Gheorghe Cucu

Scris de rutişor la 17 mai 2008

Compozitor român (Pueşti-Târg, Vaslui,11 februarie 1882 — Bucureşti, 24 august 1932), şi-a început studiile la Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Bârlad (1890-1898), apoi a frecventat Conservatorul din Bucureşti (1899-1905) unde îi are ca profesori pe D.G. Kiriac (armonie, contra­punct, dirijat coral) şi Ed. Wachmann (armonie). La Paris îşi continuă studiile de armonie şi contrapunct cu Georges Caussade (1907-1908) şi apoi cu Vincent d’Indy (contra­punct, orchestraţie), la Schola cantorum (1908-1911).

Chiar înainte de a-şi termina studiile, Gheorghe Cucu devine cântăreţ de strană la Brăila şi apoi dirijor de cor, din 1904 până în 1932, la biserica Brezoianu din Bucureşti. De asemenea, este dirijor secund al Societăţii corale „Carmen” (1901-1907; 1912-1928), dirijor al corului cape­lei române din Paris (1907-1911) şi al corului Mitropoliei din Bucureşti (1912-1932). Cariera sa pedagogică se desfă­şoară cu precădere la Conservatorul bucureştean, ca profe­sor de armonie, teorie şi solfegii (1918-1932), dar şi la Academia de Muzică Religioasă din Bucureşti, unde a fost profesor de armonie din 1928 până în 1932. În 1919 este distins cu premiul al Il-lea de compoziţie „George Enescu”, iar în 1925 cu premiul Societăţii compozitorilor din România. (mai mult…)

Concert educativ “De Florii”

Scris de rutişor la 18 aprilie 2008

Duminică 20 aprilie ora 11.00 la Ateneul Român.

Corul Symbol

Dirijor Jean Lupu, Robert Cârje, Luminiţa Gutanu

Solisti: Corina Gatu, Diana Blidariu

La pian: Cristina Chiosea

În program lucrări de W.A.Mozart, E. Mandicevschi, C. Petra-Basacopol, G. Musicescu, P. Constantinescu …; mai multe informaţii aici.

Gheorghe Mandicevschi

Scris de rutişor la 15 aprilie 2008

Compozitor şi pedagog român, fratele lui Eusebie Mandicevschi (Molodia, 1870 — Cernăuţi, 1907). Şi-a făcut studiile la Institutul de teologie din Cernăuţi şi la Akademie für Musik und darstellende Kunst din Viena, unde l-a avut ca profesor pe Eusebie Mandicevschi. Spre deosebire de fratele său, Gheorghe Mandicevschi şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţă la Cernăuţi, unde a fost dirijor al corului Societăţii Armonia, profesor de muzică la Seminarul teologic, la Şcoala cantorală şi la şcoli secundare.

Scrie muzică de teatru (vodevilul Piatra din casă, pe un libret de Vasile Alecsandri), muzică de cameră (Cvartet de coarde, Variaţiuni pe tema unui cântec popular german) şi pentru cor (cu precădere religioasă).

Ioan Căianu (Caioni)

Scris de rutişor la 11 aprilie 2008

Compozitor şi organist român (Leghea, Cluj, 1629 — Lăzarea, Harghita, 1687). A studiat orga la Mănăşturul Clujului, Sebeşel şi Şumuleul Ciucului, apoi a urmat studii teologice şi filosofice la Trnava (Slovacia). Călugăr organist în Şumuleul Ciucului (a intrat în ordinul franciscanilor în anul 1648), preot (1655), vicar general (1676) şi în sfârşit pater custodiae (1686), are preocupări foarte diverse, pornind de la activitatea de reparator şi constructor de orgi, de pedagog muzical, de culegător de folclor românesc şi maghiar şi ajungând la cea de organist la Mănăştur, Călugăreni, Lăzarea sau chiar de tipograf la Şumuleul Ciucului.

loan Căianu este prima personalitate muzicală de statură universală pe care a avut-o poporul român. Importanţa sa provine din semnificaţia actului de a integra muzica românească în contextul celorlalte culturi folclorice ce-i erau cunoscute şi de a o alătura culturii muzicale occidentale a epocii, culegerile sale conţinând piese de cele mai diferite provenineţe: Organo Missale (1667), care cuprinde 39 mise, 53 litanii etc.; Codex Caioni (partea a 11-a fiind (mai mult…)

Anton Pann (Antonie Pantoleon-Petroveanu)

Scris de rutişor la 11 aprilie 2008

Compozitor şi folclorist român (Sliven, Bulgaria, 1796 — Bucureşti, 1854). Studiază muzica în Bucureşti, la Şcoala de cântăreţi bisericeşti a Mitropoliei (1812-1816), cu Dionisie Fotino şi apoi la Şcoala de cântăreţi bisericeşti Sf. Nicolae Şelari (1816-1818), cu Petre Efesiul. Cariera lui de cântăreţ de biserică începe în corul catedralei din Chişinău (1810-1811). Apoi se stabileşte la Bucureşti, unde este paracliser la biserica Olari (1812-1813), defteriu (cântăreţ II) al bisericii Sfinţi (1813-1818), profesor de psaltichie la Şcoala de cântăreţi (1823-1825).

