Constantin Brăiloiu

Scris de cercer la 26 octombrie 2009

Constantin BrailoiuConstantin Brăiloiu (1893-1958) s-a născut la Bucureşti, într-o familie din înalta societate, originară din Oltenia. La 14 ani pleacă în Elveţia romandă, şi mai apoi la Paris, unde începe o carieră de compozitor, după cum mărturisesc câteva din operele sale din tinereţe.

În 1914 Constantin Brăiloiu se întoarce în România, devenind profesor de istoria muzicii la Academia regală de muzică. Ulterior descoperă muzica folclorică românească, orientându-se spre folclorul muzical şi creând, în anul 1928, la Bucureşti, Arhivele folclorice ale Societăţii compozitorilor români. În acelaşi an va deveni membru al „echipei sociologice” conduse de Dimitrie Gusti, în cadrul căreia efectuează primele sale studii de teren în satele româneşti: Fundu Moldovei (Bucovina, 1928), Drăguş (Transilvania, 1929) şi Runcu (Oltenia, 1930).

(mai mult…)

Eduard Wachmann

Scris de rutişor la 16 aprilie 2008

Compozitor şi dirijor (Bucureşti, 1836 — id., 1908), îşi începe studiile la Bucureşti cu tatăl său, I.A.Wachmann (teorie-solfegii, pian), continuă la Viena cu Gustav Nottebohm (armonie, contrapunct) şi în sfârşit la Conservatorul din Paris (1859-1863), cu Henry Reber (armonie), Michel Carafa (contrapunct, fugă), A.-F. Marmontel (pian) şi Francois Benoist (orgă). Activitatea lui ca dirijor al teatrelor naţionale din Craiova (1853-1857) şi Bucureşti (1863-1864) acoperă primii zece ani de carieră, ulterior centrul de greutate având să-l ocupe pedagogia: profesor de pian şi armonie (1864-1903) şi director (1869-1903) al Conservatorului din Bucureşti.

În paralel, tot în capitală, Eduard Wachmann a fost fondator, dirijor şi director al (mai mult…)

Ion Andrei [Johann Andreas] Wachmann

Scris de rutişor la 16 aprilie 2008

Compozitor [Budapesta, 1807 — Bucureşti, 1863], şi-a realizat studiile la Viena. Activează ca dirijor al trupei lirice „Theodor Müller” la Timişoara (1831-1833) şi Bucureşti (1833-1835), este profesor la Şcoala de muzică vocală şi instrumentală a Societăţii filarmonice din Bucureşti (1835-1836) şi la colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti (1846-1850), dirijor al trupei „Costache Caragiale” din Bucureşti (1850-1852), al teatrelor naţionale din Bucureşti (1852-1858) şi din Craiova (1858-1860). A desfăşurat o intensă activitate pedagogică în Bucureşti, predând în particular pian, teorie-solfegii şi armonie, deoarece în acea perioadă la Bucureşti încă nu se înfiinţase un conservator.

I.A. Wachmann a scris numeroase lucrări de muzică de teatru, opere, vodeviluri, comedii-vodevil, feerii, drame lirice, operete, dintre care amintim: opera Braconierul (1832), opera Zamfira (1834), vodevilul Triumful amorului (1835), opera Manole Meşter etc. (mai mult…)

Grigoraş Dinicu

Scris de rutişor la 15 aprilie 2008

Grigoraş, violonist şi compozitor (Bucureşti, 1889 — id., 1949), îşi realizează studiile muzicale la Conservatorul din Bucureşti (1902-1906), cu D.G. Kiriac (teorie-solfegii), Rudolf Malcher, Gheorghe A. Dinicu şi Carl Flesch (vioară), apoi continuă să studieze vioara, între 1907 şi 1913, cu Cecilia Nitzulescu-Lupu şi Vasile Filip. Activează în capitală ca violonist în Orchestra Ministerului Instrucţiunii Publice (1906-1908), violonist concertist al Filarmonicii, şef de orchestră de muzică populară (1906-1946), concertmaistru al orchestrei Pro Musica (1938-1940).

A cules şi a prelucrat melodii populare româneşti şi a fost un interpret virtuoz al muzicii populare, susţinând numeroase turnee internaţionale. Compune muzică de cameră pe teme de inspiraţie folclorică, în general pentru vioară şi pian, cea mai importantă lucrare a sa, bucurându-se de o largă popularitate internaţională, fiind Hora staccato (1906), cunoscută mai ales în aranjamentul lui Jascha Heifetz şi orchestraţia lui P. Vladigherov.

