Eduard Wachmann

Compozitor şi dirijor (Bucureşti, 1836 — id., 1908), îşi începe studiile la Bucureşti cu tatăl său, I.A.Wachmann (teorie-solfegii, pian), continuă la Viena cu Gustav Nottebohm (armonie, contrapunct) şi în sfârşit la Conservatorul din Paris (1859-1863), cu Henry Reber (armonie), Michel Carafa (contrapunct, fugă), A.-F. Marmontel (pian) şi Francois Benoist (orgă). Activitatea lui ca dirijor al teatrelor naţionale din Craiova (1853-1857) şi Bucureşti (1863-1864) acoperă primii zece ani de carieră, ulterior centrul de greutate având să-l ocupe pedagogia: profesor de pian şi armonie (1864-1903) şi director (1869-1903) al Conservatorului din Bucureşti.

În paralel, tot în capitală, Eduard Wachmann a fost fondator, dirijor şi director al Societăţii filarmonice române (1868-1906), director al Operei Române din cadrul Teatrului Naţional (1895-1901) şi director al corului bisericii „Domniţa Bălaşa” (1891-1908).

Eduard Wachmann a scris multă muzică de teatru: vodevilul Păunaşul codrilor (1857); uvertura şi melodrama Despot-Vodă, de Vasile Alecsandri (1860); vodevilul Doi morţi vii etc; muzică vocal-simfonică (cantata ţarul Ivan al IV-lea), de cameră, corală, vocală. Dintre culegerile lui de folclor, menţionăm Barbu Lăutarul, melodii populare româneşti pentru pian.


Despre autor

rutişor
În umbra brazilor picoteşte rutişor ("Thalictrum aquilegifolium"): cea mai uşoară "aigrette" alb-liliachie, pentru că mulţimea florilor îndesate n-au petale, ci numai un belşug de stamine lungi, fine ca firişorii de pene şi răcoros parfumate.

Gândurile tale