Liviu Comes

S-a născut la 13 decembrie 1918, Şerel, în judeţul Hunedoara şi a murit la 28 septembrie 2004. A studiat compoziţia la Cluj cu Sigismund Toduţă, în paralel absolvind Facultatea de Medicină din Cluj-Sibiu (în 1943) şi urmând şi cursuri ale Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cluj-Sibiu. Din 1950 îşi începe cariera didactică la Academia de Muzică clujeană (predând armonie, contrapunct, forme), unde a îndeplinit funcţia de rector între 1965-70. Din 1969 până în 1981 predă contrapunct şi fugă la UNMB, fiind autorul (în colaborare cu Doina Rotaru) al celui mai recent Tratat de contrapunct vocal şi instrumental românesc (1986). Dealtminteri, demersurile teoretice semnate de Liviu Comes numără titluri de prim rang ale muzicologiei româneşti Melodica palestriniană (1971), Lumea polifoniei (1984).

UCMR l-a distins cu numeroase premii de creaţie (de asemenea, este laureat al Premiului Academiei Române), iar în cadrul acestei instituţii, Comes a condus secţia de creaţie didactică şi pentru copii (1977-1990). în creaţie, s-a concentrat asupra muzicii corale şi didactice (fără a neglija alte genuri instrumentale), în care se remarcă – precum şi în cărţile şi studiile sale – erudiţia, profunzimea gândirii, predominanţa artei polifonice.


Despre autor

rutişor
Rutişor ("Thalictrum aquilegifolium") este o specie luxuriantă, elegantă, înaltă de 1-1,5 m., cu flori sidefii, mov sau roz, ori cu flori albe (culoare dată de staminele numeroase dispuse sferic), grupate în panicule corimbiforme. Preferă locurile cu exces de umiditate.

Gândurile tale