Ciprian Gabriel Pop

Scris de rutişor la 5 mai 2008

Născut în 1977, a studiat compoziţia cu Cornel Ţăranu, orchestraţie cu Cristian Misievici, armonie cu Ede Terenyi şi contrapunct cu Dan Voiculescu la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Obţine licenţa în anul 2000. În anul 2001 obţine licenţa de studii aprofundate în domeniul Stilisticii compoziţionale. În anul 2005 obţine titlul de doctor în compoziţie muzicală cu teza Aspecte ale scriiturii pentru orchestrã şi muzicã de cameră în muzica contemporană.

Printre premiile obţinute se găsesc şi Premiul special al UCMR la Concursul Naţional Alexandru Zirra din Iaşi cu lucrarea Sonata Clasica pentru clarinet şi pian – 2003, Premiul UCMR pentru lucrarea Patima Pământului pentru orchestră (primă audiţia absolută: 18.03.2004 şi 19.03.2004, Ateneul Român, Orchestra George Enescu, dirijor Horia Andreescu), Premiul al III-lea la Concursul Internaţional Reinl Stiftung din Viena, cu lucrarea Simfonia de cameră – 2008.

Activitatea pedagogică şi-o desfăşoară la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca cu disciplinele Forme Muzicale, Citire de partituri, Teoria instrumentelor, Teorie-Solfegiu-Dictat şi Informatică muzicală. A creat laboratorul disciplinei Tehnici de compoziţie asistată de calculator unde susţine cursul Tehnologia muzicii electronice şi este (mai mult…)

Marius Constant

Scris de rutişor la 13 aprilie 2008

Compozitor şi dirijor francez de origine română (Bucureşti, 7 februarie 1925 – Paris, 15 mai 2004 ), şi-a început studiile la Bucureşti, unde a obţinut premiul „George Enescu” (1943), şi le-a continuat la Conservatorul Naţional de Muzică din Paris (1945-1949), iar pentru dirijat de orchestră la Şcoala normală de muzică. Marius Constant i-a avut ca profesori pe O. Messiaen, T. Aubin, N. Boulanger, J. Fournet şi A. Honegger. A cucerit premiul „Italia” în 1952, pentru baletul le Joueur de flûte („Flautistul”), a fost directorul muzical al reţelei de modulaţie de frecvenţă a O.R.T.F. (1953), apoi director muzical al Ballets de Paris de Roland Petit (1956-1966), înainte de a fi din nou învestit cu importante responsabilităţi la O.R.T.F. (1963-1967).

Apoi, a fost numit director al muzicii de balet la Opera din Paris (1973-1978), iar din 1978 este profesor al noii clase de orchestraţie şi instrumentaţie de la Conservatorul din Paris. În 1963, a pus bazele ansamblului instrumental Ars Nova, una dintre principalele formaţii franceze specializate în muzică nouă, iar în 1968 a primit Marele premiu naţional al muzicii. Primele sale lucrări au fost Haut-Voltage, balet pentru Maurice Béjart (1956), Contrepointe (1957) şi Cyrano de Bergerac (1959), balete pentru Roland Petit. Dar el s-a impus cu adevărat numai o dată cu 24 de preludii pentru orchestră, cântate în primă audiţie sub bagheta lui Leonard Bernstein în 1959. Contrar opţiunii unei mari părţi (mai mult…)

Marcel Mihalovici

Scris de rutişor la 11 aprilie 2008

Compozitor francez de origine română (Bucureşti, 1898 — Paris, 1985), îşi începe studiile muzicale la Bucureşti, în perioada 1908 şi 1919, lucrând cu Fr. Fischer şi B. Bernfeld (vioară),D. Cuclin (armonie) şi R. Cremer (contrapunct). Continuă la Schola cantorum din Paris, din 1919 până în 1925, avându-l ca maestru pe Vincent d’Indy (compoziţie, dirijat de orchestră), în 1928, Mihalovici, Martinu.C. Beck şi T. Harsanyi, cărora li s-a alăturat N. Şrepin, au hotărât să dea un concert cu lucrările lor.

Criticii i-au grupat pe aceşti compozitori de origine străină rezidenţi în Franţa — deşi aveau estetici foarte diferite — sub numele de şcoala de la Paris. Mihalovici a fost membru fondator al Societăţii compozitorilor români din Bucureşti (1920) şi al Societăţii de muzică contemporană „Triton” din Paris (1932) şi membru corespondent al Institut de France, Académie des Beaux-Arts din Paris. Între 1959 şi 1962 a activat ca profesor de morfologie muzicală la Schola cantorum din Paris. De-a lungul timpului, creaţia sa a fost distinsă cu menţiunea onorifică (1919), premiul al II-lea (1920) şi premiul I (1925) de compoziţie „George Enescu”, apoi cu premiul „Ludwig Spohr” (Brunswick, 1955), premiul fundaţiei „Copley” (Chicago, 1961), premiul „George Enescu” al S.A.C.E.M. (Paris, 1966).

