George Stephănescu

Compozitor român (Bucureşti, 1843 — id., 1925), şi-a început studiile muzicale în particular în oraşul natal, urmându-le la Conservatorul bucureştean (1864-1867), unde îl are printre profesori pe Eduard Wachmann (armonie). Îşi continuă pregătirea la Conservatorul din Paris (1867-1871), cu Henri Réber (armonie, contrapunct), Auber şi Ambroise Thomas (compoziţie), Enrico Delle Sedie (canto), A. F. Marmontel (pian). Întorcându-se în ţară, devine profesor de canto şi operă la Conservatorul din Bucureşti (1872-1904), iar în perioada 1877-1890 este dirijor şi compozitor al Teatrului Naţional din Bucureşti. Susţine spectacole lirice în limba română, cu artişti autohtoni, contribuind la înfiinţarea Operei Române din Bucureşti. Importanţa lui pentru începuturile operei naţionale se reflectă în faptul că în stagiunea 1885-1886 devine fondatorul şi dirijorul trupelor Operei Române, apoi al Companiei lirice române (1892-1893) şi, în sfârşit, al Societăţii lirice române (1902-1904).George Stephănescu se preocupă de traducerea în limba română a unor librete de opere, operete şi oratorii, precum şi a unor texte de arii şi lieduri. Este considerat creatorul şcolii româneşti de canto, printre elevii săi numărându-se cântăreţi de renume mondial precum Elena Teodorini, Hariclea Darclée, Dumitru Popovici-Bayreuth etc. Din consistenta creaţie dedicată scenei de George Stephănescu amintim câteva titluri, acoperind genuri diverse: feeria muzicală Sânziana şi Pepelea (1880), pe un libret de Vasile Alecsandri; opereta Cometa (1900), pe un libret de Theodor Speranţia; drama lirică într-un act Petra (1902). Dezinvoltura componistică din Sânziana şi Pepelea, individualizarea foarte clară din punct de vedere muzical a lumii fantastice şi a celei reale, tratarea variată a ansamblurilor şi corurilor, contrastele timbrale şi diversitatea orchestrală sunt elemente care se vor dezvolta în partiturile lui lirice scrise ulterior. George Stephănescu a compus şi muzică vocal-simfonică: Dalila (1868), cantată pentru solişti, cor mixt şi orchestră; Banul Mărăcine (1910?), baladă pentru tenor, bariton, cor mixt şi pian, pe versuri de V. Alecsandri.

Din muzica pentru orchestră a lui George Stephănescu, amintim Simfonia în la major (1869) — care deşi este o lucrare de şcoală, reprezintă prima simfonie scrisă de un român — şi Uvertura naţională (1876), la care se adaugă o serie de piese scurte pentru orchestră, multe dintre ele purtând titlul de hore. În stilul său simfonic, compozitorul îşi afirmă afinităţile pe de o parte cu ideea programatică, iar pe de altă parte cu aspectul naţional, aproape nelipsit din lucrările lui pentru orchestră. George Stephănescu a scris şi muzică de cameră, pentru pian şi pentru diferite ansambluri instrumentale.

Creaţia sa cuprinde numeroase lucrări corale laice (pentru cor mixt şi pentru voci egale) şi religioase (Cântările Sfintei Liturghii a Iui Ioan Gură-de-Aur). De asemenea, George Stephănescu a semnat mai multe lieduri, majoritatea pe versuri de Vasile Alecsandri şi Mihai Eminescu, creaţia lui dedicată vocii cu acompaniament de pian apelând la folclor, punând în evidenţă darurile melodice ale autorului, utilizând procedee vocale şi de acompaniament variate, de multe ori suprapunând planuri sonore şi armonii într-o manieră ce ne determină să o asimilăm stilului romantic.


Despre autor

rutişor
Rutişor ("Thalictrum aquilegifolium") este o specie luxuriantă, elegantă, înaltă de 1-1,5 m., cu flori sidefii, mov sau roz, ori cu flori albe (culoare dată de staminele numeroase dispuse sferic), grupate în panicule corimbiforme. Preferă locurile cu exces de umiditate.

Gândurile tale