Născută în 1980 la Bucureşti, Alina-Maria Dumbravă (căsătorită Roetzer) ia primele lecţii de pian la vârsta de 5 ani, descoperind pe parcursul Şcolii de Muzică că este atrasă de „împletirea sunetelor“. După absolvirea Liceului de Muzică „G. Enescu“ din Bucureşti alege compoziţia, urmând Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (clasa Prof. Doina Rotaru). Dintre îndrumători: Lucia Pop (teorie) şi Maia Ciobanu (armonie).

Începe să compună mai întâi lucrări pentru pian (Suite, Monosonata) şi cu pian (Destiny pentru oboi, clarinet, fagot, vioară, violoncel şi pian) – mici piese tonale, sub îndrumarea Prof. Christian Berger de la Universitatea Naţională de Muzică, Bucureşti.

În anul 2003, după absolvirea UNMB, primeşte o bursă de studii „Erasmus – Socrates“ la Facultatea de Muzică din Oldenburg – Germania, la clasa de compoziţie a Prof. Violeta Dinescu, iar din 2005 se înscrie la clasa de compoziţie a Prof. Peter-Michael Hamel, de la Facultatea de Muzică şi Teatru din Hamburg.

Compune lucrări pentru violoncel (LamentaRE pentru violoncel şi percuţie, Liberation pentru opt violoncele, Komunikation pentru violoncel şi acordeon), pentru trompetă (Suche şi Dialog und Monolog, Open the Door), un trio (Rush hour pentru flaut, oboi şi fagot), lucrarea „Steluţe“ pentru violă solo, ajungând să scrie chiar pentru orchestră: muzică de balet (Legende în 2 acte) şi Nie wieder Krieg, pentru cor şi orchestră mică.

În anul 2000 obţine Premiul 1 la Concursul de compoziţie „Paul Constantinescu“ din Bucureşti şi Premiul 1 la Concursul International de compoziţie „Carl von Ossietzky“ din Oldenburg, Germania.

Lucrările tinerei compozitoare au fost interpretate de către solişti şi ansambluri renumite ( „Archaeus“ şi de Cornelia Petroiu – violă), la Bucureşti, Iaşi şi în străinătate („Kuss–Quartett“), la Hamburg, Lübeck, (Oldenburgisches Blechbläserquintett“), la Oldenburg, Stuttgard. La Concursul de Compoziţie Carl von Ossietzky din Oldenburg s-a organizat un simpozion, intitulat “Un portret al Alinei-Maria Roetzer”, unde s-au cântat lucrările compozitoarei. În cadrul premierii Concursului Internaţional de Compoziţie “Komponistenkolloquium” s-a cântat lucrarea Nie wieder Krieg.

Şi-a inceput studiile muzicale cu tatăl său: cântul bizantin şi chitara clasică. La 6 ani începe studiul violoncelului, cu profesorul şi violoncelistul Constantin Gogan, elev al lui Dimitrie Dinicu. Pianul îl va studia cu dirijorul, pianistul şi profesorul Victor Golescu. La 7 ani are loc debutul ca violoncelist, într-un recital de muzică de cameră, susţinut pe scena Filarmonicii din Craiova. În particular, studiază armonia, contrapunctul, formele muzicale şi compoziţia.

La 14 ani are loc debutul ca solist-violoncelist şi compozitor, acompaniat de Orchestra Simfonica a Filarmonicii din Craiova. Urmează liceul de Muzică la Craiova, iar în 1969 este admis la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, la Facultatea Instrumente si Canto, specialitatea violoncel-solişti. Printre profesorii săi se numără: Iuliu Bonis (violoncel), Victor Ceaikovski şi Sorin Vulcu (teorie muzicala), Dan Constantinescu (contrapunct).

Urmează o perfecţionare în Italia (1980-1981). Actualmente este profesor de violoncel si muzică de cameră la Conservatorul Naţional Superior de Muzică din Atena (din 1990 până în prezent). Este doctor în Muzicologie – cele 2 lucrări se intitulează: Muzica psaltică românească şi legăturile ei cu muzica bizantină şi Relaţiile culturii muzicale dintre Ellada si România.