Mihalovici este atras de structurile solide, pe care este grefată influenţa modurilor şi ritmicii folclorului românesc. A scris mult pentru scena lirică: baletul cântat Une vie de Polichinelle (1922), baletele Le Postillon du Roi (1924), Divertimento (1925) şi Karagueuz (1926), operele L’Intransigeant Pluton (1928), Phèdre (1949) şi Die Heimkehr [„întoarcerea”] (1954, rev. 1955), apoi baletele Thésée au labyrinthe (1956) şi Alternamenti (1957), pe un libret de Claude Rostand, opera Krapp ( 1960), pe un libret de Samuel Beckett, baletul Variations (1960) şi opera bufă Les Jumeaux [„Gemenii”] (1962), pe un libret de Claude Rostand.

A excelat şi în domeniul muzicii simfonice: Introducere şi mişcare simfonică (1923); Fantezie pentru orchestră mare (1927); Cortegiul divinităţilor infernale (1928); Chindia (1929); Concert pentru vioară şi orchestră (1930); Divertisment (1934); Capriciu românesc (1936); Toccata pentru pian şi orchestră ( 1938, rev. 1940); Symphonies pour le temps présent (1944); Variaţiuni pentru alămuri şi coarde (1946); Secvenţe (1947); Sinfonia giocosa (1951); Rapsodia concertantă în stil popular românesc ( 1951 ); Studiu în două părţi pentru pian şi ansamblu instrumental (1951); Sinfonia partita (1952); Uvertură tragică (1957); Sinfonia variata (1960); Muzică nocturnă pentru clarinet (1963); Pretexte pentru oboi, clarinet bas şi orchestră de cameră (1968) etc.

Marcel Mihalovici a mai scris muzică vocal-simfonică, de cameră (cvartete de coarde, sonate pentru vioară şi pian, miniaturi şi sonate pentru diverse instrumente), corală, vocală şi de film.

Filip Lazăr

Scris de rutişor la 9 aprilie 2008

Compozitor şi pianist român (Craiova, 1894 — Paris, 1936), îşi începe studiile la Conservatorul din Bucureşti (1907-1912), cu D.G. Kiriac (teorie-solfegii), Alfonso Castaldi (armonie, contrapunct, compoziţie) şi Emilia Saegiu (pian), perfecţionându-se la Conservatorul din Leipzig (1913-1914), cu Stephan Krehl (armonie, contrapunct, compoziţie) şi Robert Teichmiiller (pian).

Susţine o prodigioasă activitate de pianist-concertist (1915-1936), fiind în paralel profesor de pian şi teorie-solfegii în Franţa şi Elveţia (1928-1936). Este membru fondator al Societăţii Compozitorilor Români (1920), membru fondator (1936) şi preşedinte al Societăţii muzicale Triton din Paris (1928) şi membru al Societăţii Internaţionale de Muzică Contemporană. Dintre distincţiile obţinute de-a lungul carierei sale componistice, menţionăm premiul I de compoziţie „George Enescu” (1924) şi Premiul Radiodifuziunii franceze (Paris, 1931).Într-o viaţă destul de scurtă, în bună parte petrecută în Franţa, Filip Lazăr şi-a scris o importantă parte a creaţiei sub influenţa folclorului românesc, dar neutilizându-l sub formă de citat, ci prin rafinata recreere în spirit popular a unor teme. (mai mult…)

Constantin C. Nottara

Scris de rutişor la 9 aprilie 2008

Constantin NottaraCompozitor, violonist, dirijor, pedagog şi critic muzical român (Bucureşti, 1890—id., 1951), şi-a început studiile la Conservatorul din Bucureşti (1900-1907), cu D.G. Kiriac (teorie-solfegii), Alfonso Castaldi (armonie, compoziţie), Robert Klenck (vioară), a continuat la Paris (1907-1909), cu George Enescu şi Berthelier (vioară), Dufay şi Thodou compoziţie) şi, în sfârşit, la Königliche Akademie der Künstler din Berlin (1909-1913), cu K. Klinger (vioară) şi Schatzenholz (contrapunct, compoziţie). A activat ca violonist în orchestra Ministerului Instrucţiunii Publice (1905-1907), apoi a susţinut o prodigioasă carieră de violonist-concertist (1907-1938), în paralel fiind violonist în orchestra filarmonicii din Bucureşti (1918-1920), fondator şi dirijor al Orchestrei municipiului Bucureşti (1929-1932), dirijor al Orchestrei Radio-Bucureşti (1933-1938). Este fondatorul cvartetului „Nottara” (mai mult…)

Ion Nonna Otescu

Scris de rutişor la 9 aprilie 2008

ion nonna otescuCompozitor român (Bucureşti, 1888 — id., 1940), şi-a început studiile muzicale la Conservatorul din Bucureşti (1903-1907), cu D.G. Kiriac (teorie, solfegii, armonie) şi Alfonso Castaldi (contrapunct, compoziţie, orchestraţie), continuându-le la Paris, la Schola cantorum (1908-1911), unde a studiat compoziţia cu Vincent d’Indy şi la Conservatorul din Paris, unde l-a avut ca profesor pe Charles-Marie Widor. A frecventat Facultatea de Drept din Bucureşti, obţinându-şi doctoratul la Paris.

