Alina-Maria Dumbravă Roetzer

Scris de cercer la 8 februarie 2010

Alina-Maria Dumbravă Roetzer

Născută în 1980 la Bucureşti, Alina-Maria Dumbravă (căsătorită Roetzer) ia primele lecţii de pian la vârsta de 5 ani, descoperind pe parcursul Şcolii de Muzică că este atrasă de „împletirea sunetelor“. După absolvirea Liceului de Muzică „G. Enescu“ din Bucureşti alege compoziţia, urmând Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (clasa Prof. Doina Rotaru). Dintre îndrumători: Lucia Pop (teorie) şi Maia Ciobanu (armonie). (mai mult…)

Laura Manolache

Scris de cercer la 12 mai 2009

Născută în 1959 la Bucureşti, studiază compoziţie cu Myriam Marbé (1992), Tiberiu Olah (1994-2001) şi Doina Rotaru (2001-2002). Licenţiată a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (UNMB), secţia muzicologie (1982) şi compoziţie (2002), a participat la Cursurile de vară pentru muzică nouă de la Darmstadt (1990), a beneficiat de burse de cercetare DAAD – la Institutul de Muzicologie al Universităţii din Köln (1992-1993) şi Institutul de Muzicologie al Universităţii din Osnabrück (1999, 2004) – şi de bursa “M. Elias” a Academiei Române – la Institutul de Muzicologie al Universităţii din Viena (1996). Din 1991, susţine activitate didactică la UNMB şi deţine, din 1995, titlul de doctor. (mai mult…)

Sabina Ulubeanu

Scris de cercer la 10 mai 2009

Sabina UlubeanuINFORMAŢII PERSONALE

Data Naşterii: 3 august 1979
Locul Naşterii: Bucureşti

EXPERIENŢĂ
• 2003 – 2007: cadru didactic asociat la catedrele de Compoziţie şi Teorie , Universitatea Naţională de Muzică, Bucureşti
• 1999: colaborator la revista Opus, realizată de studenţii Universităţii de Muzică, Bucureşti
• 1996: colaborator la Societatea Română de Radiodifuziune, postul România Tineret, emisiunea Politon Stereo, rubrica Liceeanul Bine Temperat
• 1995: colaborator la revista Liceeanul Bine Temperat, realizată de elevii Liceului de Muzică „George Enescu” (mai mult…)

Diana Rotaru

Scris de cercer la 27 aprilie 2009

Diana RotaruNăscută în Bucureşti în anul 1981, Diana Rotaru a studiat compoziţia cu Ştefan Niculescu şi Dan Dediu la Universitatea Naţională de Muzică din acelaşi oraş, unde a obţinut şi o diplomă de master (în 2006), iar în prezent este doctorandă (din 2008). A fost studentă prin schimb Erasmus la Conservatorul Naţional Superior de Muzică şi Dans din Paris (2005-2006), unde a urmat cursurile profesorilor Frédéric Durieux, Michael Lévinas, Yann Geslin, Luis Naon şi Tom Mays. A participat la diverse cursuri de specializare printre care Acanthes (Metz, 2008), Voix Nouvelles (Royaumont, 2002 şi 2006) şi Seminarul Bartok (mai mult…)

Olguţa Lupu

Scris de rutişor la 4 iunie 2008

Olguta Lupu (n. 1969) absolvă Liceul “G. Enescu” din Bucureşti la clasa de pian a prof. Ludmila Popişteanu şi Academia de Muzică din Bucureşti – secţia compoziţie, clasa prof. univ. Tiberiu Olah. Profesor titular la Liceul “G. Enescu” – Bucureşti (1993-1997), unde predă armonie, contrapunct, forme şi teorie muzicală. Din 1997 – cadru didactic la catedra de teoria muzicii şi citire partituri a Universităţii de Muzică – Bucureşti. Obţine diploma de doctor în muzicologie în 2004, cu teza intitulată Aspecte ale ritmului şi timpului în muzica secolului XX, elaborată sub îndrumarea prof. univ. Octavian Nemescu. Este membră a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. (mai mult…)

Diana Vodă-Nuţeanu

Scris de rutişor la 8 mai 2008

Diana Nuţeanu (n. 1 decembrie 1967, Bucureşti), compozitoare şi pianistă, a studiat pianul cu Daniela Ioan şi cu Gabriela Enăşescu la Liceul „George Enescu” între 1978 şi 1986. A studiat apoi compoziţia cu Dan Constantinescu la UNMB între 1986 şi 1990 şi tot aici a fost doctorand între 1990-1991. A urmat studii de compoziţie în Polonia în 1991 şi în Darmstadt în 1992 şi a studiat cu Franco Donatoni la Accademia Chigiana în 1993. În 2001, şi-a obţinut doctoratul în muzicologoie la UNMB.

