Cristian Mandeal

Cristian MandealCristian Mandeal (n. 18 aprilie 1946, Rupea, judeţul Braşov) este muzician, pianist şi dirijor român, director general al Filarmonicii „George Enescu” din 1991.

Şi-a început studiile de pian, compoziţie şi dirijat la Liceul de Muzică din Braşov, apoi la Academia de Muzică din Bucureşti (1965 – 1974). S-a perfecţionat ulterior la Berlin, cu Herbert von Karajan (1980), şi la München, sub îndrumarea lui Sergiu Celibidache (1990).

La sfârşitul studiilor, după o scurtă experienţă în calitate de corepetitor la Opera Română din Bucureşti, îşi începe activitatea de dirijor permanent al Filarmonicii „Constantin Silvestri” din Târgu-Mureş (1977 – 1980). În anii 1980-1987 este dirijor permanent al Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca.

Director artistic al Filarmonicii „George Enescu”

În 1987, Cristian Mandeal câştigă concursul pentru postul de dirijor permanent al orchestrei Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti, devenind în 1991 prim-dirijor şi Director General Muzical al Filarmonicii. Datorită importantelor turnee în străinătate, orchestra Filarmonicii „George Enescu” îşi restabileşte prestigiul internaţional.

Cristian Mandeal a concertat în multe ţări din Europa, Asia, America de Nord şi America Latină. A participat la numeroase festivaluri muzicale (Atena, Lisabona, Brescia-Bergamo, Bayreuth). Între 2001 şi 2003 a fost director artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu” – Bucureşti.

În anul 2002, la Festivalul din Edinburgh, Cristian Mandeal a condus, în compania orchestrei BBC Scottish, premiera britanică a operei Oedip de George Enescu, pentru ca în 2005 să dirijeze aceeaşi partitură, în premieră în Italia, la Cagliari. Dirijează întregul repertoriu clasic de concert de la Vivaldi până la muzica contemporană, cu predilecţie pentru muzica secolului XIX şi prima jumătate a secolului XX.

A înregistrat pentru Radio şi pe discuri Electrecord integrala simfoniilor lui Anton Bruckner, a creaţiei simfonice şi vocal-simfonice de Johannes Brahms şi mai ales integrala operelor simfonice ale lui George Enescu.

Funcţii artistice internaţionale ocupate:

  • Cristian MandealDirector artistic al Orchestrei Simfonice Euskadi din Spania
  • Dirijor oaspete Principal al Orchestrei Halle din Manchester, Anglia
  • Dirijor-Oaspete Principal al Filarmonicii din Copenhaga, Danemarca – începand din luna august 2007
  • Director artistic al Orchestrei Simfonice Nordice (Northern Symphony Orchestra) din Haifa, Israel, până în vara anului 2002
  • Dirijor rezident al Orchestrei Haydn” din Bolzano şi Trento, Italia, până în iarna anului 2003;
  • Director artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu – ediţiile 2001 şi 2003.

Premii şi distincţii:

  • Premiul Uniunii Compozitorilor din România
  • Premiul Ionel Perlea
  • Medalia Academiei Române
  • Premiul de Excelenţă al Forumului Muzical Român pentru popularizarea operei Oedip de George Enescu

Sursa: wikipedia.


Despre autor

cercer
Cercer ("mohorul roşu") e o specie de anemone cu flori albe, roz sau albăstrii — cu corolele larg deschise; de-i vreme rea, scânteiuţele de munte îşi strâng corolele şi se ghemuiesc, şoptind parcă în taină: "cer Cer..".

Gândurile tale