Tiberiu Brediceanu

Scris de rutişor la 12 aprilie 2008

Tiberiu BrediceanuCompozitor şi folclorist s-a născut la 2 aprilie 1877, Lugoj şi a murit la 19 decembrie 1968, Bucureşti.

Studiile şi le începe la Lugoj (1884-1891), mult timp după aceea continuându-le la Košice în Slovacia (1891-1892), Blaj (1892-1895), Sibiu (1903-1906) şi Braşov (1913-1914).

Tiberiu Brediceanu contribuie la înfiinţarea Operei Române şi a Teatrului Naţional din Cluj (1919), a Conservatorului din Cluj (1920) şi a Societăţii compozitorilor români (1920). Din 1920, devine director al Operei Române din Cluj, ulterior deţinând funcţiile de preşedinte (1928-1947) şi director (1934-1940) al Conservatorului „Astra” din Braşov, apoi de director general al Operei Române din Bucureşti (1941-1944).

(mai mult…)

Ioan Căianu (Caioni)

Scris de rutişor la 11 aprilie 2008

Compozitor şi organist român (Leghea, Cluj, 1629 — Lăzarea, Harghita, 1687). A studiat orga la Mănăşturul Clujului, Sebeşel şi Şumuleul Ciucului, apoi a urmat studii teologice şi filosofice la Trnava (Slovacia). Călugăr organist în Şumuleul Ciucului (a intrat în ordinul franciscanilor în anul 1648), preot (1655), vicar general (1676) şi în sfârşit pater custodiae (1686), are preocupări foarte diverse, pornind de la activitatea de reparator şi constructor de orgi, de pedagog muzical, de culegător de folclor românesc şi maghiar şi ajungând la cea de organist la Mănăştur, Călugăreni, Lăzarea sau chiar de tipograf la Şumuleul Ciucului.

loan Căianu este prima personalitate muzicală de statură universală pe care a avut-o poporul român. Importanţa sa provine din semnificaţia actului de a integra muzica românească în contextul celorlalte culturi folclorice ce-i erau cunoscute şi de a o alătura culturii muzicale occidentale a epocii, culegerile sale conţinând piese de cele mai diferite provenineţe: Organo Missale (1667), care cuprinde 39 mise, 53 litanii etc.; Codex Caioni (partea a 11-a fiind (mai mult…)

Anton Pann (Antonie Pantoleon-Petroveanu)

Scris de rutişor la 11 aprilie 2008

Compozitor şi folclorist român (Sliven, Bulgaria, 1796 — Bucureşti, 1854). Studiază muzica în Bucureşti, la Şcoala de cântăreţi bisericeşti a Mitropoliei (1812-1816), cu Dionisie Fotino şi apoi la Şcoala de cântăreţi bisericeşti Sf. Nicolae Şelari (1816-1818), cu Petre Efesiul. Cariera lui de cântăreţ de biserică începe în corul catedralei din Chişinău (1810-1811). Apoi se stabileşte la Bucureşti, unde este paracliser la biserica Olari (1812-1813), defteriu (cântăreţ II) al bisericii Sfinţi (1813-1818), profesor de psaltichie la Şcoala de cântăreţi (1823-1825).

Părăseşte din nou capitala, cântând la diferite biserici şi mănăstiri din ţară, revenind la Bucureşti ca profesor de psaltichie la Şcoala de cântăreţi bisericeşti (1828-1832) şi la Seminarul central (1842-1854), în paralel fiind prim cântăreţ în diferite biserici din capitală. Anton Pann a cules, notat şi publicat cântece populare, melodii lăutăreşti, literatură populară, editând cântecele fără acompaniament, considerând-le destinate circulaţiei în medii în care nu puteau fi interpretate decât vocal. (mai mult…)

Marcel Mihalovici

Scris de rutişor la 11 aprilie 2008

Compozitor francez de origine română (Bucureşti, 1898 — Paris, 1985), îşi începe studiile muzicale la Bucureşti, în perioada 1908 şi 1919, lucrând cu Fr. Fischer şi B. Bernfeld (vioară),D. Cuclin (armonie) şi R. Cremer (contrapunct). Continuă la Schola cantorum din Paris, din 1919 până în 1925, avându-l ca maestru pe Vincent d’Indy (compoziţie, dirijat de orchestră), în 1928, Mihalovici, Martinu.C. Beck şi T. Harsanyi, cărora li s-a alăturat N. Şrepin, au hotărât să dea un concert cu lucrările lor.

