Stan Golestan

Scris de rutişor la 10 aprilie 2008

Compozitor şi critic român (Vaslui, 1875 — Paris, 1956), îşi realizează studiile la Schola cantorum din Paris (1897-1903), cu Vincent d’Indy, Albert Roussel şi Paul Dukas (compoziţie, orchestraţie).

Timp de 20 de ani este profesor de compoziţie la Şcoala normală de muzică din Paris şi critic muzical la ziarul Le Figaro, apoi secretar general al Confederaţiei internaţionale a criticii dramatice şi muzicale din Paris. În 1905 a înfiinţat revista L’Album musical din Paris, la conducerea căreia s-a aflat din acel moment.

Creaţia sa a fost distinsă cu premiul I de compoziţie „George Enescu” (1915) şi premiul „Verley” al societăţii de concerte „Golschmann” din Paris (1921). (mai mult…)

Constantin C. Nottara

Scris de rutişor la 9 aprilie 2008

Constantin NottaraCompozitor, violonist, dirijor, pedagog şi critic muzical român (Bucureşti, 1890—id., 1951), şi-a început studiile la Conservatorul din Bucureşti (1900-1907), cu D.G. Kiriac (teorie-solfegii), Alfonso Castaldi (armonie, compoziţie), Robert Klenck (vioară), a continuat la Paris (1907-1909), cu George Enescu şi Berthelier (vioară), Dufay şi Thodou compoziţie) şi, în sfârşit, la Königliche Akademie der Künstler din Berlin (1909-1913), cu K. Klinger (vioară) şi Schatzenholz (contrapunct, compoziţie). A activat ca violonist în orchestra Ministerului Instrucţiunii Publice (1905-1907), apoi a susţinut o prodigioasă carieră de violonist-concertist (1907-1938), în paralel fiind violonist în orchestra filarmonicii din Bucureşti (1918-1920), fondator şi dirijor al Orchestrei municipiului Bucureşti (1929-1932), dirijor al Orchestrei Radio-Bucureşti (1933-1938). Este fondatorul cvartetului „Nottara” (mai mult…)

Costin Cazaban

Scris de rutişor la 14 martie 2008

Costin CazabanNăscut la 9 septembrie 1946 la Bucureşti, a studiat în oraşul său natal la UNMB. A fost apoi redactor la Revista Muzica a UCMR, iar în 1983 s-a stabilit la Paris, unde a obţinut doctoratul în litere la Sorbona, cu Iannis Xenakis şi Costin Miereanu.

Compoziţiile sale sunt editate de către Salabert. Fiind în egală măsură compozitor şi critic muzical, Cazaban colaborează cu revista Le Monde de la Musique, cu Radio France International (ca producător), cu Université de Paris (ca profesor-asistent).

Este laureat al Concursului de compoziţie „Icons” din Torino.