Doru Popovici

Scris de rutişor la 19 martie 2008

Născut în 1932 la Reşiţa (în Banat), a studiat compoziţia la UNMB, avându-i ca profesori pe Mihail Jora, Mihail Andricu, Paul Constantinescu s.a.

Autor al unei creaţii bogate şi diverse, D. Popovici s-a exprimat în genurile operei (Prometeu, Mariana Pineda), vocal-simfonic (cantata Omagiu lui Palestrina), simfonic (patru Simfonii, suita Codex Caioni, ciclurile Omagii şi Pastorale), cameral, coral, lied.

A fost distins cu Premiile Uniunii Compozitorilor Iugoslavi (1970), multiple premii ale UCMR, precum şi cu Premiul Academiei Române (1972). (mai mult…)

Christian Alexandru Petrescu

Scris de rutişor la 19 martie 2008

Născut în 1950 la Bucureşti, a urmat cursurile UNMB, specializându-se în compoziţie cu Dumitru Bughici şi Tiberiu Olah, iar în dirijat cu Constantin Bugeanu şi D. D. Botez. În acest din urmă domeniu urmează ulterior cursuri de perfecţionare cu Ion Baciu şi Alain Paris.

Ca interpret s-a remarcat în dubla ipostază de cântăreţ şi dirijor. Prin multiplele sale participări în calitate de solist în cadrul festivalelor de muzică contemporană din România, Christian Alexandru Petrescu se dovedeşte a fi implicat în promovarea muzicii vocale actuale, pe care o redă printr-o tehnică desăvârşită. Pe de altă parte, cariera sa dirijorală se desfăşoară din 1990 la pupitrul a numeroase orchestre din ţară, conducând pentru o perioadă de timp şi orchestra de tineret „Jeunesses Musicales”.

În plan componistic este atras în mod special de resursele expresive ale vocii umane, pe care le exploatează la maximum în majoritatea opusurilor sale. Cu toate acestea, din creaţia sa nu lipsesc lucrările instrumentale în genul cameral sau în cel simfonic. Dubla sa activitate, interpretativă şi componistică, a fost premiată de-a lungul timpului cu premii naţionale şi internaţionale.

Carmen Petra-Basacopol

Scris de rutişor la 18 martie 2008

Născută în 1926 la Sibiu, a absolvit Facultatea de Filosofie şi compoziţia (cu Mihail Jora) la UNMB. A participat la Cursurile internaţionale de vară de la Darmstadt şi şi-a completat studiile la Paris, obţinând doctoratul în muzicologie la Sorbona (cu Jacques Chailley). Este laureată a Premiilor UCMR, a Premiului Academiei Române.

Din 1962 predă armonie, contrapunct, forme muzicale la Universitatea de Muzică bucureşteană. Între cele aproape 80 de opusuri semnate de Petra-Basacopol, muzica de cameră ocupă un loc privilegiat (compozitoarea a scris însă şi opere, balete, lucrări vocal-simfonice, concertante). Harpei îi sunt dedicate atât piese solistice (o serie de şase preludii figurau ca piese obligatorii în Concursul de interpretare de la Amsterdam), cât şi piese pentru ansambluri de cameră sau un concert.

Ionel Perlea

Scris de rutişor la 17 martie 2008

S-a născut în 1900, în judeţul Ialomiţa, s-a stins din viaţă în 1970, la New York. După ce a studiat compoziţie, dirijat, pian la München şi Leipzig – ceea se observă în lucrările sale de tinereţe, aflate stilistic între Reger şi Hindemith – Perlea debutează ca dirijor de orchestră la Bucureşti (în 1919). Va fi maestru corepetitor la Opera din Leipzig şi la Opera din Rostock (1922-25), va dirija apoi (până în 1944) Operele din Cluj şi Bucureşti, Orchestra simfonică Radio din Bucureşti, fiind şi profesor la clasa de dirijat de orchestră a UNMB.

Părăseşte definitiv România din pricina regimului comunist (în 1949), iar cariera sa dirijorală va continua la pupitrul Operelor din Roma, Scala din Milano, iar în S.U.A. ca dirijor al Connecticut Symphony Orchestra (1952-59) şi ca profesor şi dirijor la Manhattan School of Music din New York (1952-59 şi din 1965).

