Diana Vodă-Nuţeanu

Diana Nuţeanu (n. 1 decembrie 1967, Bucureşti), compozitoare şi pianistă, a studiat pianul cu Daniela Ioan şi cu Gabriela Enăşescu la Liceul „George Enescu” între 1978 şi 1986. A studiat apoi compoziţia cu Dan Constantinescu la UNMB între 1986 şi 1990 şi tot aici a fost doctorand între 1990-1991. A urmat studii de compoziţie în Polonia în 1991 şi în Darmstadt în 1992 şi a studiat cu Franco Donatoni la Accademia Chigiana în 1993. În 2001, şi-a obţinut doctoratul în muzicologoie la UNMB.

Printre premiile câştigate se găsesc o menţiune la Târgu Mureş (1988), Premiul al III-lea la Cluj-Napoca (1989, pentru Cvintet) şi Premiul I la Iaşi (1989, pentru Trei Miniaturi) şi alte premii în Bucureşti (Premiul I, 1993, pentru Cântec; Premiul I, 1994, pentru Orchestra copiilor; menţiune, 1995, pentru Umbra nopţii; Premiul al III-lea, 1997, pentru Elegia; menţiune, 1997, pentru Scherzo).

Între 1990 şi 1994, a fost dirijoare la Asociaţia Culturală Bulgară. Ca pianistă, a cântat cu corul Euterpe de la Liceul „Elena Cuza” din Bucureşti din 1990 şi cu corul Fortis (al cărei membră fondatoare a fost) din 1994.

Între 1993 şi 1996, a fost pianistă cu corul Gloria Cantus. Între 1990 şi 1995, a fost profesoară de muzică la Liceul „Elena Cuza” şi din 1995 a predat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a fost profesor asociat din 1997. Lucrările Dianei Nuţeanu au fost interpretate în Europa şi în Statele Unite.

Mai jos menţionăm o selecţie din lucrările sale:

Orchestrală: Trei miniaturi, 1989

Camerală: Cvintet, flaut, oboi, clarinet, corn, fagot, 1988; Cvartet de coarde, 1989; Hai-ku, flaut; Hai-ku, bas dublu, 1992; Exorcism, mezzo-soprană, flaut, oboi, clarinet, corn, fagot, 1993; Gânduri galbene, bas dublu, pian, 1994; Monoloage, violoncel, 1995; Şuetă – două violoncele, 1997; Hai-ku, vioară, 1997; Dans, 3 percuţii, 1998; Old Mint Street, shakuhachi, flaut (+flaut alto), vioară, violoncel, pian, percuţie, 1999; Fleurs du champ, nai, flaut, flaut alto, 2000; Hai-ku, 3 flaute, 2000; Doina şi joc, nai, 2001

Corală: Cântec, cor mixt, 1993; Orchestra copiilor, cor mixt/voci egale, 1994; Umbra nopţii, cor mixt,1995; Scherzo, cor mixt, 1997; Axion, cor mixt, 1999; Crocodilul mic, cor mixt, 1999; Arco Iris, cor mixt/voci egale, 2002

Pian: Sonatina, 1987


Despre autor

rutişor
Rutişor ("voltinel") prezintă sepale caduce, e lipsit de petale sau acestea sunt foarte mici şi prezintă multe stamine lungi. Plantele spontane, ce trăiesc la noi şi care aparţin acestui gen, înfloresc vara şi suportă bine umbra.

Gândurile tale