Iacob Mureşianu

Iacob MuresianuCompozitor român (Braşov, 1857 — Blaj, 1917), a învăţat muzica în oraşul natal, ulterior studiind la Conservatorul din Leipzig (1880-1883). Şi-a început cariera pedagogică la Năsăud, apoi a devenit profesor la Braşov (1884-1885) şi la Blaj, unde a rămas din 1886 până la moarte. A fost dirijor al Reuniunilor de cântări şi muzică din Năsăud (1878-1880) şi Braşov (1884-1885), continuându-şi activitatea dirijorală la Blaj. În 1888 înfiinţa la Blaj revista Musa română, pe care a condus-o până în 1907. În 1883, obţine premiul de compoziţie „Mendelssohn-Bartholdy” (Leipzig).

Creaţia sa corală se impune prin caracterul dinamic şi militant, lucrările lui de gen, cu sau fără acompaniament de pian, căpătând un caracter dramatic prin introducerea solourilor. Iacob Mureşianu îşi creează melodiile în stil românesc, fără a apela propriu-zis la muzica populară, deşi a avut o activitate intensă de culegere şi prelucrare a folclorului românesc.

În muzica vocal-simfonică, autorul realizează o sinteză între sursele de inspiraţie folclorică şi tehnicile componistice de provenienţă occidentală, individualizând scriitura vocală şi compunând în acest gen chiar lucrări cu proporţii de oratoriu, cum este balada Mănăstirea Argeşului (1884, rev. 1895). În acelaşi gen, menţionăm balada Brumărelul (1897), poemul Năluca (1893), balada Erculeanul (1890), poemul dramatic Brâncoveanu Constantin (1905) etc. A scris şi muzică de teatru, cu precădere vodeviluri, în colaborare cu Vasile Alecsandri (Scara mâţei, Rusaliile, Florin şi Florica, Cinel-cinel, Nunta ţărănească, Rămăşagul), iar în 1910 a compus opereta Millo director, tot pe un libret de Vasile Alecsandri.

Deşi în domeniul simfonic, compozitorul a avut mai mult rol de precursor, uvertura Ştefan cel Mare reprezintă o deschidere reală de perspective pentru muzica simfonică românească. Iacob Mureşianu nu a neglijat muzica de cameră instrumentală (miniaturi pentru pian sau vioară şi pian), deseori făcând apel Ia genuri de largă accesibilitate precum fantezia sau potpuriul, la forme rapsodice sau la variaţiune.


Despre autor

rutişor
Rutişor ("voltinel") prezintă sepale caduce, e lipsit de petale sau acestea sunt foarte mici şi prezintă multe stamine lungi. Plantele spontane, ce trăiesc la noi şi care aparţin acestui gen, înfloresc vara şi suportă bine umbra.

Gândurile tale