Părăseşte din nou capitala, cântând la diferite biserici şi mănăstiri din ţară, revenind la Bucureşti ca profesor de psaltichie la Şcoala de cântăreţi bisericeşti (1828-1832) şi la Seminarul central (1842-1854), în paralel fiind prim cântăreţ în diferite biserici din capitală. Anton Pann a cules, notat şi publicat cântece populare, melodii lăutăreşti, literatură populară, editând cântecele fără acompaniament, considerând-le destinate circulaţiei în medii în care nu puteau fi interpretate decât vocal. (mai mult…)

Gavriil Musicescu

Scris de rutişor la 10 aprilie 2008

Gavriil Musicescu Compozitor şi dirijor de cor român (Ismail, 1847 — laşi, 1903). Şi-a făcut studiile la Conservatorul din Iaşi (1864-1866) şi apoi la cel din Sankt-Petersburg (1870-1872). Începe pe post de corist în corul mitropolitan şi în cel al Teatrului Naţional din Iaşi (1864-1866), apoi activează ca profesor de muzică la seminarul din Ismail (1866-1870). În ultimele trei decenii ale secolului al XlX-lea, activitatea lui este strâns legată de viaţa muzicală ieşeană. După 1872 devine profesor de armonie (1871-1903) şi director (1901-1903) al Conservatorului, în paralel fiind dirijor al corului mitropolitan (1876-1903) şi un timp profesor de muzică la Şcoala normală (1899-1903).

Dacă în acest timp a părăsit capitala Moldovei, a făcut-o doar pentru turneele realizate ca dirijor de cor în ţară şi peste hotare. Gavriil Musicescu a dus o muncă susţinută şi de mare importanţă în domeniul culegerii, notării şi prelucrării folclorului românesc şi mai ales al transcrierii repertoriul de strană tradiţional din notaţia psaltică în notaţia liniară. În contextul ultimelor decenii ale secolului al XlX-lea, rolul lui Gavriil Musicescu în definirea genului miniaturii corale şi în (mai mult…)

Ioan D. Chirescu

Scris de rutişor la 7 aprilie 2008

Compozitor şi dirijor român (Cernavodă, 5 ianuarie 1889 — Bucureşti, 25 martie 1980), îşi începe studiile la Conservatorul din Bucureşti (1910-1914), printre maeştrii săi aflându-se D.G. Kiriac (teorie-solfegii, armonie, dirijat de cor), Ion Nonna Otescu (armonie), Alfonso Castaldi (contrapunct), şi le continuă la Schola cantorum din Paris (1922-1927), cu Vincent d’Indy (fugă, compoziţie, orchestraţie, dirijat). În 1914, a absolvit şi Facultatea de Teologie din Bucureşti.

La începutul carierei activează ca profesor de muzică la Fălticeni (1918-1922) şi Bucureşti (1922-1927). După încheierea studiilor de la Paris, devine dirijor al Societăţii corale „Carmen” din Bucureşti (1927-1950), alături de care a concertat atât în ţară, cât şi în străinătate. În aceeaşi perioadă începe o prestigioasă carieră pedagogică universitară, ca profesor de teorie-solfegii (1929-1964) şi mai târziu ca director (1950-1955) al Conservatorului. În paralel, tot în Bucureşti, a predat şi la Academia de Muzică Bisericească (1933-1939), iar din 1928 devine director artistic şi dirijor al corului bisericii „Domniţa Bălaşa”. A fost membru al Societăţii franceze de muzicologie din Paris. Dintre distincţiile care i-au fost acordate la nivel naţional, amintim Premiul de Stat (1955), titlurile de Maestru Emerit al Artei (1954), (mai mult…)

George Stephănescu

Scris de rutişor la 6 aprilie 2008

Compozitor român (Bucureşti, 1843 — id., 1925), şi-a început studiile muzicale în particular în oraşul natal, urmându-le la Conservatorul bucureştean (1864-1867), unde îl are printre profesori pe Eduard Wachmann (armonie). Îşi continuă pregătirea la Conservatorul din Paris (1867-1871), cu Henri Réber (armonie, contrapunct), Auber şi Ambroise Thomas (compoziţie), Enrico Delle Sedie (canto), A. F. Marmontel (pian). Întorcându-se în ţară, devine profesor de canto şi operă la Conservatorul din Bucureşti (1872-1904), iar în perioada 1877-1890 este dirijor şi compozitor al Teatrului Naţional din Bucureşti. Susţine spectacole lirice în limba română, cu artişti autohtoni, contribuind la înfiinţarea Operei Române din Bucureşti. Importanţa lui pentru începuturile operei naţionale se reflectă în faptul că în stagiunea 1885-1886 devine fondatorul şi dirijorul trupelor Operei Române, apoi al Companiei lirice române (1892-1893) şi, în sfârşit, al Societăţii lirice române (1902-1904).George Stephănescu se preocupă de traducerea în limba română a unor librete de opere, operete şi oratorii, precum şi a unor texte de arii şi lieduri. Este considerat creatorul şcolii româneşti de canto, printre elevii săi numărându-se cântăreţi de renume mondial precum Elena Teodorini, Hariclea Darclée, Dumitru Popovici-Bayreuth etc. Din consistenta creaţie dedicată scenei de George Stephănescu amintim câteva titluri, acoperind genuri diverse: feeria muzicală Sânziana şi Pepelea (1880), pe un libret de Vasile Alecsandri; opereta Cometa (1900), pe un libret de Theodor Speranţia; drama lirică într-un act Petra (1902). Dezinvoltura componistică din Sânziana şi Pepelea, (mai mult…)