În 2003 participă în calitate de cursant activ la New York, la master-class-ul de cânt diafonic al lui David Hykes, de la care primeşte o generoasă invitaţie pentru master-classes ulterioare.

Membru fondator al ansamblului Pro Contemporania, a cântat şi înregistrat cu importanţi artişti precum Franziska Baumann, Martine Joste, Jean-Paul Dessy, Sigfried Palm. A concertat şi realizat înregistrări ca solist alături de Orchestra de Cameră Radio şi Orchestra Naţională Radio din Bucureşti, Orchestre Royale de Wallonie (Belgia), Katowice New Music Orchestra (Polonia). Apare ca solist sau alături de diverse ansambluri pe 17 CD-uri cu largă distribuţie internaţională (U.S.A., Japonia, Franta, Gremania, U.K., Brazilia etc), cea mai importantă fiind colaborarea cu celebra casă de discuri Mode Records (New York).

Tot ca solist sau împreună cu diferite ansembluri a concertat la Radio Berna, Radio Suisse Romande – Lausanne, Royal Festival Hall, Festivalul Toamna Varsoviană 2002, Wien Modern 2003, Merkin Hall (New York), în cadrul World Music Days 1999, precum şi în numeroase ediţii ale SIMN de la Bucureşti. Performanţele sale au fost difuzate (multe dintre ele live) la Radio România, RTBF (Mons), Radiodifuziunea Poloneza, Radio BBC III, Radio France, Radio Suisse Romande.

Îndreptându-se dinspre interpretarea muzicii contemporane către compoziţie, Andrei Kivu experimentează continuu combinaţii timbrale dintre cele mai îndrazneţe, în acest scop focalizându-şi atenţia atât în inventarea unor noi instrumente (cum sunt Saxtuba – respectiv tuba la care se cântă cu ancie de saxofon, sau Panaphoniumul cu 3 pâlnii - o combinaţie între trompetă, trombon şi tubă), cât şi asupra posibilităţilor mai putin explorate ale vocii umane, cărora le dedică lucrările sale muzicale.

Multe dintre lucrările sale (In the Air, Seeker in Obsidian, ROAR, Helium, MetaMorPhoenix, Prana, Qi Tong, Brisant, Ludion, Tiao Qi, ) au fost interpretate de către diverse ansambluri în concerte şi festivaluri din România (SIMN), Albania, Elveţia, Israel, Polonia (Toamna Varşoviana), Austria (Wien Modern) şi difuzate de către posturile naţionale de radio din ţările respective.

După reîntoarcerea în ţară, D.G. Kiriac pune bazele Societăţii Corale „Carmen” (1901-1928), al cărei dirijor va fi timp de aproape trei decenii, în acelaşi timp dirijând corul bisericii Sf. Spiridon-Nou şi corul bisericii Domniţa Bălaşa (1909-1921). În paralel, a fost profesor de teorie-solfegii, armonic şi ansamblu coral la Conservatorul bucureştean (1900-1928). A fost membru fondator al Societăţii Compozitorilor Români (1920), activând în favoarea înfiinţării Arhivei de Folclor a Societăţii. Orientarea muzicii corale şi vocale a lui D.G. Kiriac este legată de valorificarea folclorului ţărănesc şi a trăsăturilor modale ale acestuia. Autorul adoptă cu precădere genul miniaturii corale, multe dintre coruri recurgând chiar la melodia folclorică autentică.

Prelucrările sale se disting prin rafinamentul melodic şi prin păstrarea formulelor modale, care le conferă originalitate (Am umblat pădurile; Codrule, codruţule; Morarul; Hai, hai murgule, hui! etc). Pornind de la filonul cântărilor bizantine, D.G. Kiriac este unul dintre compozitorii care a mers pe drumul valorificării vechilor melodii psaltice, epurate de ornamentică (Cântările Liturghiei pentru copii şi popor, 1926; Liturgia psaltică; Îngerul a strigat, Axionul învierii, 1902). Liturghia psaltică este o lucrare monumentală, în care se îmbină momentele omofone cu cele contrapunctice, stilul arhaic cu cel contemporan, muzica bizantină cu folclorul. Îi datorăm şi muzică pentru voce şi pian, în general pe teme populare româneşti: Ciobănaş de la miori, Pe cărare sub un brad, Fata şi cucul. D.G. Kiriac semnează mai multe culegeri dc folclor, printre care Cântece populare româneşti culese cu ajutorul fonografului, manuscris îngrijit de C. Brăiloiu (1928), Cântece populare româneşti (Bucureşti, 1960) şi numeroase lucrări didactice (cântece, coruri, solfegii etc).