Gheorghe Cucu

Compozitor român (Pueşti-Târg, Vaslui,11 februarie 1882 — Bucureşti, 24 august 1932), şi-a început studiile la Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Bârlad (1890-1898), apoi a frecventat Conservatorul din Bucureşti (1899-1905) unde îi are ca profesori pe D.G. Kiriac (armonie, contra­punct, dirijat coral) şi Ed. Wachmann (armonie). La Paris îşi continuă studiile de armonie şi contrapunct cu Georges Caussade (1907-1908) şi apoi cu Vincent d’Indy (contra­punct, orchestraţie), la Schola cantorum (1908-1911).

Chiar înainte de a-şi termina studiile, Gheorghe Cucu devine cântăreţ de strană la Brăila şi apoi dirijor de cor, din 1904 până în 1932, la biserica Brezoianu din Bucureşti. De asemenea, este dirijor secund al Societăţii corale „Carmen” (1901-1907; 1912-1928), dirijor al corului cape­lei române din Paris (1907-1911) şi al corului Mitropoliei din Bucureşti (1912-1932). Cariera sa pedagogică se desfă­şoară cu precădere la Conservatorul bucureştean, ca profe­sor de armonie, teorie şi solfegii (1918-1932), dar şi la Academia de Muzică Religioasă din Bucureşti, unde a fost profesor de armonie din 1928 până în 1932. În 1919 este distins cu premiul al Il-lea de compoziţie „George Enescu”, iar în 1925 cu premiul Societăţii compozitorilor din România.

Creaţia lui Gheorghe Cucu reprezintă un moment im­portant în evoluţia muzicii corale româneşti. A excelat în corurile a cappella, înclinaţia lui către satiră reflectându-se în lucrări pline de spirit precum Mincinosul (1910) sau Haz de necaz (1929). Gheorghe Cucu a scris minia­turi, dar şi veritabile poeme corale, lucrări pentru copii (voci egale), dar şi pentru cor mixt. Abordează o tematică foarte variată, muzica lui corală remarcându-se prin plasticitate şi printr-o dramaturgie pregnantă.

În creaţia corală a lui Gheorghe Cucu se reunesc pentru prima oară tratarea modală (moştenită de la Musicescu şi Kiriac) şi cea contrapunctică (în care l-a avut ca precursor pe Gh. Dima) a melodiilor populare româneşti. Dintre lucrările corale laice şi religioase ale lui Gheorghe Cucu, mai amintim: Foaie verde baraboi (1902), cor mixt pe versuri populare; Foaie verde cimbrişor (1902), cor mixt pe versuri populare; Sfinte Dumnezeule (1904), cor mixt (sau bărbătesc); Răspunsuri liturgice (1905), cor mixt; Ursitoarea (1907), cor bărbătesc pe versuri populare; Sus, bădiţă (1908), cor mixt pe versuri populare; Pui de lei (1908); Greierul (1910); Imnul patriarhal (1926), cor mixt; Frumosul vine pe apă (1931).

Compozitorul a semnat şi numeroase armonizări şi prelucrări de folclor: Colinde populare (1924, 1926, 1928, 1932, 1940); 200 colinde populare culese de la elevii Seminarului Nifon in anii 1924-1927 (Bucuresti, 1936).


Despre autor

rutişor
În umbra brazilor picoteşte rutişor ("Thalictrum aquilegifolium"): cea mai uşoară "aigrette" alb-liliachie, pentru că mulţimea florilor îndesate n-au petale, ci numai un belşug de stamine lungi, fine ca firişorii de pene şi răcoros parfumate.

Gândurile tale