Matei Socor

Născut în 1908 la Iaşi, se stinge din viaţă în 1980, la Bucureşti. Părinţii săi (tatăl era avocat şi ziarist) se încadrează cercurilor interbelice româneşti de stânga, participaseră încă din tinereţe la mişcarea socialistă. Familia se mută în 1913 la Bucureşti. Matei Socor s-a înscris în 1925 la Academia de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti, unde studiază cu A. Castaldi şi cu C. Brăiloiu, pe acesta din urmă însoţindu-l în expediţii de culegere a folclorului, alături de prietenul său Harry Brauner (folcloristul care, după 1944, va fi închis în închisorile comuniste, ca membru al grupării lui Lucreţiu Pătrăşcanu). Socor se include, în această perioadă, între tinerii intelectuali români îndreptaţi spre avangarda artistică; pleacă în 1930, pentru trei ani, la o specializare în compoziţie şi dirijat la Leipzig. Aici este marcat îndeosebi şi influenţat în creaţie de creaţia lui Hindemith, interesat de asemenea de Berg, Schönberg, Bartök. Întors în România, va programa prima audiţie românească a Concertului pentru orchestră op.38 de Hindemith (1933). Totodată, în 1934 se înscrie în Partidul Comunist şi se lansează în publicistica de stânga. În 1941 va fi arestat şi trimis în lagărul de la Târgu-Jiu. După intervenţia la Ministerul de Interne, în 1943, semnată de Enescu, Jora, Andricu, Brăiloiu s.a. în favoarea iui Socor, acesta este eliberat din lagăr, cu domiciliu obligatoriu la Craiova. După 23 august 1944 se întoarce la Bucureşti şi îşi începe spectaculoasa carieră din regimul comunist: dirijor şi director la Radio Bucureşti (1945-52), preşedinte al Uniunii compozitorilor (1949-54). După îndepărtarea sa din funcţiile publice, se va concentra asupra compoziţiei: de la Imnul de Stat al Republicii (valabil între 1953 şi 1977) şi diverse oratorii, până la creaţiile târzii ce reiau ideile sale de tinereţe despre dodecafonism. A fost membru al Academiei Române (din 1952) şi a primit multiple premii acordate de statul comunist.


Despre autor

rutişor
În umbra brazilor picoteşte rutişor ("Thalictrum aquilegifolium"): cea mai uşoară "aigrette" alb-liliachie, pentru că mulţimea florilor îndesate n-au petale, ci numai un belşug de stamine lungi, fine ca firişorii de pene şi răcoros parfumate.

Gândurile tale