Criticii i-au grupat pe aceşti compozitori de origine străină rezidenţi în Franţa — deşi aveau estetici foarte diferite — sub numele de şcoala de la Paris. Mihalovici a fost membru fondator al Societăţii compozitorilor români din Bucureşti (1920) şi al Societăţii de muzică contemporană „Triton” din Paris (1932) şi membru corespondent al Institut de France, Académie des Beaux-Arts din Paris. Între 1959 şi 1962 a activat ca profesor de morfologie muzicală la Schola cantorum din Paris. De-a lungul timpului, creaţia sa a fost distinsă cu menţiunea onorifică (1919), premiul al II-lea (1920) şi premiul I (1925) de compoziţie „George Enescu”, apoi cu premiul „Ludwig Spohr” (Brunswick, 1955), premiul fundaţiei „Copley” (Chicago, 1961), premiul „George Enescu” al S.A.C.E.M. (Paris, 1966).

Mihalovici este atras de structurile solide, pe care este grefată influenţa modurilor şi ritmicii folclorului românesc. A scris mult pentru scena lirică: baletul cântat Une vie de Polichinelle (1922), baletele Le Postillon du Roi (1924), Divertimento (1925) şi Karagueuz (1926), operele L’Intransigeant Pluton (1928), Phèdre (1949) şi Die Heimkehr [„întoarcerea”] (1954, rev. 1955), apoi baletele Thésée au labyrinthe (1956) şi Alternamenti (1957), pe un libret de Claude Rostand, opera Krapp ( 1960), pe un libret de Samuel Beckett, baletul Variations (1960) şi opera bufă Les Jumeaux [„Gemenii”] (1962), pe un libret de Claude Rostand.

A excelat şi în domeniul muzicii simfonice: Introducere şi mişcare simfonică (1923); Fantezie pentru orchestră mare (1927); Cortegiul divinităţilor infernale (1928); Chindia (1929); Concert pentru vioară şi orchestră (1930); Divertisment (1934); Capriciu românesc (1936); Toccata pentru pian şi orchestră ( 1938, rev. 1940); Symphonies pour le temps présent (1944); Variaţiuni pentru alămuri şi coarde (1946); Secvenţe (1947); Sinfonia giocosa (1951); Rapsodia concertantă în stil popular românesc ( 1951 ); Studiu în două părţi pentru pian şi ansamblu instrumental (1951); Sinfonia partita (1952); Uvertură tragică (1957); Sinfonia variata (1960); Muzică nocturnă pentru clarinet (1963); Pretexte pentru oboi, clarinet bas şi orchestră de cameră (1968) etc.

Marcel Mihalovici a mai scris muzică vocal-simfonică, de cameră (cvartete de coarde, sonate pentru vioară şi pian, miniaturi şi sonate pentru diverse instrumente), corală, vocală şi de film.

Stan Golestan

Scris de rutişor la 10 aprilie 2008

Compozitor şi critic român (Vaslui, 1875 — Paris, 1956), îşi realizează studiile la Schola cantorum din Paris (1897-1903), cu Vincent d’Indy, Albert Roussel şi Paul Dukas (compoziţie, orchestraţie).

Timp de 20 de ani este profesor de compoziţie la Şcoala normală de muzică din Paris şi critic muzical la ziarul Le Figaro, apoi secretar general al Confederaţiei internaţionale a criticii dramatice şi muzicale din Paris. În 1905 a înfiinţat revista L’Album musical din Paris, la conducerea căreia s-a aflat din acel moment.

Creaţia sa a fost distinsă cu premiul I de compoziţie „George Enescu” (1915) şi premiul „Verley” al societăţii de concerte „Golschmann” din Paris (1921). (mai mult…)

Tudor Jarda

Scris de rutişor la 10 aprilie 2008

Compozitor român (Cluj, 11 februarie 1922 – Bucureşti 14 august 2007), îşi realizează studiile la Conservatorul Cluj-Timişoara (1941-1945, 1945-1948), iar după război activează ca instrumentist în orchestra Operei Române din Cluj (1945-1948). Din 1949 devine profesor de armonie la Conservator până in 1984. A mai deţinut funcţiile de director al Operei Române şi de rector al Conservatorului „Gh. Dima” din Cluj.

A fost distins cu titlurile de Artist Emerit (1964), cu Ordinul Naţional pentru Merit în Grad de Cavaler (2002), Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Muzică a Universităţii Oradea. A fost Membru de Onoare al Operei Naţionale Române Cluj-Napoca şi Cetăţean de Onoare al Municipiului Cluj-Napoca. În linii generale, stilul său componistic este (mai mult…)