În anul 1997 a înfiinţat la Bucureşti Editura Muzicala Spinei Music Company, care promovează muzica clasică. Este membru al Uniunii Compozitorilor din Italia (S.I.A.E.) şi România (UCMR). Ca violoncelist a fost distins cu Premiul I de Interpretare (Concursul Cântarea României: 1983, 1985), iar ca şi compozitor a obţinut Marele Premiu de Compoziţie din Atena (1996).

Compozitorul Marcel Spinei a scris până în prezent peste 170 de lucrări de muzică simfonică, vocal-simfonică, vocal-instrumentală, muzică de cameră, de teatru, dar şi lucrări pentru solist (violoncel, pian, vioară) şi orchestră.

Dirijorul Marcel Spinei a înfiinţat în 1981 ansamblul muzical Contemporain, alături de care a participat la numeroase Festivaluri Internaţionale precum: George Enescu (Bucureşti), Iannis Xenakis (Atena), cele din Italia, Franta, Spania, Germania, Austria, Olanda, etc.

Violoncelistul Marcel Spinei a susţinut peste 1.000 de recitaluri şi concerte pe diferite scene ale Europei, colaborând cu nume sonore ale muzicii clasice şi contemporane, precum dirijorii: Victor Golescu, Theodor Costin, Horia Andreescu, Aurel Stroe, Anatol Vieru, Cornel Ţăranu, Cristian Brâncuşi, Fred Popovici, Pavlos Serghiou, Iosif-Ion Prunner, etc. şi pianiştii: Adrian Tomescu, Iosif-Ion Prunner, Sanda Spinei, Ştefan Niculescu, Natalia Mihailidou, etc.

Compozitorul, violonistul și pedagogul român de origine maghiară Ludovic Bács, si-a început pregătirea muzicală în orașul său natal, Petrila. A studiat vioara inițial cu Joseph Faubich, apoi la liceul din Petroșani. În timpul școlii, a evoluat ca instrumentist în orchestra simfonică a orașului, condusă de profesorul Julius Horáček. Între 1948 și 1951, și-a continuat studiile la Conservatorul de Muzică din Cluj-Napoca, pentru ca mai apoi, între 1951 și 1956, să obțină o bursă de studiu la Conservatorul Piotr Ilici Ceaikovski din Moscova. Între 1948-1949 a fost și student al Facultății de Filozofie din Cluj-Napoca.

În 1957 Ludovic Bács a început să lucreze în cadrul orchestrei simfonice a Radiodifuziunii române, inițial ca violonist, apoi ca dirijor, fiind numit în funcția de director artistic în anul 1964. Din 1958 și până la retragerea sa în 1991, a muncit neîntrerupt în cadrul Radiodifuziunii, ca dirijor și director artistic al orchestrei acestei instituții din București; începând din 1990, dirijează Orchestra de cameră Radio.

În 1966 înființează ansamblul Musica Rediviva în București, primul grup de artiști ce abordează muzica românească clasică. Cu aceste orchestre a întreprins numeroase turnee în țară și peste hotare (URSS, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria, RDG, Berlinul de Vest, Olanda, Argentina, Elveția, Spania, Franța, Italia, Austia) și a făcut numeroase înregistrări. Repertoriul său include lucrări muzicale din perioada Renașterii, baroc, clasică, modernă și contemporană, românească și universală.

De-a lungul întregii sale cariere, Ludovic Bács a descoperit și prezentat o uriașă colecție de muzică românească străveche, pe care a transpus-o, a armonizat-o și a orchestrat-o, pentru a o aduce în fața publicului. A acordat o atenție specială compozitorilor români contemporani și lucrărilor acestora (Anatol Vieru, Tiberiu Olah, Ştefan Niculescu, Cornel Ţăranu, Aurel Stroe, Dan Dediu, Cristian Creţu și Christian Muck), interpretând în premieră multe dintre acestea.

Din 1962 până în 1968 (sau din 1960 până în 1966, potrivit The International Who’s Who 2004), Ludovic Bács a fost conferențiar la Academia de Muzică din București, devenind mai târziu profesor asociat la clasa de dirijori, citire de partituri și muzică de cameră.

Ludovic Bács este membru al Uniunii Compozitorilor din România. Printre premiile sale se numără: Premiul pentru merit cultural, Medalia Muncii, Premiul Asociației Muzicale Teatrale.

