Marcel Mihalovici

Compozitor francez de origine română (Bucureşti, 1898 — Paris, 1985), îşi începe studiile muzicale la Bucureşti, în perioada 1908 şi 1919, lucrând cu Fr. Fischer şi B. Bernfeld (vioară),D. Cuclin (armonie) şi R. Cremer (contrapunct). Continuă la Schola cantorum din Paris, din 1919 până în 1925, avându-l ca maestru pe Vincent d’Indy (compoziţie, dirijat de orchestră), în 1928, Mihalovici, Martinu.C. Beck şi T. Harsanyi, cărora li s-a alăturat N. Şrepin, au hotărât să dea un concert cu lucrările lor.

Criticii i-au grupat pe aceşti compozitori de origine străină rezidenţi în Franţa — deşi aveau estetici foarte diferite — sub numele de şcoala de la Paris. Mihalovici a fost membru fondator al Societăţii compozitorilor români din Bucureşti (1920) şi al Societăţii de muzică contemporană „Triton” din Paris (1932) şi membru corespondent al Institut de France, Académie des Beaux-Arts din Paris. Între 1959 şi 1962 a activat ca profesor de morfologie muzicală la Schola cantorum din Paris. De-a lungul timpului, creaţia sa a fost distinsă cu menţiunea onorifică (1919), premiul al II-lea (1920) şi premiul I (1925) de compoziţie „George Enescu”, apoi cu premiul „Ludwig Spohr” (Brunswick, 1955), premiul fundaţiei „Copley” (Chicago, 1961), premiul „George Enescu” al S.A.C.E.M. (Paris, 1966).

Mihalovici este atras de structurile solide, pe care este grefată influenţa modurilor şi ritmicii folclorului românesc. A scris mult pentru scena lirică: baletul cântat Une vie de Polichinelle (1922), baletele Le Postillon du Roi (1924), Divertimento (1925) şi Karagueuz (1926), operele L’Intransigeant Pluton (1928), Phèdre (1949) şi Die Heimkehr [„întoarcerea”] (1954, rev. 1955), apoi baletele Thésée au labyrinthe (1956) şi Alternamenti (1957), pe un libret de Claude Rostand, opera Krapp ( 1960), pe un libret de Samuel Beckett, baletul Variations (1960) şi opera bufă Les Jumeaux [„Gemenii”] (1962), pe un libret de Claude Rostand.

A excelat şi în domeniul muzicii simfonice: Introducere şi mişcare simfonică (1923); Fantezie pentru orchestră mare (1927); Cortegiul divinităţilor infernale (1928); Chindia (1929); Concert pentru vioară şi orchestră (1930); Divertisment (1934); Capriciu românesc (1936); Toccata pentru pian şi orchestră ( 1938, rev. 1940); Symphonies pour le temps présent (1944); Variaţiuni pentru alămuri şi coarde (1946); Secvenţe (1947); Sinfonia giocosa (1951); Rapsodia concertantă în stil popular românesc ( 1951 ); Studiu în două părţi pentru pian şi ansamblu instrumental (1951); Sinfonia partita (1952); Uvertură tragică (1957); Sinfonia variata (1960); Muzică nocturnă pentru clarinet (1963); Pretexte pentru oboi, clarinet bas şi orchestră de cameră (1968) etc.

Marcel Mihalovici a mai scris muzică vocal-simfonică, de cameră (cvartete de coarde, sonate pentru vioară şi pian, miniaturi şi sonate pentru diverse instrumente), corală, vocală şi de film.


Despre autor

rutişor
În umbra brazilor picoteşte rutişor ("Thalictrum aquilegifolium"): cea mai uşoară "aigrette" alb-liliachie, pentru că mulţimea florilor îndesate n-au petale, ci numai un belşug de stamine lungi, fine ca firişorii de pene şi răcoros parfumate.

Gândurile tale