Mihai Brediceanu

Scris de rutişor la 12 aprilie 2008

Mihai Brediceanu Compozitor şi dirijor, fiul lui Tiberiu Brediceanu, s-a născut la 14 iunie 1920 (Braşov) şi s-a stins din viaţă la 4 martie 2005.

Studiile muzicale şi le realizează la Braşov şi Bucureşti (1943-1947), cu Mihail Jora (armonie, contrapunct, compoziţie), Marţian Negrea (armonie), Constantin Brăiloiu (istoria muzicii), în 1944 absolvind şi Facultatea de Drept din Bucureşti.

Din 1958 devine dirijor permanent şi apoi director al Filarmonicii din Bucureşti. Până în 1966 a fost şi prim-dirijor şi director al Operei Române din Bucureşti.

(mai mult…)

Gherase Dendrino

Scris de rutişor la 9 aprilie 2008

Compozitor român (Turnu Măgurele, 3 septembrie 1901 — Bucureşti, 1 aprilie 1973). Studiază la Conservatorul din Bucureşti (1920-1927), avându-i printre profesori pe D.G. Kiriac (teorie-solfegii) şi Alfonso Castaldi (armonie, contrapunct). În paralel, urmează Facultatea de Drept şi Facultatea de Medicină din Bucureşti. Succesiv, activează ca dirijor, în Bucureşti, la teatrul de revistă „Cărăbuş” (1932-1946), la teatrul de operetă şi revistă „Alhambra” (1946-1949), la Teatrul de estradă (1949-1950) şi în sfârşit devine prim-dirijor la Teatrul de operetă (din 1950).

În 1955, Gherase Dendrino a fost distins cu Premiul de Stat, iar în 1962 a primit titlul de Maestru Emerit al Artei. Compune în special pentru teatrul muzical: opereta Lăsaţi-mă să cânt (1953); (mai mult…)

Ion Nonna Otescu

Scris de rutişor la 9 aprilie 2008

ion nonna otescuCompozitor român (Bucureşti, 1888 — id., 1940), şi-a început studiile muzicale la Conservatorul din Bucureşti (1903-1907), cu D.G. Kiriac (teorie, solfegii, armonie) şi Alfonso Castaldi (contrapunct, compoziţie, orchestraţie), continuându-le la Paris, la Schola cantorum (1908-1911), unde a studiat compoziţia cu Vincent d’Indy şi la Conservatorul din Paris, unde l-a avut ca profesor pe Charles-Marie Widor. A frecventat Facultatea de Drept din Bucureşti, obţinându-şi doctoratul la Paris.

Cariera sa pedagogică s-a desfăşurat la Conservatorul bucureştean, unde a predat armonie, contrapunct şi compoziţie (1913-1940) şi al cărui director (1918-1931) şi rector (1931-1940) a fost timp de peste două decenii. Numele lui este legat şi de Opera Română din Bucureşti, unde a fost prim dirijor (1921-1939) şi director (1937-1939). (mai mult…)

Alfred Alessandrescu

Scris de rutişor la 6 aprilie 2008

Alfred AlessandrescuCompozitor, pianist şi dirijor român (Bucureşti, 2 august 1893, — id., 18 februarie 1959). Studiile muzicale le începe la Conservatorul din Bucureşti (1903-1911), avându-i printre profesori pe D. G. Kiriac (teorie-solfegii, armonie) şi Alfonso Castaldi (armonie, contrapunct, compoziţie). Se perfecţionează la Schola cantorum din Paris (1913-1914, 1923-1924), unde urmează compoziţia cu Vincent d’Indy, iar în anul universitar 1913-1914 audiază cursurile de compoziţie ale lui Paul Vidal la Conservatorul din Paris, frecventând şi Facultatea de Drept din acelaşi oraş.

Alfred Alessandrescu a activat mult timp ca pianist de muzică de cameră (1919-1945), aproape patru decenii a dirijat orchestra Operei Române din Bucureşti (1921-1959),iar în paralel a fost dirijor (1926-1940) şi subdirector (1926-1937) al Filarmonicii din Bucureşti.

(mai mult…)

Dumitru Kiriac-Georgescu

Scris de rutişor la 6 aprilie 2008

Dumitru Kiriac-GeorgescuCompozitor şi folclorist român (Bucureşti, 1866 — id., 1928), studiază mai întâi la Conservatorul din Bucureşti (1880-1885), apoi la Conservatorul din Paris, unde îi are ca profesori pe E. Pessard (armonie), Theodore Dubois (contrapunct), Charles-Marie Widor (compoziţie) şi, în sfârşit, la Schola cantorum din Paris (1892-1897), cu Vincent d’Indy (compoziţie). A fost licenţiat al Facultăţii de Drept din Bucureşti. Activitatea sa de dirijor de cor începe la Capela română din Paris (1894-1899).