Lucrările sale includ: orchestrarea compoziției lui J.S. Bach, Fuga (BMW 1080) înregistrată, numeroase adaptări ale muzicii din secolele XV-XVIII: J.S. Bach, Monteverdi, Backfareg, din Codex Caioni; Suită de muzică veche din secolele XVII-XVIII, Variațiuni simfonice și Dubla Fugă pe o temă populară maghiară, Trei madrigaluri pentru cor, Variațiuni și Fuga pe o colindă românească, Potpourrie de colinde.

În 2003 participă în calitate de cursant activ la New York, la master-class-ul de cânt diafonic al lui David Hykes, de la care primeşte o generoasă invitaţie pentru master-classes ulterioare.

Membru fondator al ansamblului Pro Contemporania, a cântat şi înregistrat cu importanţi artişti precum Franziska Baumann, Martine Joste, Jean-Paul Dessy, Sigfried Palm. A concertat şi realizat înregistrări ca solist alături de Orchestra de Cameră Radio şi Orchestra Naţională Radio din Bucureşti, Orchestre Royale de Wallonie (Belgia), Katowice New Music Orchestra (Polonia). Apare ca solist sau alături de diverse ansambluri pe 17 CD-uri cu largă distribuţie internaţională (U.S.A., Japonia, Franta, Gremania, U.K., Brazilia etc), cea mai importantă fiind colaborarea cu celebra casă de discuri Mode Records (New York).

Tot ca solist sau împreună cu diferite ansembluri a concertat la Radio Berna, Radio Suisse Romande – Lausanne, Royal Festival Hall, Festivalul Toamna Varsoviană 2002, Wien Modern 2003, Merkin Hall (New York), în cadrul World Music Days 1999, precum şi în numeroase ediţii ale SIMN de la Bucureşti. Performanţele sale au fost difuzate (multe dintre ele live) la Radio România, RTBF (Mons), Radiodifuziunea Poloneza, Radio BBC III, Radio France, Radio Suisse Romande.

Îndreptându-se dinspre interpretarea muzicii contemporane către compoziţie, Andrei Kivu experimentează continuu combinaţii timbrale dintre cele mai îndrazneţe, în acest scop focalizându-şi atenţia atât în inventarea unor noi instrumente (cum sunt Saxtuba – respectiv tuba la care se cântă cu ancie de saxofon, sau Panaphoniumul cu 3 pâlnii - o combinaţie între trompetă, trombon şi tubă), cât şi asupra posibilităţilor mai putin explorate ale vocii umane, cărora le dedică lucrările sale muzicale.

Multe dintre lucrările sale (In the Air, Seeker in Obsidian, ROAR, Helium, MetaMorPhoenix, Prana, Qi Tong, Brisant, Ludion, Tiao Qi, ) au fost interpretate de către diverse ansambluri în concerte şi festivaluri din România (SIMN), Albania, Elveţia, Israel, Polonia (Toamna Varşoviana), Austria (Wien Modern) şi difuzate de către posturile naţionale de radio din ţările respective.

Este inventatorul conceptului de mase muzicale de muzică stocastică şi muzică simbolică, prin introducerea calculului probabilităţlor şi a teoriei ansamblurilor în compoziţia muzicilor instrumentale, electronice şi prin ordinator; de-asemeni a inventat multiple tehnici compoziţionale, constituind “lingua franca” a avangardei.

Arhitect al Pavilionului “Philips”, la Expoziţa Universală de la Bruxelles (1958), şi al altor realizări, precum Couvent de la Tourette (1955); a realizat compoziţia Polytopes – spectacol de sunet şi lumină pentru Pavilionul francez al Expoziţiei de la Montreal (1967), pentru spectacolul Persepolis, la ruinele Persepolisului, Iran (1971), Polytope din Cluny, Paris (1972), Polytope la Mycenes, Grecia (1978), Diatope la inaugurarea Centrului “Georges Pompidou”, Paris (1978).

Fondator (1965) şi Preşedinte (1965) al Centrului de Matematică şi Automatică Muzicală (CEMAMU), Paris; Associate Music Professor la Universitatea din Indiana, Bloomington (1967-1972); fondator al Centrului pentru Matematică şi Automatică Muzicală (CMAM) – Indiana University Bloomington (1967-1972); cercetător la Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice (CNRS) – Paris (1970); Gresham Professor of Music – City University Londra (1975); Profesor la Universitatea din Sorbonne – Paris (1972-1989).

