Marcel-Ionel Spinei

Scris de cercer la 20 ianuarie 2010

Compozitor, violoncelist, dirijor, muzicolog, editor (n. 21.06.1950, Craiova), Marcel Spinei provine dintr-o familie de preoţi şi compozitori de muzică religioasă.

Şi-a inceput studiile muzicale cu tatăl său: cântul bizantin şi chitara clasică. La 6 ani începe studiul violoncelului, cu profesorul şi violoncelistul Constantin Gogan, elev al lui Dimitrie Dinicu. Pianul îl va studia cu dirijorul, pianistul şi profesorul Victor Golescu. La 7 ani are loc debutul ca violoncelist, într-un recital de muzică de cameră, susţinut pe scena Filarmonicii din Craiova. În particular, studiază armonia, contrapunctul, formele muzicale şi compoziţia.

La 14 ani are loc debutul ca solist-violoncelist şi compozitor, acompaniat de Orchestra Simfonica a Filarmonicii din Craiova. Urmează liceul de Muzică la Craiova, iar în 1969 este admis la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, la Facultatea Instrumente si Canto, specialitatea violoncel-solişti. Printre profesorii săi se numără: Iuliu Bonis (violoncel), Victor Ceaikovski şi Sorin Vulcu (teorie muzicala), Dan Constantinescu (contrapunct). (mai mult…)

Achim Stoia

Scris de rutişor la 8 aprilie 2008

Compozitor român (Mobu, Sibiu, 1910 — Iaşi, 1973), îşi începe studiile la Conservatorul din Bucureşti (1927-1931), avându-l ca principal maestru pe Alfonso Castaldi (armonie, contrapunct, compoziţie) şi le continuă la Paris, între 1934 şi 1936, atât la Schola cantorum, cu Paul Le Flem şi Charles Koechlin, cât şi la Şcoala normală de muzică, unde a studiat compoziţia cu Paul Dukas.

Cariera sa pedagogică începe la Târgovişte, Focşani şi Sibiu, din 1943 stabilindu-se la Iaşi, unde devine profesor de teorie-solfegii şi armonie şi mai târziu rector al Conservatorului. În perioada 1948-1961 este dirijor al Filarmonicii Moldova, iar între 1950 şi 1959 director al acesteia.

Faptul că a cules şi prelucrat folclor, fiind un colaborator apropiat al lui Constantin Brăiloiu, s-a reflectat în bună măsură în creaţia sa. Mai multe distincţii i-au recompensat creaţia, printre care premiul al Il-lea „George Enescu” (1938) şi Premiul de Stat (1952). (mai mult…)

George Stephănescu

Scris de rutişor la 6 aprilie 2008

Compozitor român (Bucureşti, 1843 — id., 1925), şi-a început studiile muzicale în particular în oraşul natal, urmându-le la Conservatorul bucureştean (1864-1867), unde îl are printre profesori pe Eduard Wachmann (armonie). Îşi continuă pregătirea la Conservatorul din Paris (1867-1871), cu Henri Réber (armonie, contrapunct), Auber şi Ambroise Thomas (compoziţie), Enrico Delle Sedie (canto), A. F. Marmontel (pian). Întorcându-se în ţară, devine profesor de canto şi operă la Conservatorul din Bucureşti (1872-1904), iar în perioada 1877-1890 este dirijor şi compozitor al Teatrului Naţional din Bucureşti. Susţine spectacole lirice în limba română, cu artişti autohtoni, contribuind la înfiinţarea Operei Române din Bucureşti. Importanţa lui pentru începuturile operei naţionale se reflectă în faptul că în stagiunea 1885-1886 devine fondatorul şi dirijorul trupelor Operei Române, apoi al Companiei lirice române (1892-1893) şi, în sfârşit, al Societăţii lirice române (1902-1904).George Stephănescu se preocupă de traducerea în limba română a unor librete de opere, operete şi oratorii, precum şi a unor texte de arii şi lieduri. Este considerat creatorul şcolii româneşti de canto, printre elevii săi numărându-se cântăreţi de renume mondial precum Elena Teodorini, Hariclea Darclée, Dumitru Popovici-Bayreuth etc. Din consistenta creaţie dedicată scenei de George Stephănescu amintim câteva titluri, acoperind genuri diverse: feeria muzicală Sânziana şi Pepelea (1880), pe un libret de Vasile Alecsandri; opereta Cometa (1900), pe un libret de Theodor Speranţia; drama lirică într-un act Petra (1902). Dezinvoltura componistică din Sânziana şi Pepelea, (mai mult…)

