Ştefan Niculescu

S-a născut în 1927 la Moreni (Dâmboviţa) şi s-a stins din viaţă pe 22 ianuarie 2008, a studiat în Bucureşti la Academia Regală de Muzică (1941-46), Institutul Politehnic (1946-50) şi la actuala UNMB (1951-57), compoziţia cu Mihail Andricu. A participat la Cursurile Internaţionale de la Darmstadt (1966-69), fiind invitat aici şi în calitate de profesor (1993) şi la Cursurile de vară pentru muzică electronică în Studioul Siemens de la München (1966).

Niculescu predă compoziţie şi analiză muzicală la UNMB (1963-87, apoi din nou începând cu 1993). A fost invitat composer-in-residence prin DAAD în Berlin (1971-72) şi la Künstlerhaus Schloß Wiepersdorf (1993). A fondat „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi”, Bucureşti (23-30 mai 1991). A fost membru al SACEM, Paris, al UCMR şi al Academiei Române, Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică din Cluj.

Printre numeroasele distincţii ce i-au fost acordate pentru creaţia componistică şi muzicologică, enumerăm: două premii ale Academiei Române (pentru compoziţie -1962, pentru muzicologie – 1972), premii ale UCMR pentru piese simfonice şi camerale (1975, „77, „81, ’83, ’85, „86, „88, „98); Premiul Academiei Franceze pentru colaborarea la Monografia George Enescu, 1972, Editura Academiei Române; patru premii pentru întreaga activitate creatoare – al Festivalului de la Montreux, „International Record Critics Award” (1985), Premiul „Gottfried von Herder”, Viena (1994), Marele Premiu al UCMR (1994); Marele Premiu „George Apostu” (1994).

„Ştefan Niculescu a deschis drumuri avangardei muzicale nu doar din ţara sa. Creaţia sa complexă se caracterizează atât prin bogăţia ideilor, cât şi prin calităţi expresive. Procedeele dezvoltate de el – ale compoziţiei eterofone — aparţin celor mai originale tehnici din muzica nouă.” (Prof.univ.dr. Alfred Ebenbauer, rectorul Universităţii din Viena, 5 mai 1994, la decernarea Premiului „Herder”, acordat de Fundaţia Toepfer, Hamburg) ‘

Niculescu a compus cca. 70 lucrări în aproape toate genurile muzicale (orchestrale, camerale, vocale, operă). Editurile sale sunt: Editura Muzicală (Bucureşti), Editions Salabert (Paris), Ars Viva (B.Schott’s Söhne) Musikverlag (Mainz), Gerig Musikverlag (Köln). Înregistrări cu muzica sa (LP şi CD) au fost editate de Electrecord (Bucureşti), Erato (Paris), Olympia (London) şi Attacca (Amsterdam).

Lucrări importante – o selecţie:

5 simfonii (1956-97), dintre care: II. Opus dacicum – (1980), Cantos, simfonia a treia, concertantă, pentru saxofon şi orchestră (1984), IV. Deisis (1995) şi V. Litanies (1997).

3 cantate (1959-65), Heteromorphie pentru orchestră (1967), Invenţiuni pentru clarinet şi pian (1963), Aforisme după Heraclit, pentru 20 de voci soliste (1969), Unisonos I, Il pentru orchestră (1970, 71), Ison I, II pentru orchestră (1973, 75), Echos I pentru vioară (1977), Sincronie II pentru orchestră (1981), Ricercare in uno pentru sintetizator, pian şi vioară (1984), Octuplum pentru 8 instrumente (1987), Hétérophonies pour Montreux pentru 5 instrumente (1986), Invocatio (simfonie corală, 1988), Chant-son pentru saxofon (1989), Axion pentru cor de femei şi saxofon (1992), Psalmus pentru 6 voci (1993), Sequentia pentru 6 instrumente (1994), Undecimum pentru 11 instrumente (1998).


Despre autor

rutişor
Rutişor ("Thalictrum aquilegifolium") este o specie luxuriantă, elegantă, înaltă de 1-1,5 m., cu flori sidefii, mov sau roz, ori cu flori albe (culoare dată de staminele numeroase dispuse sferic), grupate în panicule corimbiforme. Preferă locurile cu exces de umiditate.

Gândurile tale