Horaţiu Rădulescu

Horatiu RadulescuA trăit între 7 ianuarie 1942 – 25 septembrie 2008. S-a născut în Bucureşti, unde studiază iniţial vioara cu Nina Alexandrescu, o elevă a lui George Enescu şi a lui Jacques Thibaud. În 1969, Rădulescu absolvă secţia de compoziţie la UNMB, la clasa lui Tiberiu Olah.

Semnificative în formarea sa creatoare au fost şi alte cursuri – precum cel de analiză şi forme cu Ştefan Niculescu sau cele de orchestraţie şi muzică formalizată cu Aurel Stroe.

În acelaşi an, 1969, se va stabili la Paris, va deveni ulterior (în 1974) cetăţean francez. Aici, pune bazele tehnicii sale spectrale de compoziţie şi, pentru evoluţia sa componistică, are posibilitatea mult lărgită a contactelor internaţionale. De pildă, în anii ’70-’80, participă la cursuri internaţionale de compoziţie (la Köln cu Kagel, Ferrari, la Darmstadt cu Cage, Xenakis, Ligeti, Stockhausen), la cursuri de muzică asistată de calculator (la IRCAM, Paris). Rădulescu creează la Paris, în 1983, ansamblul de solişti European Lucero (preşedinte de onoare: Iannis Xenakis), împreună cu Cvartetul Arditti, Pierre-Yves Artaud şi alţi interpreţi renumiţi. Apoi, în 1991, fondează Festivalul şi Master-class Lucero. În 1988-89 a beneficiat de o bursă de creaţie DAAD la Berlin, iar în 1989-90 a compus în San Francisco, Veneţia şi Roma, graţie premiului francez „Villa Medici”.

Cele peste 100 de compoziţii ale sale (muzică simfonică, pentru ansambluri de cameră, corală) au fost interpretate şi radio- sau tele-difuzate în Europa, America de Nord şi de Sud, Asia, Africa, Australia. Ascultându-i prima audiţie a compoziţiei Wild Incantessimo pentru nouă orchestre (Festivalul din Metz, 1978), Olivier Messian va afirma : „Horaţiu Rădulescu este unul din cei mai originali tineri muzicieni de astăzi. Se ştie că în secolul XX – mai mult decât în oricare altul – Ştiinţa şi Arta merg mână în mână. Aceasta este în mod particular adevărat pentru muzica lui Rădulescu, care a contribuit la înnoirea limbajului muzical. „

Altele: web, articol


Despre autor

rutişor
Rutişor ("voltinel") prezintă sepale caduce, e lipsit de petale sau acestea sunt foarte mici şi prezintă multe stamine lungi. Plantele spontane, ce trăiesc la noi şi care aparţin acestui gen, înfloresc vara şi suportă bine umbra.

Gândurile tale