Nicolae Brînduş

Nicolae BrandusS-a născut la 16 aprilie 1935 la Bucureşti, urmând aici în cadrul UNMB cursurile de pian (1952-1957, printre alţii cu Florica Musicescu) şi pe cele de compoziţie (1960-1964, cu Marţian Negrea).

Participă de-a lungul timpului la Ferienkurse für Neue Musik de la Darmstadt (1969, 1970, 1972, 1974, 1978, 1980) şi la cursuri de perfecţionare în Aix-en-Provence (1979). În 1985 ia parte la un proiect de cercetare muzicală la IRCAM, Paris.

Între 1994-2002 a fost preşedintele Secţiunii Naţionale Române a SIMC. A susţinut o intensă activitate de pianist-concertist în ţară şi în străinătate, iar în 1982 a obţinut doctoratul în muzicologie cu teza Baze ale unei analize formale a limbajului muzical, lucrare teoretică simptomatică pentru propriile proiecte componistice (câteva extrase ale lucrării au fost publicate în volumul său Interferenţe, Bucureşti: 1984).

O bună parte a creaţiei sale se află sub semnul experimentalului, fie că este vorba de lucrări camerale, vocale, simfonice sau vocal-simfonice, fie de cele electro-acustice şi multimedia, de operă sau teatru instrumental.

Una dintre preocupările sale constante vizează relaţia dintre partitură şi interpret, mai precis modul în care o unică structură muzicală poate genera lecturi polivalente, compozitorul fiind inspirat aici de practicile improvizatorice deopotrivă culte şi populare. Interpretarea muzicală este văzută astfel ca un fenomen complex, ca o strategie în care libertatea decizională se întrepătrunde cu rigoarea regulilor de joc. Ne aflăm aşadar în faţa unui concepţii a operei deschise, aplicate, printre altele, în cadrul ciclului Phtora (1968-1971, alcătuit din: Durate, Match, Cantus Firmus, Ideofonie şi Solilocviu).

Spirit mereu deschis către nou, compozitorul se arată totodată interesat şi de ipostazele sincretice ale operei şi teatrului instrumental. Alături de operele Logodna după Mihai Eminescu şi La ţigănci după Mircea Eliade, stau mărturie în acest sens lucrările Infrarealism, Kitsch N, Prolegomene I şi II sau recentul teatru muzical intitulat Bizarmonia.


Despre autor

rutişor
În umbra brazilor picoteşte rutişor ("Thalictrum aquilegifolium"): cea mai uşoară "aigrette" alb-liliachie, pentru că mulţimea florilor îndesate n-au petale, ci numai un belşug de stamine lungi, fine ca firişorii de pene şi răcoros parfumate.

Gândurile tale