După reîntoarcerea în ţară, D.G. Kiriac pune bazele Societăţii Corale „Carmen” (1901-1928), al cărei dirijor va fi timp de aproape trei decenii, în acelaşi timp dirijând corul bisericii Sf. Spiridon-Nou şi corul bisericii Domniţa Bălaşa (1909-1921). În paralel, a fost profesor de teorie-solfegii, armonic şi ansamblu coral la Conservatorul bucureştean (1900-1928). A fost membru fondator al Societăţii Compozitorilor Români (1920), activând în favoarea înfiinţării Arhivei de Folclor a Societăţii. Orientarea muzicii corale şi vocale a lui D.G. Kiriac este legată de valorificarea folclorului ţărănesc şi a trăsăturilor modale ale acestuia. Autorul adoptă cu precădere genul miniaturii corale, multe dintre coruri recurgând chiar la melodia folclorică autentică.

Prelucrările sale se disting prin rafinamentul melodic şi prin păstrarea formulelor modale, care le conferă (mai mult…)

Constantin Silvestri

Scris de rutişor la 19 martie 2008

Născut în 1913 la Bucureşti, s-a stins din viaţă la Londra, în 1969. A studiat compoziţia cu Mihail Jora şi pianul cu Florica Musicescu, urmând în paralel cursurile facultăţilor de drept şi filosofie din Bucureşti. Din 1925 se afirmă în viaţa muzicală românească drept unul din cei mai importanţi muzicieni de după Enescu, în compoziţie şi interpretare. Ca pianist concertist, îşi câştigă o reputaţie unică printr-un extraordinar talent de improvizator. Până în 1959 (dată după care se va stabili în Anglia), dirijează ansamblul Operei Române, Filarmonica din Bucureşti (a fost şi director al acestei din urmă instituţii), Radiodifuziunea Română, predă dirijatul de orchestră la UNMB. în Anglia, va conduce Orchestra simfonică din Bournemouth (1963-69) şi va fi apreciat ca dirijor (obţine Premiul internaţional al discului „Charles Cross” în 1959), însă necunoscut în calitatea sa de compozitor. Creaţia camerală şi simfonică a lui Silvestri dezvăluie o îmbinare aparte între constructivism de tip neoclasic şi alură improvizatorică, o cromatizare puternică a discursului muzical, uneori cu nuanţe expresioniste (v. Cântece de pustiu, miniaturi pianistice, 1944). Originalitatea armoniei defineşte în principal compoziţiile sale. Acorduri bitonale, puţin obişnuite la noi în anii’30, apoi o armonie independentă de melodie, cu disonanţe aspre, cu funcţie de suport neutru. Chiar şi după 1944, Silvestri rămâne unul din puţinii compozitori care reuşesc să evite folclorismul cerut de realismul socialist, în favoarea unor inserţii din folclor evoluat armonizate – de pildă în cele Trei piese pentru orchestră de coarde din 1950.

Tudor Ciortea

Scris de rutişor la 14 martie 2008

S-a născut la 28 noiembrie 1903, Braşov şi a murit la 13 octombrie 1982 la Bucureşti; şi-a început studiile muzicale în oraşul natal, cu Gheorghe Dima (1910-1917). Se perfecţionează apoi la Cluj (1921-1922), Bruxelles (1924-1925, cu Joseph Jongan) şi Paris (1926-1928, cu Maurice Imbert, Paul Dukas şi Nadia Boulanger). Întors la Bucureşti în 1929, ia contact în cadrul Conservatorului cu învăţăturile lui Ion Nonna Otescu şi Constantin Brăiloiu, devenind apoi în această instituţie profesor de armonie (1949-1950) şi forme muzicale (1950-1973).

Între 1963 şi 1968 este vicepreşedinte al UCMR. A urmat de asemenea Academia Comercială din Cluj (1920-1924) şi este licenţiat al Facultăţii de Drept din Bruxelles (1924-1926). Printre premiile obţinute de-a lungul timpului se numără Premiul „George Enescu” (menţiunea I, 1946), Premiul Academiei Române (1964), Premiul UCMR (1969, 1974, 1976) şi Marele Premiu UCMR (1981). (mai mult…)

Mihail Andricu

Scris de rutişor la 14 martie 2008

Mihail AndricuMihail Andricu (22 decembrie 1894 Bucureşti; d. 4 martie 1974) a asistat – în calitatea sa de compozitor, pianist, profesor – la o perioadă semnificativă din istoria muzicii româneşti. Andricu a studiat la Bucureşti muzica (la Conservatorul bucureştean, compoziţia cu Alfonso Castaldi) şi a obţinut de asemenea o licenţă în Drept.

A fost profesor de muzică de cameră (1926-48) şi de compoziţie (1948-59) la UNMB. Timp de zece ani (1946-56) a fost vicepreşedintele UCMR. A făcut parte din Société française de musicologie din Paris, a fost membru al Academiei Române, a primit numeroase distincţii pentru lucrările sale (Premiul de compoziţie „George Enescu” în 1924, Premiul „Robert Cremer” -1931, Premiul „Anhauch” – 1932, Premiul Academiei Române în 1949, diverse Ordine culturale şi ale muncii după 1950). (mai mult…)