În 1936 pleacă la Berlin unde studiază la Academia de Muzică, având ca profesori pe Walter Gmeindl şi Heinz Tiessen (compoziţie), Fritz Stein (arta dirijatului). În acelaşi timp audiază cursurile de filozofie ale lui Eduard Spranger (psihologie) şi Nicolai Hartmann (metafizică).

Abia sfârşite studiile, devine în 1945 dirijor pro tempore al faimoasei Orchestre Filarmonice din Berlin. Până în 1952, Celibidache dirijează peste 400 de concerte cu această orchestră, impunându-se ca personalitate muzicală de o excepţională exigenţă artistică.

Începând cu 1954 este invitat cu regularitate la pupitrul unor renumite orchestre simfonice europene: Orchestra Radio din Stuttgart (Germania), Orchestra Naţională din Paris (Franţa), Orchestra Simfonică Radio din Stockholm (Suedia). Între 1960 şi 1962 ţine cursuri de perfecţionare în arta dirijorală la Accademia Musicale Chigiana din Siena (Italia), iar mai târziu la Fontainebleau (Franţa) şi la München (Germania) pentru tineri dirijori selecţionaţi cu multă severitate.

În 1979 primeşte funcţia de director muzical general al oraşului München şi de dirijor permanent al orchestrei filarmonice din acest oraş. Sub conducerea sa, Filarmonica din München devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume.

Sergiu Celibidache a fost un mare interpret al muzicii post-romantice, fiind recunoscut ca dirijor neîntrecut a simfoniilor lui Anton Bruckner, precum şi al impresioniştilor francezi, de la Claude Debussy la Maurice Ravel. Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor – un stil care dădea un efect deosebit în sala de concert. Din acest motiv, Celibidache a refuzat înregistrările pe discuri.

Printre alte compoziţii, Sergiu Celibidache este autorul unui impresionant Requiem, a patru simfonii şi al unui Concert pentru pian şi orchestră, rămase în cea mai mare parte inedite.

Pentru activitatea sa artistică, Sergiu Celibidache a primit diverse distincţii, printre care: cetăţean de onoare al oraşului München (1992), membru de onoare al Academiei Române (1992), Doctor Honoris Causa al Universităţii din Iaşi (1992), Ordinul Maximillian pentru Ştiinţă şi Artă (Germania, 1993).

S-a stins din viaţă la 14 august 1996, la reședința sa din comuna La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret (în apropiere de Paris).

În tot acest timp, a prezentat sute de concerte cu un repertoriu variat, de la lucrări preclasice la creaţia contemporană. Interesat în promovarea tinerilor artişti, Cristian Brâncuşi le-a oferit adesea şansa de a fi solişti în concertele sale, după cum a dirijat şi numeroase concerte alături de nume consacrate ale artei interpretative. Muzician complex, este membru UCMR, autor a diverse lucrări camerale, simfonice şi vocal-simfonice. Recent i s-a acordat titlul de Doctor în muzică.

Pasionat interpret al muzicii de avangardă este deseori invitat să susţină concerte în manifestări de profil ca “Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi“, “World Music Days”. A realizat imprimări pentru radio, televiziune, muzică de film, înregistrări speciale pentru casele de discuri Electrecord şi AKSAK (Franţa). Turnee în Italia, Germania, Polonia, Rusia, Jugoslavia, Bulgaria, Ungaria, Filipine, SUA, Spania, Venezuela, Uruguay şi Franţa. Un moment de succes al carierei sale îl reprezintă concertele susţinute cu Orchestra de Cameră Radio în turneul din Coreea de Sud, excelent primite de un public entuziast şi numeros.

O altă latură a activităţii sale este şi aceea de formare a tinerilor dirijori. Din anul 1992 este profesor la clasa de dirijat orchestră a Universităţii Naţionale de Muzică – Bucureşti, printre studenţii se numără în prezent viitori dirijori din Argentina, Norvegia , Elveţia, Grecia , Coreea de Sud, SUA. A fost invitat să susţină conferinţe şi masterate în ţară şi străinătate.

În 1986 debutează în compoziţie: “Threnia I” pentru vioară şi orchestră, în interpretarea Orchestrei Naţionale Radio.