În compoziţiile sale – nu foarte numeroase – se vede experienţa dirijorală în maniera de orchestraţie, alături de o modalitate proprie de stilizare a folclorului (integrat în limbajul armonic nu ea un corp străin). Pentru Cvartetul său de coarde a primit în 1926 Premiul de compoziţie „George Enescu”.

Sabin Păutza

Scris de rutişor la 17 martie 2008

Sabin PautzaS-a născut în 1943 la Câlnic, trăieşte din 1984 în New Jersey/ S.U.A., unde predă compoziţie şi conduce orchestra Plainfield-Symphony. Şi-a luat diploma în dirijat şi compoziţie de la actuala UNMB în 1965, apoi a continuat să studieze compoziţia la Accademia Musicale Chigiana din Siena/ Italia, cu Franco Donatoni. Ca profesor de dirijat şi compoziţie la Conservatorul „George Enescu” din Iaşi, Sabin Păutza a condus orchestra simfonică a Institutului (1972-1984) (mai mult…)

Alexandru Paşcanu

Scris de rutişor la 17 martie 2008

A trăit la Bucureşti, între 1920 şi 1989. A studiat compoziţia la UNMB (1938-46, cu Marţian Negrea) şi a urmat în paralel cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti (1938-44). Din 1952 a început cariera sa didactică la UNMB, mai întâi la catedra de teorie şi solfegiu, apoi ca profesor de armonie (este autorul unui Tratat de armonie în 2 volume, apărut în mai multe ediţii – din 1971 până în 1982 -, tratat după care se studiază şi astăzi).

Paşcanu este mai puţin cunoscut în ipostaza sa de autor al unor piese simfonice (Marea Neagră, Toccata, Balada pentru clarinet şi orchestră s.a.) sau camerale, în schimb celebritatea pieselor sale corale – creatoare de stil în creaţia românească de gen – este incontestabilă şi astăzi. Este vorba atât de corurile de copii (Ah, ce bucurie), cât şi de acelea mixte pe versuri populare (Bocete străbune) sau pe silabe onomatopeice (Chindia, Festum hibernum).

Pentru unele din aceste creaţii, lui Paşcanu i s-au oferit Premii ale U.C.M.R., precum şi premiul „Zecchino d’argento”, Bologna, 1979.

Radu Paladi

Scris de rutişor la 17 martie 2008

Născut în anul 1927 într-un orăşel din Bucovina de Nord, a urmat cursurile Conservatoarelor din Cernăuţi şi din Bucureşti, unde a studiat pianul şi compoziţia, între 1954 şi 1969 este lector şi apoi conferenţiar la catedra de cunoştiinţe muzicale a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, iar din 1969 este director al Filarmonicii din Botoşani. Cu toate că muzica corală se constituie drept o constantă a întregului său parcurs creativ, Radu Paladi a abordat de-a lungul anilor şi alte zone de creaţie, de la lucrări simfonice şi vocal-simfonice la muzică de cameră, de teatru şi de film.

Ciclul de madrigale pe versuri de Mihai Eminescu, Cvartetul de coarde sau Concertul pentru pian şi orchestră sunt câteva pagini reprezentative pentru stilul compozitorului. (mai mult…)

Valentin Petculescu

Scris de rutişor la 17 martie 2008

Valentin PetculescuNăscut în 1947 la Bucureşti, a absolvit clasa de compoziţie a lui Anatol Vieru la Universitatea din oraşul său natal. Autor al unor piese simfonice, corale şi camerale, Petculescu excelează îndeosebi în universul liric al liedului pentru voce şi pian. Dealtminteri, activitatea sa componistică este dublată de cea literară-publicistică:

  • este membru al UCMR (care l-a distins cu trei premii de creaţie) şi al Uniunii Scriitorilor
  • publică poezie, proză, teatru si colaborează la principalele reviste editate de Uniunea Scriitorilor
  • a lucrat la rubrica Viaţa Culturală a postului de radio Europa Liberă   (mai mult…)