Cvartetul de coarde Arcadia (Cluj)

Cvartetul Arcadia este format din Ana Bogăţilă, vioara I, Răsvan Dumitru, vioara a II-a, Cristian Suaraşan, violă, Zsolt Török, violoncel. Cvartetul a fost fondat în 2005 sub îndrumarea atentă a lui Nicuşor Silaghi (vioara a ll-a a Cvartetului Transilvan).

Cvartetul Arcadia După prima experienţă avută la Festivalul de Muzică de Cameră de la Odorheiu Secuiesc (2005), aceşti tineri şi-au descoperit o nouă vocaţie şi pasiune muzicală.

Au urmat concerte la Cluj-Napoca, Sighişoara şi la sala Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu-Mare, dar şi cursuri de măiestrie artistică cu personalităţi marcante cum ar fi membrii ai Cvartetului Orlando (Amsterdam) şi Voces (Bucureşti), sau Ferenc Gábor (Berlin) şi Ferenc László (Cluj-Napoca).

În luna decembrie a anului 2006 au participat la primul concurs – concursul W.A.Mozart de la Cluj-Napoca – unde au câştigat premiul I şi premiul Sysound, constând în realizarea unui CD. În februarie 2007 au câştigat prin concurs o bursă de perfecţionare cu Cvartetul Belcea (Londra) şi au susţinut, de asemenea, un concert ca invitaţi ai Clubului Rotary.

Altele: articol.


Despre autor

rutişor
În umbra brazilor picoteşte rutişor ("Thalictrum aquilegifolium"): cea mai uşoară "aigrette" alb-liliachie, pentru că mulţimea florilor îndesate n-au petale, ci numai un belşug de stamine lungi, fine ca firişorii de pene şi răcoros parfumate.

Gândurile tale