Dinu Lipatti

Dinu LipattiPianist şi compozitor român [Bucureşti, 1917 – Geneva, 1950), la vârsta de 11 ani devine elev al Conservatorului din Bucureşti (1928-1932), unde lucrează cu Florica Musicescu (pian) şi Mihail Jora (armonie, contrapunct, compoziţie), perfecţionându-se apoi la École normale de musique din Paris (1934-1939), cu Alfred Cortot şi Yvonne Lefébure (pian), Paul Dukas şi Nadia Boulanger (compoziţie), Charles Munch şi Diran Alexanian (dirijat).

Dinu Lipatti a fost unul dintre cei mai mari pianişti ai secolului XX. Spre sfârşitul vieţii a predat la clasele superioare şi de virtuozitate ale Conservatorului din Geneva (1944-1949). A fost membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor din Paris (1939), fiind un cronicar muzical apreciat în epocă.

Trei ani la rând a candidat la premiul de compoziţie „George Enescu”, obţinând menţiunea I în 1932, premiul al II-lea în 1933 şi premiul I în 1934. În domeniul compoziţiei a mai fost recompensat cu Medalia de argint a Republicii Franceze (1937).

Ceea ce este caracteristic pentru creaţia simfonică a lui Dinu Lipatti este găsirea unei proporţii corecte între amploarea suflului simfonic şi concizia temelor, în special în suita simfonică pentru orchestră mare Şătrarii (1934). Unitatea tematică a părţilor, obţinută prin utilizarea principiului ciclic, gradarea orchestraţiei, influenţa melosului lăutăresc (temele fiind recreate în stil folcloric şi nu citate) sunt tot atâtea trăsături care fac din suita Şătrarii una dintre capodoperele creaţiei simfonice româneşti.

Pe de altă parte, în muzica sa, după cum era firesc, Dinu Lipatti a acordat un mare spaţiu pianului, ca instrument solistic, acordându-i ample pasaje de virtuozitate: Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră de coarde (1936); Simfonie concertantă pentru două piane şi orchestră (1938); Concert pentru orgă şi pian (1939), cu schiţe de orchestraţie; Trei dansuri româneşti pentru pian şi orchestră (1945).
De altfel şi muzica de cameră pe care a scris-o este rezervată în mod deosebit instrumentului său: Sonată pentru pian (1932); Sonatină pentru pian şi vioară (1933); Fantezie pentru pian, vioară şi violoncel (1936); Nocturnă pentru pian(1931); Suită pentru două piane (1938); Două dansuri în stil popular românesc pentru două piane (1939); Trei nocturne pentru pian (1939); Fantezie pentru pian (1940); Sonatina pentru mâna stângă pentru pian solo (1941); Trei dansuri româneşti pentru două piane (1943).

Dinu Lipatti este semnatarul unor remarcabile cadenţe pentru concertele pentru pian în re minor (1936), mi bemol major, pentru două piane (1938), si bemol major (1944) şi do major (1945) de Mozart şi pentru Concertul în re major pentru pian de Haydn (1944), de asemenea realizând şi trancripţii ale unor lucrări de Bach, Scarlatti etc.


Despre autor

rutişor
În umbra brazilor picoteşte rutişor ("Thalictrum aquilegifolium"): cea mai uşoară "aigrette" alb-liliachie, pentru că mulţimea florilor îndesate n-au petale, ci numai un belşug de stamine lungi, fine ca firişorii de pene şi răcoros parfumate.

un răspuns la “Dinu Lipatti”

  1. Adele spune:

    Grandissimo Lipatti!

Gândurile tale