.

Din punct de vedere componistic, el este cel care a conturat tipul baladei vocal-simfonice (balada pentru bas, mezzo-soprană, cor mixt şi orchestră Mama lui Ştefan cel Mare, pe versuri de Dimitrie Bolintineanu, 1884), dar a excelat în repertoriul coral şi vocal, fiind considerat unul dintre primii maeştri ai polifoniei corale româneşti. Gheorghe Dima a impus în creaţia corală naţională genul madrigalului, tratându-l liber, într-o manieră concertantă, scriitura sa contrapunctică distingându-se prin caracterul cantabil al vocilor. În multe cazuri, sursele sale de inspiraţie au fost folclorul orăşenesc şi melodiile vechi româneşti, orientare prezentă şi în lucrările pentru voce şi pian, autorul nefăcând apel la citatul melodico-ritmic, ci recreând folclorul într-o manieră personală.

Corurile sale sunt caracterizate de o substanţă sonoră densă, de o armonie expresivă, cromatizată, legătura cu sursele tradiţionale de inspiraţie păstrându-se mai mult la nivel melodic şi ritmic. În privinţa muzicii corale, menţionăm cele zece caiete de Cântece populare şi melodii vechi româneşti, publicate la Bucureşti. În evoluţia muzicii vocale camerale româneşti, lucrările lui Gheorghe Dima se identifică momentului de apariţie a primelor capodopere. Valoarea liedurilor sale rezidă în mare parte în originalitatea armonizărilor şi în expresivitatea acompaniamentului pianistic, întotdeauna pus în acord cu semnificaţiile textului şi cu cele ale liniei melodice. Popularitatea acestora se datorează atât măiestriei compozitorului în stilizarea folclorului, cât şi faptului că partitura vocală nu este deosebit de pretenţioasă din punct de vedere tehnic, dar pune un mare accent pe expresie.

Majoritatea cântecelor şi liedurilor sale sunt scrise pe versuri de Eminescu, autorul făcând dovada unui rafinat simţ al conţinutului poetic al textului. Amintim aici patru caiete de Lieder und Gesänge, tipărite la Leipzig.

Muzica sa de scenă conţine numeroase partituri pentru teatru, balet, operetă, precum şi o serie de opere în majoritate pe subiecte din istoria veche şi din cea comunistă a românilor (Ion Vodă cel Cumplit, Decebal, Răscoala, Fata cu garoafe, Meşterul Manole, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Avram lancu, Voievodul Gelu) sau inspirate din literatură şi mitologie (Orfeu, Geniu pustiu, Luceafărul, Marea iubire, Ivan Turbincă, Prometheu, Mesia – Jertfa supremă, Osiris, Făt-Frumos). Oratoriile lui Gh.Dumitrescu abordează o sferă de idei înrudită cu cea a operelor (Tudor Vladimirescu, Grivifa noastră, Zorile de aur, Din lumea cu dor în cea fără dor, Pământ dezrobit, Marea trecere etc.). Iar în creaţia sa vocal-simfonică se mai includ, numeroase cantate, poeme (pe subiecte comuniste), dar şi o Liturghie bizantină şi un Recviem.
Cantitatea pieselor instrumentale – în principal programatice – arată aceeaşi prolificitate: 21 de simfonii, câteva poeme simfonice, suite, concerte, mai puţină muzică de cameră (şi datând dintr-o anii timpurii de creaţie).

La alte zeci de piese corale se adaugă un compartiment ceva mai interesant, acela al liedurilor. Gh. Dumitrescu nu a ocolit nici muzica de film.

Altele:
George Draga@CIMEC