Printre premiile câştigate se găsesc o menţiune la Târgu Mureş (1988), Premiul al III-lea la Cluj-Napoca (1989, pentru Cvintet) şi Premiul I la Iaşi (1989, pentru Trei Miniaturi) şi alte premii în Bucureşti (Premiul I, 1993, pentru Cântec; Premiul I, 1994, pentru Orchestra copiilor; menţiune, 1995, pentru Umbra nopţii; Premiul al III-lea, 1997, pentru Elegia; menţiune, 1997, pentru Scherzo). (mai mult…)

Iulia Cibişescu-Duran

Scris de rutişor la 2 mai 2008

Iulia Cibişescu-Duran (n. 2 mai 1966, Deva), compozitoare română, a studiat pianul cu Zoiţa Sfârlea la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca Iulia Cibisescu-Duranîntre 1972-1984 şi ulterior compoziţia cu Cornel Ţăranu la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca între 1985-1990. Aici, a studiat dirijatul de orchestră cu Petre Sbârcea şi Emil Simon între 1991-1996 şi a fost licenţiată în compoziţie şi în dirijat orchestră. Şi-a obţinut doctoratul în muzicologie în 2001 şi a participat la cursuri de măiestrie în Franţa şi în Germania între 1995-1997.

A predat contrapunct, teorie, armonie, istoria muzicii la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca între 1990 şi 1995 şi apoi drept asistent, respectiv profesor de citire de partituri (din 1998) la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”. A susţinut conferinţe în Germania, Moldova şi România, iar a avut muzica interpretată în Germania şi România.

Printre numeroasele premii obţinute se găsesc şi premii ale competiţiei „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca (Premiul al II-lea, 1987 pentru Sonata (pian); Premiul I, 1989, pentru Trio; Premiul I, 1990, pentru Cantata nr.2;Premiul Uniunii Compozitorilor Români, 1991, pentru Cvartetul de coarde nr.1 ), Premiul I la Concursul Naţional de Compoziţie şi Premiul Televiziunii Române, ambele în 1996 la Iaşi pentru Ciclul de lieduri Melancolia Egeei (pentru soprană, mezzosoprană şi pian) şi două premii la Concursul Lucian Blaga – 1996 – Trei lieduri (pentru soprană şi orchestră de cameră), 1999, pentru Trei lieduri (pentru tenor, violă şi pian). (mai mult…)

Anca – Nicoleta Tănase

Scris de rutişor la 31 martie 2008

Compozitoare şi pianistă, s-a născut pe 7 august 1981. A studiat compoziţia la UNMB cu Dan Dediu si cu Doina Rotaru şi este în prezent membră a UCMR secţia corală, a Coralei Patriarhale „Nicolae Lungu”, dar şi profesoară la Şcoala Generală nr.174 „Constantin Brâncuşi” din Bucuresti.

A frecventat cursuri de vară de artă şi de muzică contemporană (Icon arts Breaza, Buşteni) şi a participat în calitate de corist si de profesor de pian la numeroase festivaluri (Festivalul de Muzică Corală Religioasă, Festivalul „D.G.Kiriac”) şi concerte din Bucureşti şi din tara. A scris lucrări pentru pian (3 Invenţiuni la 2 voci, Temă cu variaţiuni, Sonată monopartită, Preludiu, Suită, Joc de ape, Marionetele), flaut (O zi în pădure), clarinet (Elegie), lucrări camerale (Melancolia Păsării Rock – duo pentru tubă şi pian, Triptic – pentru cvartet de coarde, Cvintet de suflători, Sonată pentru clarinet şi pian , Waiting), muzică orchestrală (Noaptea – orchestră de coarde, Suită simfonică, Luminile Pământului – concert pentru oboi şi orchestră), operă (Demonul după M. Lermontov), muzică corală (Pluguşorul creştinesc – cor bărbătesc şi mixt, Colind – cor bărbătesc, Rugăciune, Călugărul din vechiul schit – cor mixt, Sârbă – cor mixt şi bărbătesc, Doina şi joc – cor de femei şi solistă, Cântec – cor mixt, Tâlharul pedepsit – cor voci egale, Bucură-Te Marie – cor bărbătesc).

Mihaela Vosganian-Stănculescu

Scris de rutişor la 19 martie 2008

Mihaela Vosganian StănculescuS-a născut la Ploieşti, în 1961. A urmat compoziţia la UNMB (1981-1985) cu Myriam Marbé. A participat la seminariile internaţionale de compoziţie din Amsterdam şi Huddersfield, precum şi la al IV-lea Festival al Femeilor Compozitoare, în SUA, 1996. Unele creaţii au fost recompensate cu premii (concursul de compoziţie „Gh.Dima” de la Cluj, în 1984 pentru Cvartetul de coarde şi în 1985 pentru poemul Setea de viu, premiul UCMR în 1989, pentru cantata de cameră Zamolxe. A compus lucrări în genuri şi formule diferite – de la genurile coral, cameral, până la cel simfonic, concertant, muzică de scenă (baletul Cercul de sticlă) şi film (Pasaj). (mai mult…)

Livia Teodorescu-Ciocănea

Scris de rutişor la 19 martie 2008

Livia Teodorescu-CiocaneaCompozitoare şi pianistă, este conferenţiar univ. doctor la catedra de compoziţie a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucuresti. Predă compoziţie, forme şi analize muzicale şi orchestraţie. A studiat compoziţia cu Myriam Marbé, Anatol Vieru şi s-a specializat cu Margaret Lucy WiIlkins (doctorat în cotutelă la Huddersfield University, UK). A studiat pianul cu Ana Pitiş şi Ioana Minei, urmând masterclasses cu Zoltan Kocsis şi Imre Rohmann în Ungaria (1985). A fost pianist acompaniator la Opera Naţională Bucureşti între anii 1985-2001 şi este pianist colaborator al Filarmonicii G. Enescu din 2001. (mai mult…)