Dan Constantinescu
A trăit între (10 iunie) 1931 şi (6 februarie) 1993, în Bucureşti. Provenind dintr-o veche familie aristocratică (din partea mamei), D. Constantinescu şi-a început studiile muzicale încă de copil. Între 1950-55 a studiat compoziţia la clasa lui Mihail Jora, la UNMB, unde a rămas apoi ca asistent la armonie şi compoziţie. A devenit profesor universitar în 1990. Uniunea Compozitorilor i-a acordat premii de creaţie (1976, 1980), de asemenea în 1968 primeşte premiul Academiei Române pentru Concertul de pian şi orchestră mică.
A scris muzică îndeosebi instrumentală (orchestrală, concertantă, camerală), alături de câteva cicluri de lieduri şi coruri, pornind în tinereţe de la un stil neoclasic, pentru a ajunge curând la soluţii inedite, combinaţii de serialism şi aleatorism. Piesele sale poartă amprenta personalităţii unui creator rafinat, introvertit, cu o preferinţă pentru constructivism, simetrii, pentru o cât mai cizelată construcţie sonoră, de un lirism profund şi rezervat.
Altele: Dan Constantinescu@UCMR