Mihaela Vosganian-Stănculescu

Scris de rutişor la 19 martie 2008

Mihaela Vosganian StănculescuS-a născut la Ploieşti, în 1961. A urmat compoziţia la UNMB (1981-1985) cu Myriam Marbé. A participat la seminariile internaţionale de compoziţie din Amsterdam şi Huddersfield, precum şi la al IV-lea Festival al Femeilor Compozitoare, în SUA, 1996. Unele creaţii au fost recompensate cu premii (concursul de compoziţie „Gh.Dima” de la Cluj, în 1984 pentru Cvartetul de coarde şi în 1985 pentru poemul Setea de viu, premiul UCMR în 1989, pentru cantata de cameră Zamolxe. A compus lucrări în genuri şi formule diferite – de la genurile coral, cameral, până la cel simfonic, concertant, muzică de scenă (baletul Cercul de sticlă) şi film (Pasaj). (mai mult…)

Aurel Stroe

Scris de rutişor la 19 martie 2008

S-a născut în 1932 în Bucureşti şi a murit la 3 octombrie 2008. A studiat compoziţia cu Mihail Andricu la actuala Universitate Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a predat din 1962 până în 1975 teoria instrumentelor şi orchestraţie, iar din 1975 până în 1985 compoziţie.

A participat (1966-69) la Cursurile internaţionale de vară de la Darmstadt. În 1968 a fost oaspete al Departamentului de stat al S.U.A., spre a vizita mai multe universităţi. A putut astfel studia la faţa locului compoziţia asistată de calculator şi producerea sunetelor sintetice. În 1969 a fost invitat la studioul electronic Holstebro (Danemarca), unde a putut lucra un an. Printr-o bursă de creaţie DAAD a rămas un an la Berlin (1972-73), timp în care a luat contact şi cu Institutul de muzicologie comparată condus de Alain Daniélou. În tot acest timp, compoziţiile sale au fost cântate la Festivalurile de la Royan, Varşovia, Berlin, Roma, Paris.În 1979, a doua parte a Trilogiei Orestia a fost montată în premieră la Festivalul din Avignon. Este perioada în care Stroe scrie intensiv în maniera pe care o va defini mai târziu drept compoziţia cu mai multe sisteme de acordaj ca paradigme culturale.

Anul universitar 1985/86 îl petrece ca profesor invitat la Universitatea Illinois din Urbana Champaigne (SUA). Apoi nu va mai reveni în România, ci se va stabili în Germania, la Mannheim, unde trăieşte din compoziţie şi muzicologie. În 1986/87 a primit în Mannheim şi Berlin prelungiri ale bursei DAAD. (mai mult…)

Petru Stoianov

Scris de rutişor la 19 martie 2008

Născut în 1939 la Vinga (Arad), a absolvit clasa de compoziţie a lui Anatol Vieru, la Bucureşti. Este compozitor şi profesor, decan al Facultăţii de Muzică în cadrul Universităţii ″Spiru Haret″, vicepreşedinte al JmEVENTS, fondator şi director artistic al Competiţiei Internaţionale de Muzică EUROPAFest Jeunesses Musicales, Bucureşti, din 1994, consilier (1992, 1993 şi 1999), consilier şi director executiv al Festivalului ″Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi″, Bucureşti, preşedinte al juriilor naţionale şi internaţionale de creaţie şi interpretare.
A câştigat premii naţionale şi internaţionale pentru compoziţie. În creaţiile sale, acesta nu se limitează la un singur gen, ci scrie muzică simfonică, şi, în aceeaşi măsură, muzică de cameră sau corală, material didactic, precum şi muzicologie. Este sedus de ”sectio aurea”, de la semnificaţia ei ca macroformă la intervalul de distanţe ritmice, şi, nu în ultimul rând, de planuri armonice şi culori instrumentale. (mai mult…)

Vasile Spătărelu

Scris de rutişor la 19 martie 2008

A trăit între 1938-2005, s-a născut la Tâmna-Mehedinţi (judeţul Caraş-Severin), a studiat la Liceele de muzică din Craiova, Braşov şi Timişoara (între 1952-1957), apoi la clasele de compoziţie ale lui Alfred Mendelsohn şi Anatol Vieru din UNMB.

