A fost vicepreşedinte (din 1990) şi apoi preşedinte (din 1992) al Uniunii Compozitorilor din România. Pe parcursul ultimului deceniu a intrat de asemenea în politică, actualmente fiind Ministrul Culturii şi Cultelor.

Fără îndoială unul din cei mai importanţi compozitori ai generaţiei sale, prin autenticul substanţei muzicale, prin eficienţa şi rigoarea componistică, lorgulescu nu se mai preocupă actualmente cu aceeaşi intensitate de creaţia muzicală, viaţa publică românească atrăgându-i întreaga energie.

Este autorul a trei simfonii, trei concerte instrumentale, a operei Revuluţia (după I.L.Caragiale), a patru cvartete de coarde şi multe alte piese camerale, precum şi a două volume de estetică tipărite, dedicate timpului muzical. A fost distins cu Premiul “Dinu Lipatti”, Premii ale Academiei Române, ale UCMR, precum şi cu un premiu acordat la Louisville, S.U.A. (1992).

Altele: Adrian Iorgulescu@CIMEC, Adrian Iorgulescu@UCMR

Printre premiile obţinute de-a lungul timpului se numără Kranichsteiner Musikpreis (acordat de Institutul Internaţional de Muzică din Darmstadt, 1984), premiul UCMR (1979, 1982, 1988, 1992) şi premiul Academiei Române (1993). Partiturile sale sunt publicate la Editura Muzicală (Bucureşti) şi la Editura Salabert (Paris) iar câteva LP-uri şi CD-uri au apărut la case de discuri din Bucureşti, Amsterdam şi Paris. Catalogul creaţiei sale cuprinde muzică simfonică (Tempo-80), concertantă (Concertul pentru saxofon şi orchestră), camerală (2 Cvartete de coarde, Palindrom/7), muzică de film, tape-music şi live-electronics (Oratio-II; Muzică spectrală, Celliphonia; Les Eclats de l’Abîme; heptaGRaMa).

Preocupările componistice ale lui Călin Ioăchimescu sunt legate în special de investigarea interiorităţii sunetului, iar mijloacele de accedere la acest micro-univers sonor sunt de cele mai multe ori de ordin tehnologic. Apelul la computer are ca scop nu atât compoziţia algoritmică, cât mai cu seamă ansamblarea şi manipularea digitală a diverselor surse sonore reale. Identitatea acestor instrumente reale este astfel alterată fie prin accentuarea, fie prin estomparea aspectelor timbrale definitorii. Operând la nivelul spectrului armonic al sunetului, muzica sa emană o atmosferă consonantică, deţinând totodată o expresie plină de vitalitate. Filtrajele, modulările timbrale şi aliajele dintre sunet şi zgomot nu sunt însă apanajul exlusiv al muzicii de bandă; legile electro- şi psiho-acustice migrează din lumea digitală în cea analogică, regăsindu-se în majoritatea lucrărilor compozitorului.