Sergiu Celibidache

Sergiu CelibidacheSergiu Celibidache s-a născut la 28 iunie 1912, Roman, județul Neamț. Primii ani după liceul absolvit în orașul natal şi i-a petrecut la Iaşi, unde ia lecţii de pian şi compoziţie, apoi se înscrie la cursurile de filosofie şi matematică ale Universităţii din Bucureşti.

În 1936 pleacă la Berlin unde studiază la Academia de Muzică, având ca profesori pe Walter Gmeindl şi Heinz Tiessen (compoziţie), Fritz Stein (arta dirijatului). În acelaşi timp audiază cursurile de filozofie ale lui Eduard Spranger (psihologie) şi Nicolai Hartmann (metafizică).

Abia sfârşite studiile, devine în 1945 dirijor pro tempore al faimoasei Orchestre Filarmonice din Berlin. Până în 1952, Celibidache dirijează peste 400 de concerte cu această orchestră, impunându-se ca personalitate muzicală de o excepţională exigenţă artistică.

Începând cu 1954 este invitat cu regularitate la pupitrul unor renumite orchestre simfonice europene: Orchestra Radio din Stuttgart (Germania), Orchestra Naţională din Paris (Franţa), Orchestra Simfonică Radio din Stockholm (Suedia). Între 1960 şi 1962 ţine cursuri de perfecţionare în arta dirijorală la Accademia Musicale Chigiana din Siena (Italia), iar mai târziu la Fontainebleau (Franţa) şi la München (Germania) pentru tineri dirijori selecţionaţi cu multă severitate.

În 1979 primeşte funcţia de director muzical general al oraşului München şi de dirijor permanent al orchestrei filarmonice din acest oraş. Sub conducerea sa, Filarmonica din München devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume.

Sergiu Celibidache a fost un mare interpret al muzicii post-romantice, fiind recunoscut ca dirijor neîntrecut a simfoniilor lui Anton Bruckner, precum şi al impresioniştilor francezi, de la Claude Debussy la Maurice Ravel. Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor – un stil care dădea un efect deosebit în sala de concert. Din acest motiv, Celibidache a refuzat înregistrările pe discuri.

Printre alte compoziţii, Sergiu Celibidache este autorul unui impresionant Requiem, a patru simfonii şi al unui Concert pentru pian şi orchestră, rămase în cea mai mare parte inedite.

Pentru activitatea sa artistică, Sergiu Celibidache a primit diverse distincţii, printre care: cetăţean de onoare al oraşului München (1992), membru de onoare al Academiei Române (1992), Doctor Honoris Causa al Universităţii din Iaşi (1992), Ordinul Maximillian pentru Ştiinţă şi Artă (Germania, 1993).

S-a stins din viaţă la 14 august 1996, la reședința sa din comuna La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret (în apropiere de Paris).


Despre autor

rutişor
Rutişor ("voltinel") prezintă sepale caduce, e lipsit de petale sau acestea sunt foarte mici şi prezintă multe stamine lungi. Plantele spontane, ce trăiesc la noi şi care aparţin acestui gen, înfloresc vara şi suportă bine umbra.

Gândurile tale