Ioan Căianu (Caioni)

Scris de rutişor la 11 aprilie 2008

Compozitor şi organist român (Leghea, Cluj, 1629 — Lăzarea, Harghita, 1687). A studiat orga la Mănăşturul Clujului, Sebeşel şi Şumuleul Ciucului, apoi a urmat studii teologice şi filosofice la Trnava (Slovacia). Călugăr organist în Şumuleul Ciucului (a intrat în ordinul franciscanilor în anul 1648), preot (1655), vicar general (1676) şi în sfârşit pater custodiae (1686), are preocupări foarte diverse, pornind de la activitatea de reparator şi constructor de orgi, de pedagog muzical, de culegător de folclor românesc şi maghiar şi ajungând la cea de organist la Mănăştur, Călugăreni, Lăzarea sau chiar de tipograf la Şumuleul Ciucului.

loan Căianu este prima personalitate muzicală de statură universală pe care a avut-o poporul român. Importanţa sa provine din semnificaţia actului de a integra muzica românească în contextul celorlalte culturi folclorice ce-i erau cunoscute şi de a o alătura culturii muzicale occidentale a epocii, culegerile sale conţinând piese de cele mai diferite provenineţe: Organo Missale (1667), care cuprinde 39 mise, 53 litanii etc.; Codex Caioni (partea a 11-a fiind (mai mult…)

Constantin Dimitrescu – Dans Taranesc

Scris de rutişor la 7 martie 2008

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=bjBVQVwBApg]