Cariera sa pedagogică s-a desfăşurat la Conservatorul bucureştean, unde a predat armonie, contrapunct şi compoziţie (1913-1940) şi al cărui director (1918-1931) şi rector (1931-1940) a fost timp de peste două decenii. Numele lui este legat şi de Opera Română din Bucureşti, unde a fost prim dirijor (1921-1939) şi director (1937-1939). (mai mult…)

Mihaela Vosganian-Stănculescu

Scris de rutişor la 19 martie 2008

Mihaela Vosganian StănculescuS-a născut la Ploieşti, în 1961. A urmat compoziţia la UNMB (1981-1985) cu Myriam Marbé. A participat la seminariile internaţionale de compoziţie din Amsterdam şi Huddersfield, precum şi la al IV-lea Festival al Femeilor Compozitoare, în SUA, 1996. Unele creaţii au fost recompensate cu premii (concursul de compoziţie „Gh.Dima” de la Cluj, în 1984 pentru Cvartetul de coarde şi în 1985 pentru poemul Setea de viu, premiul UCMR în 1989, pentru cantata de cameră Zamolxe. A compus lucrări în genuri şi formule diferite – de la genurile coral, cameral, până la cel simfonic, concertant, muzică de scenă (baletul Cercul de sticlă) şi film (Pasaj). (mai mult…)

Horia Şurianu

Scris de rutişor la 19 martie 2008

Născut în 1952 la Timişoara, s-a stabilit la Paris din anul 1983. După absolvirea cursurilor de compoziţie la Bucureşti, a obţinut un doctorat în estetică şi ştiinţele artei la Universitatea Paris I, Panthéon-Sorbonne (sub îndrumarea lui Iannis Xenakis, Costin Miereanu şi Michel Guiomar), unde predă din 1985 estetică muzicală (din 1995 este profesor asociat). Activitatea sa muzicologică a fost stimulată de o serie de burse (acordate de British Council), de stagii de cercetare la IRCAM şi în cadrul Centrului de Cercetare în Estetica Artelor Muzicale (CREAM), Université Paris I. Din 1996 este directorul acestui centru, iar din 1997 preşedinte al ACEM (Association Culturelle d’Expansion Musicale), Paris.

Numeroase din lucrările sale orchestrale, concertante, camerale, vocale, electronice, pentru balet şi film sunt consecinţe ale unor comenzi ale Ministerului Culturii francez, ale unor Conservatoare şi altor instituţii din Franţa.

Carmen Petra-Basacopol

Scris de rutişor la 18 martie 2008

Născută în 1926 la Sibiu, a absolvit Facultatea de Filosofie şi compoziţia (cu Mihail Jora) la UNMB. A participat la Cursurile internaţionale de vară de la Darmstadt şi şi-a completat studiile la Paris, obţinând doctoratul în muzicologie la Sorbona (cu Jacques Chailley). Este laureată a Premiilor UCMR, a Premiului Academiei Române.

Din 1962 predă armonie, contrapunct, forme muzicale la Universitatea de Muzică bucureşteană. Între cele aproape 80 de opusuri semnate de Petra-Basacopol, muzica de cameră ocupă un loc privilegiat (compozitoarea a scris însă şi opere, balete, lucrări vocal-simfonice, concertante). Harpei îi sunt dedicate atât piese solistice (o serie de şase preludii figurau ca piese obligatorii în Concursul de interpretare de la Amsterdam), cât şi piese pentru ansambluri de cameră sau un concert.

Costin Miereanu

Scris de rutişor la 17 martie 2008

Născut la 27 februarie 1943 în Bucureşti, a absolvit în 1966 Universitatea de Muzică din Capitală la clasa de compoziţie a lui Dan Constantinescu. Participă la Internationale Ferienkurse für neue Musik din Darmstadt (1967-1969), unde colaborează la proiectul colectiv initulat „Musik für ein Haus”, coordonat de Karlheinz Stockhausen. La Paris, între 1968 şi 1969 se perfecţionează la Groupe de recherches musicales de l’ORTF şi, cu Pierre Schaeffer, la Conservatoire national de musique. Între 1970 şi 1978 frecventează cursurile lui A. J. Greimas de la Ecole pratique des Hautes Etudes en Sciences Sociales. Tot la Paris obţine doctoratul în Semiotică Muzicală (1978) şi pe cel în Litere şi Ştiinţe Umane (1979). Este naturalizat francez din 1977.

De-a lungul timpului a fost director al Editurii Salabert (1981-1992) şi codirector artistic al Ansamblului 2e2m (1982-1985). Din 1991 conduce laboratorul Estetica artelor contemporane din cadrul CNRS, iar din 1992, Institut d’Esthétique et de Sciences de l’Art la Sorbona. (mai mult…)