Filaret Barbu

Filaret BarbuCompozitor român (Lugoj, 1903 — Timişoara, 1984). După ce îşi începe studiile muzicale la Lugoj (1919-1920) şi Caransebeş (1921-1922), îşi definitivează educaţia muzicală la Neues Wiener Konservatorium (1922-1926), tot la Viena continuându-şi studiile între 1929 şi 1930 cu Edmund Eysler (compoziţie) şi Rudolf Nilius (dirijat).

Prima parte a activităţii sale profesionale este legată de oraşul Lugoj, unde este profesor de muzică (1926-1928) şi dirijor al Reuniunii române de muzică şi cântări (1926-1929, 1930-1939).

Importanţa lui în viaţa muzicală românească se reflectă atât în activitatea pedagogică (director al Conservatorului orăşenesc din Lugoj în perioada 1931-1939, profesor la Conservatorul municipal din Timişoara între 1939 şi 1942, apoi profesor la Liceul de muzică nr. 1 din Bucureşti între 1949 şi 1963), cât şi în implicarea în activitatea muzicală de amatori, între 1926 şi 1949 fiind secretar general şi preşedinte al Asociaţiei corurilor şi fanfarelor române din Banat, iar între 1939 şi 1943 dirijor al Corului municipal şi al ansamblului Lyra C.P.R. din Timişoara.

Plasându-se în continuarea bogatei tradiţii corale din Banat şi Transilvania, Filaret Barbu a realizat numeroase prelucrări de folclor, corurile (Duruiana, Lugojana nouă etc.) şi muzica sa vocală, bazându-se în principal pe valorificarea inspiraţiei folclorice.

În lucrările pe care le-a dedicat teatrului muzical, cum sunt operetele Ana Lugojana (1950), apoi Plutaşul de pe Bistriţa (1955), Târgul de fete (1962), opera populară Pintea Viteazul (1966), opereta Femei fără bărbaţi (1970), Filaret Barbu se remarcă în special prin inspiraţia melodică, deseori foarte apropiată de originalul folcloric, prin nota optimistă, luminoasă, neexcelând însă pe planul dramaturgiei sau al orchestraţiei.

În 1927 a înfiinţat Revista corurilor şi fanfarelor române din Banat. De-a lungul timpului a publicat mai multe cărţi, printre care schiţa monografică Traian Grozăvescu (Timişoara, 1935), Portativ bănăţean (Lugoj, 1942), Partitura unei vieţi, Memorii (Timişoara, 1976).


Despre autor

rutişor
În umbra brazilor picoteşte rutişor ("Thalictrum aquilegifolium"): cea mai uşoară "aigrette" alb-liliachie, pentru că mulţimea florilor îndesate n-au petale, ci numai un belşug de stamine lungi, fine ca firişorii de pene şi răcoros parfumate.

Gândurile tale