Ion Andrei [Johann Andreas] Wachmann

Scris de rutişor la 16 aprilie 2008

Compozitor [Budapesta, 1807 — Bucureşti, 1863], şi-a realizat studiile la Viena. Activează ca dirijor al trupei lirice „Theodor Müller” la Timişoara (1831-1833) şi Bucureşti (1833-1835), este profesor la Şcoala de muzică vocală şi instrumentală a Societăţii filarmonice din Bucureşti (1835-1836) şi la colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti (1846-1850), dirijor al trupei „Costache Caragiale” din Bucureşti (1850-1852), al teatrelor naţionale din Bucureşti (1852-1858) şi din Craiova (1858-1860). A desfăşurat o intensă activitate pedagogică în Bucureşti, predând în particular pian, teorie-solfegii şi armonie, deoarece în acea perioadă la Bucureşti încă nu se înfiinţase un conservator.

I.A. Wachmann a scris numeroase lucrări de muzică de teatru, opere, vodeviluri, comedii-vodevil, feerii, drame lirice, operete, dintre care amintim: opera Braconierul (1832), opera Zamfira (1834), vodevilul Triumful amorului (1835), opera Manole Meşter etc. (mai mult…)

Alfonso Castaldi

Scris de rutişor la 7 aprilie 2008

Compozitor român de origine italiană (Maddalone, 1874 — Bucureşti, 1942). Şi-a început studiile muzicale în oraşul natal, continuându-le la Conservatorul din Napoli (1885-1889), cu Paolo Serrao (armonie), Francesco Cilea şi Umberto Giordano (fugă, compoziţie).

Stabilindu-se în România, mai întâi a activat ca profesor de mandolină, chitară şi vioară la Galaţi (1896-1901), apoi a devenit profesor de armonie, contrapunct, compoziţie şi orchestră la Conservatorul din Bucureşti (1904-1940), între timp fiind şi inspector general al muzicii în Ministerul Artelor (1925-1929). Are o activitate susţinută de şef de orchestră, dirijând Filarmonica din Bucureşti, orchestra Asociaţiei generale muzicale „Tinerimea simfonică” etc. A participat la înfiinţarea Societăţii Compozitorilor Români (1920) şi a scris consecvent cronici muzicale.

Deşi importanţa sa ca pedagog este mult mai mare decât aceea de compozitor, Alfonso Castaldi se distinge prin faptul că a impus genul poemului simfonic şi (mai mult…)

George Stephănescu

Scris de rutişor la 6 aprilie 2008

Compozitor român (Bucureşti, 1843 — id., 1925), şi-a început studiile muzicale în particular în oraşul natal, urmându-le la Conservatorul bucureştean (1864-1867), unde îl are printre profesori pe Eduard Wachmann (armonie). Îşi continuă pregătirea la Conservatorul din Paris (1867-1871), cu Henri Réber (armonie, contrapunct), Auber şi Ambroise Thomas (compoziţie), Enrico Delle Sedie (canto), A. F. Marmontel (pian). Întorcându-se în ţară, devine profesor de canto şi operă la Conservatorul din Bucureşti (1872-1904), iar în perioada 1877-1890 este dirijor şi compozitor al Teatrului Naţional din Bucureşti. Susţine spectacole lirice în limba română, cu artişti autohtoni, contribuind la înfiinţarea Operei Române din Bucureşti. Importanţa lui pentru începuturile operei naţionale se reflectă în faptul că în stagiunea 1885-1886 devine fondatorul şi dirijorul trupelor Operei Române, apoi al Companiei lirice române (1892-1893) şi, în sfârşit, al Societăţii lirice române (1902-1904).George Stephănescu se preocupă de traducerea în limba română a unor librete de opere, operete şi oratorii, precum şi a unor texte de arii şi lieduri. Este considerat creatorul şcolii româneşti de canto, printre elevii săi numărându-se cântăreţi de renume mondial precum Elena Teodorini, Hariclea Darclée, Dumitru Popovici-Bayreuth etc. Din consistenta creaţie dedicată scenei de George Stephănescu amintim câteva titluri, acoperind genuri diverse: feeria muzicală Sânziana şi Pepelea (1880), pe un libret de Vasile Alecsandri; opereta Cometa (1900), pe un libret de Theodor Speranţia; drama lirică într-un act Petra (1902). Dezinvoltura componistică din Sânziana şi Pepelea, (mai mult…)