Gheorghe Dima

Compozitor, dirijor şi pedagog român (Braşov, 1847 — Cluj, 1925). Studiile muzicale şi le-a realizat în străinătate: Baden, cu Heinrich Giehne (canto); Viena, cu Otto Uffmann (canto); Graz, cu Ferdinand Thierot (armonie); Leipziger Konservatorium (1872-1874, 1878-1880), cu Cari Reinecke (pian, compoziţie), Salomon Jadassohn (armonie, contrapunct). Iniţial a evoluat ca solist pe scenele operelor din Klagenfurt şi Zürich (1873-1874), ulterior devenind profesor de muzică la Braşov (1874-1878), dirijor al Reuniunii române de gimnastică şi cîntări din Braşov (1875-1879,1899-1914), dirijor şi director muzical al Reuniunii române de muzică din Sibiu (1880-1899), profesor de muzică la Seminarul Andreian din Sibiu (1883-1889). Tot la Sibiu a activat şi ca dirijor al Societăţii Hermannstädter Männergesang Verein (1885-1888) şi ca profesor de muzică la Şcoala civilă de fete „Astra” din Sibiu (1892-1899). Spre sfârşitul vieţii devine profesor de ansamblu coral şi primul director al Conservatorului din Cluj (1919-1925), care mai târziu avea să-i poarte numele.

Gheorghe Dima a cules, a prelucrat şi a publicat folclor muzical şi a avut o activitate intensă ca dirijor, pianist acompaniator şi cântăreţ de lieduri. De mare importanţă este şi faptul că a tradus în limba română librete de operă, texte de cantate, oratorii, versuri de lieduri. Gheorghe Dima a fost unul dintre cei mai importanţi animatori ai vieţii muzicale din Transilvania de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX.

Din punct de vedere componistic, el este cel care a conturat tipul baladei vocal-simfonice (balada pentru bas, mezzo-soprană, cor mixt şi orchestră Mama lui Ştefan cel Mare, pe versuri de Dimitrie Bolintineanu, 1884), dar a excelat în repertoriul coral şi vocal, fiind considerat unul dintre primii maeştri ai polifoniei corale româneşti. Gheorghe Dima a impus în creaţia corală naţională genul madrigalului, tratându-l liber, într-o manieră concertantă, scriitura sa contrapunctică distingându-se prin caracterul cantabil al vocilor. În multe cazuri, sursele sale de inspiraţie au fost folclorul orăşenesc şi melodiile vechi româneşti, orientare prezentă şi în lucrările pentru voce şi pian, autorul nefăcând apel la citatul melodico-ritmic, ci recreând folclorul într-o manieră personală.

Corurile sale sunt caracterizate de o substanţă sonoră densă, de o armonie expresivă, cromatizată, legătura cu sursele tradiţionale de inspiraţie păstrându-se mai mult la nivel melodic şi ritmic. În privinţa muzicii corale, menţionăm cele zece caiete de Cântece populare şi melodii vechi româneşti, publicate la Bucureşti. În evoluţia muzicii vocale camerale româneşti, lucrările lui Gheorghe Dima se identifică momentului de apariţie a primelor capodopere. Valoarea liedurilor sale rezidă în mare parte în originalitatea armonizărilor şi în expresivitatea acompaniamentului pianistic, întotdeauna pus în acord cu semnificaţiile textului şi cu cele ale liniei melodice. Popularitatea acestora se datorează atât măiestriei compozitorului în stilizarea folclorului, cât şi faptului că partitura vocală nu este deosebit de pretenţioasă din punct de vedere tehnic, dar pune un mare accent pe expresie.

Majoritatea cântecelor şi liedurilor sale sunt scrise pe versuri de Eminescu, autorul făcând dovada unui rafinat simţ al conţinutului poetic al textului. Amintim aici patru caiete de Lieder und Gesänge, tipărite la Leipzig.


Despre autor

rutişor
Rutişor ("Thalictrum aquilegifolium") este o specie luxuriantă, elegantă, înaltă de 1-1,5 m., cu flori sidefii, mov sau roz, ori cu flori albe (culoare dată de staminele numeroase dispuse sferic), grupate în panicule corimbiforme. Preferă locurile cu exces de umiditate.

Gândurile tale