Creaţia sa cuprinde peste 70 de opusuri simfonice, camerale şi muzică asistată de ordinator. Lucrările sale sunt prezentate în premieră în Bucureşti, NewYork, Boston, Sandford,Viena (“Wien Modern” 1992 – 1994), Paris ( “Radio France”, “Theatre de la Ville”), Londra (“Royal Festival Hall” ), Nancy, Alicante, Baden-Baden, Darmstadt, Basel, Moscova, Belgrad etc, în interpretarea unor ansambluri celebre: “Soliştii orchestrei Naţionale a Franţei”(Paris),”Kronos Quartet” (San Francisco), “20 Jahrhundert Ensemble”( Viena ), Filarmonica “George Enescu”, Orchestra naţională de cameră, Ars Nova (Cluj-Napoca) , Hyperion (Bucureşti).

In 1995, opera radiofonică “On the Abolition of the Soul”, pe texte de Emil Cioran, comandă a Radio France, este editată în “Antologia Prix Italia 1949 – 1995”, dublu CD. Lucrări principale: “Threnia I-II” pentru orchestră şi solişti; “Ecagrata”pentru orchestră, “Swarms III”,”Nouvelle Axe”, “Un Raggio ardente”;”Ec-Static Crickets”,” De sacrae Lamentationem”, “Chaosmos”, Zodiaque I-IV”, Notturno””Signum Gemini”, “Ikarus II”, “Archae”,” Metaboles”; ”Quatre études d’ombre”, „Ikarus-Kronos Quartet”, Asonant I-III”, “New Arcana”, “Traces, Sillons, Sillages”, “Doryphories”, “Axe”, “Seconde Axe”,”Nouvel Archae”, “Horridas Nostrae Mentis Purga Tenebras”,”Labyrinthe I” etc. “Lux Animae”, pentru ansamblu şi sunete asistate de ordinator, a fost compusă în 2004 pentru Ansamblul HYPERION.

Muzica sa este editată de “ARTGallery” (Paris), Radio France (Paris), ReR Megacorp (Londra), MusicWorks (Toronto), Banannafish ( Los Angeles), Electrecord (Bucuresti) [i Edition Modern (Londra – Paris). În 1992 tipăreşte volumul “Roumanie, terre du neuvieme ciel”, un amplu interviu cu muzicologul Harry Halbreich.

Contribuţii muzicologice importante: ”Ana Maria Avram and Iancu Dumitrescu” – Musicworks Nr 71, “Being composer” – MusicWorks nr.76 ( 2000); Ana-Maria Avram: an adventure in experimental music” interviu cu Costin Cazaban, Banannafish, Los Angeles nr. 15 ( 2001).

În 1994 obţine Marele premiu al Academiei Române. Este membru al SACEM- Paris, UCMR- Bucureşti, Membru al Ansamblului Hyperion, pe care îl dirijează împreună cu Iancu Dumitrescu. Avram a iniţiat şi conduce împreună cu Iancu Dumitrescu festivalurile internaţionale “Acousmania” ( 5 ediţii în colaborare cu Societatea Română de Radiodifuziune), Musica Nova ( în colaborare cu Filarmonica din Ploieşti), SPECTRUM XXI festival de muzica spectrală ( 2006, 2007) – la Paris, Geneva si Bruxelles. Este iniţiatoarea şi fondatoarea Comunităţii Române de Muzică Electronică şi Asistată de Computer – CREMAC, vicepreşedinte al Comunităţii Internaţionale de Muzică Electronică ( CIME- UNESCO).

]]> http://433.ro/ana-maria-avram-2/feed/ 0 http://433.ro/iancu-dumitrescu/ http://433.ro/iancu-dumitrescu/#comments Tue, 15 Dec 2009 19:42:31 +0000 rutişor http://www.433.ro/iancu-dumitrescu/ S-a născut în 1944 la Sibiu şi a studiat compoziţia la UNMB (1963-1968, cu Alfred Mendelsohn). Din 1978 a frecventat în Germania cursurile de dirijat ale lui Sergiu Celibidache, personalitate prin intermediul căreia s-a familiarizat cu abordarea fenomenologică a muzicii. În 1976 fondează Ansamblul de Muzică experimentală “Hyperion” (devenit din 1997 “Hyperion International”), angajat în promovarea muzicii româneşti de avangardă. Împreună cu Ana-Maria Avram înfiinţează în 1990 la Paris casa de discuri Edition Modem.