După ce a absolvit această instituţie, în 1963, a început să predea la catedra de compoziţie a Conservatorului din Iaşi. Compoziţiile sale vizează domeniul scenic, simfonic, cameral, coral şi vocal.

Matei Socor

Scris de rutişor la 19 martie 2008

Născut în 1908 la Iaşi, se stinge din viaţă în 1980, la Bucureşti. Părinţii săi (tatăl era avocat şi ziarist) se încadrează cercurilor interbelice româneşti de stânga, participaseră încă din tinereţe la mişcarea socialistă. Familia se mută în 1913 la Bucureşti. Matei Socor s-a înscris în 1925 la Academia de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti, unde studiază cu A. Castaldi şi cu C. Brăiloiu, pe acesta din urmă însoţindu-l în expediţii de culegere a folclorului, alături de prietenul său Harry Brauner (folcloristul care, după 1944, va fi închis în închisorile comuniste, ca membru al grupării lui Lucreţiu Pătrăşcanu). Socor se include, în această perioadă, între tinerii intelectuali români îndreptaţi spre avangarda artistică; pleacă în 1930, pentru trei ani, la o specializare în compoziţie şi dirijat la Leipzig. Aici este marcat îndeosebi şi influenţat în creaţie de creaţia lui Hindemith, interesat de asemenea de Berg, Schönberg, Bartök. Întors în România, va programa prima audiţie românească a Concertului pentru orchestră op.38 de Hindemith (1933). Totodată, în 1934 se înscrie în Partidul Comunist şi se lansează în publicistica de stânga. În 1941 va fi arestat şi trimis în lagărul de la Târgu-Jiu. După intervenţia la Ministerul de Interne, în 1943, semnată de Enescu, Jora, Andricu, Brăiloiu s.a. în favoarea iui Socor, acesta este eliberat din lagăr, cu domiciliu obligatoriu la Craiova. După 23 august 1944 se întoarce la Bucureşti şi îşi începe spectaculoasa carieră din regimul comunist: dirijor şi director la Radio Bucureşti (1945-52), preşedinte al Uniunii compozitorilor (1949-54). După îndepărtarea sa din funcţiile publice, se va concentra asupra compoziţiei: de la Imnul de Stat al Republicii (valabil între 1953 şi 1977) şi diverse oratorii, până la creaţiile târzii ce reiau ideile sale de tinereţe despre dodecafonism. A fost membru al Academiei Române (din 1952) şi a primit multiple premii acordate de statul comunist.

Constantin Silvestri

Scris de rutişor la 19 martie 2008

Născut în 1913 la Bucureşti, s-a stins din viaţă la Londra, în 1969. A studiat compoziţia cu Mihail Jora şi pianul cu Florica Musicescu, urmând în paralel cursurile facultăţilor de drept şi filosofie din Bucureşti. Din 1925 se afirmă în viaţa muzicală românească drept unul din cei mai importanţi muzicieni de după Enescu, în compoziţie şi interpretare. Ca pianist concertist, îşi câştigă o reputaţie unică printr-un extraordinar talent de improvizator. Până în 1959 (dată după care se va stabili în Anglia), dirijează ansamblul Operei Române, Filarmonica din Bucureşti (a fost şi director al acestei din urmă instituţii), Radiodifuziunea Română, predă dirijatul de orchestră la UNMB. în Anglia, va conduce Orchestra simfonică din Bournemouth (1963-69) şi va fi apreciat ca dirijor (obţine Premiul internaţional al discului „Charles Cross” în 1959), însă necunoscut în calitatea sa de compozitor. Creaţia camerală şi simfonică a lui Silvestri dezvăluie o îmbinare aparte între constructivism de tip neoclasic şi alură improvizatorică, o cromatizare puternică a discursului muzical, uneori cu nuanţe expresioniste (v. Cântece de pustiu, miniaturi pianistice, 1944). Originalitatea armoniei defineşte în principal compoziţiile sale. Acorduri bitonale, puţin obişnuite la noi în anii’30, apoi o armonie independentă de melodie, cu disonanţe aspre, cu funcţie de suport neutru. Chiar şi după 1944, Silvestri rămâne unul din puţinii compozitori care reuşesc să evite folclorismul cerut de realismul socialist, în favoarea unor inserţii din folclor evoluat armonizate – de pildă în cele Trei piese pentru orchestră de coarde din 1950.