Ioan Căianu (Caioni)

Compozitor şi organist român (Leghea, Cluj, 1629 — Lăzarea, Harghita, 1687). A studiat orga la Mănăşturul Clujului, Sebeşel şi Şumuleul Ciucului, apoi a urmat studii teologice şi filosofice la Trnava (Slovacia). Călugăr organist în Şumuleul Ciucului (a intrat în ordinul franciscanilor în anul 1648), preot (1655), vicar general (1676) şi în sfârşit pater custodiae (1686), are preocupări foarte diverse, pornind de la activitatea de reparator şi constructor de orgi, de pedagog muzical, de culegător de folclor românesc şi maghiar şi ajungând la cea de organist la Mănăştur, Călugăreni, Lăzarea sau chiar de tipograf la Şumuleul Ciucului.

loan Căianu este prima personalitate muzicală de statură universală pe care a avut-o poporul român. Importanţa sa provine din semnificaţia actului de a integra muzica românească în contextul celorlalte culturi folclorice ce-i erau cunoscute şi de a o alătura culturii muzicale occidentale a epocii, culegerile sale conţinând piese de cele mai diferite provenineţe: Organo Missale (1667), care cuprinde 39 mise, 53 litanii etc.; Codex Caioni (partea a 11-a fiind redactată între 1652 şi 1671 de loan Căianu); Sacri Concentus (1669); Cantionale Catholicum (1676); Casa de aur (1676), Hymnarium etc.

Cotlex Caioni, este o culegere de piese populare din Transilvania, transcrise în notaţia tabulaturii pentru orgă, şi conţine o serie de melodii româneşti: Cantio jucunda de nuptiis Canae Gallileae (cor la unison); Cântecul voivodesei Lupu; Dans zglobiu; Dans valah; Alt dans valah în doi; Dansul al V-Iea în şase; Dans; Dans din Nireş; Dansul Coloman; Dansul lui Lazăr Apor. Numeroşi compozitori români ai secolului XX au utilizat muzica sa cu trăsături arhaice atât de particulare fie ca sursă de inspiraţie, fie ca pretext pentru lucrări scrise în memoria lui loan Căianu.


Despre autor

rutişor
În umbra brazilor picoteşte rutişor ("Thalictrum aquilegifolium"): cea mai uşoară "aigrette" alb-liliachie, pentru că mulţimea florilor îndesate n-au petale, ci numai un belşug de stamine lungi, fine ca firişorii de pene şi răcoros parfumate.

un răspuns la “Ioan Căianu (Caioni)”

  1. rutişor spune:

    uneori prinde bine o întoarcere înspre trecut, în măsura în care nu e dăunătoare şi (mai) găseşti şi ceva clipe liniştitoare.. alteori doar ca să admiri, istoriceşte vorbind 🙂

Gândurile tale