Sigismund Toduţă

Sigismund TodutaCompozitor, muzicolog şi pedagog, Sigismund Toduţă s-a născut la 17 mai 1908 în Simeria şi a murit la 3 iulie 1991 la Cluj, România. Urmează Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj secţia pedagogică (1926-1930), cursurile de pian la clasa Ecaterinei Fotino-Negru (1926-1931) şi cele de compoziţie, cu Marţian Negrea (1930-1935).

Între 1936 şi 1938 se perfecţionează în compoziţie cu Ildebrando Pizzetti la Academia „Santa Cecilia” din Roma, asistând totodată la cursurile lui Alfredo Casella. Tot la Roma, de această dată la „Instituto Pontifico di Musica Sacra”, a obţinut în 1938 doctoratul în muzicologie.

Debutând modest prin funcţia de corepetitor la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj şi la Opera Română din Cluj şi Timişoara (1942-1944), şi continuând ca secretar ştiinţific al Filarmonicii „Ardealul” din Cluj (1945-1949), Sigismund Toduţă devine în scurt timp în cadrul Academiei de Muzică „Gh. Dima” din acelaşi oraş, maestrul la clasa căruia a absolvit o întreagă generaţie de compozitori clujeni.

În această din urmă instituţie a predat de-a lungul anilor, începând cu 1946, teorie, armonie, contrapunct, fugă, forme şi compoziţie, tot aici fiind şef de catedră (1965-1973), rector (1962-1965), iar din 1975, profesor consultant. O altă funcţie importantă pe care a deţinut-o este şi cea de director al Filarmonicii de Stat din Cluj (1971-1974).

Printre numeroasele premii obţinute de-a lungul întregii cariere se numără premiul II „George Enescu” în 1940 (Variaţiuni simfonice pe o temă populară), premiul „Cremer” în 1943 (liedul Somnoroase păsărele). Premiul de Stat în 1953 (Concertul de coarde nr. 1) şi 1955 (Simfonia I), Premiul UCMR în 1976 (Simfonia a V-a), Premiul Academiei Române în 1974 (balada-oratoriu Mioriţa). În 1973 şi 1978 obţine Premiul UCMR pentru două din cele trei volume intitulate Formele muzicale ale Barocului în operele lui J. S. Bach – lucrare de referinţă în muzicologia analitică românească.

Cuprinzând toate genurile, de la muzică vocală, corală, camerală şi instrumentală la muzică simfonică, vocal-simfonică şi operă, creaţia sa urmează în esenţă filonul neoclasic, deopotrivă în planul limbajului şi în cel al formelor adoptate. Melodist şi polifonist prin excelenţă, Sigismund Toduţă recurge la un material modal de sinteză, cu multiple tangenţe cu universul muzicii populare arhaice. Se remarcă, în aceleşi timp, predilecţia compozitorului pentru arhitecturile de tip baroc precum passacaglia, ricercarul, fuga, canonul şi preludiul, forme ce sunt integrate în clasicele genuri ale sonatei, simfoniei şi concertului.


Despre autor

rutişor
Rutişor ("voltinel") prezintă sepale caduce, e lipsit de petale sau acestea sunt foarte mici şi prezintă multe stamine lungi. Plantele spontane, ce trăiesc la noi şi care aparţin acestui gen, înfloresc vara şi suportă bine umbra.

2 răspunsuri la “Sigismund Toduţă”

  1. PianoShadow spune:

    Cu greseli gramaticale, dar totusi un text extrem de util.

    • Adrian C. spune:

      interesanta observatie; „dar totusi” nu e o greseala gramaticala !?!
      PianoShadow, esti pe noi culmi de civilizatie si progres!
      Fii explicit, la ce greseli te referi?
      Si cind scrii incearca sa nu mai faci greseli gramaticale !

Gândurile tale