Ioan D. Chirescu

Compozitor şi dirijor român (Cernavodă, 5 ianuarie 1889 — Bucureşti, 25 martie 1980), îşi începe studiile la Conservatorul din Bucureşti (1910-1914), printre maeştrii săi aflându-se D.G. Kiriac (teorie-solfegii, armonie, dirijat de cor), Ion Nonna Otescu (armonie), Alfonso Castaldi (contrapunct), şi le continuă la Schola cantorum din Paris (1922-1927), cu Vincent d’Indy (fugă, compoziţie, orchestraţie, dirijat). În 1914, a absolvit şi Facultatea de Teologie din Bucureşti.

La începutul carierei activează ca profesor de muzică la Fălticeni (1918-1922) şi Bucureşti (1922-1927). După încheierea studiilor de la Paris, devine dirijor al Societăţii corale „Carmen” din Bucureşti (1927-1950), alături de care a concertat atât în ţară, cât şi în străinătate. În aceeaşi perioadă începe o prestigioasă carieră pedagogică universitară, ca profesor de teorie-solfegii (1929-1964) şi mai târziu ca director (1950-1955) al Conservatorului. În paralel, tot în Bucureşti, a predat şi la Academia de Muzică Bisericească (1933-1939), iar din 1928 devine director artistic şi dirijor al corului bisericii „Domniţa Bălaşa”. A fost membru al Societăţii franceze de muzicologie din Paris. Dintre distincţiile care i-au fost acordate la nivel naţional, amintim Premiul de Stat (1955), titlurile de Maestru Emerit al Artei (1954), Artist al Poporului (1959) şi Profesor Emerit (1962).

Ioan D. Chirescu a scris muzică simfonică, de cameră, dar în principal muzică corală. Având la dispoziţie corul „Carmen” şi preluând tradiţia predecesorilor săi de la pupitrul acestei prestigioase formaţii, compozitorul a făcut apel în creaţia sa la o serie de genuri populare arhaice, pornind de la colind sau cântec de stea şi ajungând la baladă sau bocet. Ioan D. Chirescu s-a impus în domeniul miniaturii corale, caracterizată de simplitatea melodică, armonică şi polifonică şi de sublimarea inflexiunilor melodice populare. Lucrări din creaţia sa laică (Cântecul cucului, 1919; Colo-n umbra pomilor, 1937; Mama, 1933, pentru solist şi cor bărbătesc; Doruleţ, doruleţule, 1948 etc), ca de altfel şi cea religioasă (Răspunsuri liturgice, 1934; Pre tine te lăudăm, 1934 etc), se află şi acum în repertoriul coralelor româneşti.


Despre autor

rutişor
În umbra brazilor picoteşte rutişor ("Thalictrum aquilegifolium"): cea mai uşoară "aigrette" alb-liliachie, pentru că mulţimea florilor îndesate n-au petale, ci numai un belşug de stamine lungi, fine ca firişorii de pene şi răcoros parfumate.

un răspuns la “Ioan D. Chirescu”

  1. io am intrat pe siteul vostru pt k ni s-a cerut la scoala k am fost la un muzeu si ni s-a explicat akolo kate ceva dar nup am inteles asa k am vrut sa intru ka sa aflu mai multe d-aici si dupa kum se vede am aflat multe…..un site cool

Gândurile tale