Lucrările sale sunt publicate de edituri din România, Franţa, Germania, Anglia şi SUA. Este membru al UCMR (Bucuresti) si SACEM din Paris. Premiul Uniunii Compozitorilor în anul 1989. Opera sa este editată, la Editions Salabert (Paris), Gerig Musikverlage (Köln), ReR Megacorp (Londra), Edition RZ – Berlin l’Escargot – CBS Disques (Paris) ARTGallery (Paris), Generation Unlimited (New-York & Boston), Electrecord si Editura muzicală (Bucureşti). Opera Omnia a apărut pe 18 CD la EDITION MODERN (Londra – Paris).

Contribuţii muzicologice importante: Structure & Freedom în revista Resonance, (Volumul 6, nr.1) 1997, Londra; Ecriture: Iancu Dumitrescu în revista Revue et Corrigée (nr. 29) 1996, Grenoble; Iancu Dumitrescu, ‘On the inside looking in‘ în rev. Banannafish, 1998, Los Angeles; ‘In the land of the ninth sky‘: Iancu Dumitrescu and Ana-Maria Avram in rev. Music Works (nr. 71) 1998, Toronto; Volumul “Iancu Dumitrescu: Provocateur de Acousmatique“(Artgallery) -1996, Paris; versiunea engleză ReR MEGACORP (London) – 2002. Creaţia sa cuprinde în jur de 130 de opus-uri camerale, simfonice, electroacustice şi muzică asistată de ordinator.

lancu Dumitrescu s-a distanţat de-a lungul timpului deopotrivă de rigorile serialismului şi de libertăţile aleatorismului. Opţiunea sa creativă este, în schimb, tributară unei concepţii recuperatoare, ce pune accent pe primordialitatea sunetului. Muzica sa se află astfel la confluenţa mai multor curente ale ultimelor decenii.

Spectralismul, arhetipalismul sau acusmatismul îi influenţează în egală măsură gândirea componistică, toate trei investigând în modalităţi specifice lumea interioară a sunetului, dinamica moleculară a acestuia. Într-o asemenea viziune, macro-organizarea la nivelul structurii globale a piesei este înlocuită de micro-oganizarea sunetului însuşi. De aici derivă şi preocuparea compozitorului pentru timbralităţi inedite, create fie într-un mediu electro-acustic, fie prin apel la instrumente de construcţie artizanală – adesea din clasa percuţiilor metalofone (Cogito/Trompe l’oeil, Monades, Pierres Sacrées). Specifică este şi utilizarea frecventă a instrumentelor cu registru grav, bogate în spectru armonic (Medium II şi III, Movemur et sumus, Aulodie mioritică).

Pianistul

A fost apoi îndemnat şi sprijinit să meargă la Paris (1937–1939), unde, la Conservatorul Naţional Superior de Muzică a urmat pianul (cu Lazare Lévy), teoria şi solfegiul (cu Marcelle Mayer) şi armonia (cu Noël Gallon). Toate acestea s-au petrecut între 1934 şi 1947.

De foarte tânăr, Valentin Gheorghiu a devenit solist al Filarmonicii (1950), a întreprins turnee de răsunet în toate ţările europene cu tradiţie muzicală, dar şi în Israel, în Statele Unite şi Canada. Prestigiul său i-a adus invitarea în juriile marilor concursuri muzicale internaţionale.

A fondat formaţia camerală Trio Bucureşti, împreună cu fratele său (violonistul şi pedagogul Ştefan Gheorghiu) şi cu violoncelistul Radu Aldulescu. Au urmat înregistrările radiofonice, discografice şi de televiziune. Recunoaşterea meritelor sale s-a concretizat în distincţii importante, între care şi unele de compoziţie – Menţiunea I Enescu (1946, pentru Sonata pentru pian), Premiul „George Enescu“ al Academiei Române pentru Concertul pentru pian – deşi activitatea interpretativă i-a răpit din timpul şi energia care ar fi putut fi consacrate creaţiei. Între compoziţiile sale se regăsesc: 2 simfonii, o suită orchestrală, un cvartet de coarde, un trio cu pian, o sonată pentru violoncel şi pian, lieduri etc.