Olguţa Lupu

Scris de rutişor la 4 iunie 2008

Olguta Lupu (n. 1969) absolvă Liceul “G. Enescu” din Bucureşti la clasa de pian a prof. Ludmila Popişteanu şi Academia de Muzică din Bucureşti – secţia compoziţie, clasa prof. univ. Tiberiu Olah. Profesor titular la Liceul “G. Enescu” – Bucureşti (1993-1997), unde predă armonie, contrapunct, forme şi teorie muzicală. Din 1997 – cadru didactic la catedra de teoria muzicii şi citire partituri a Universităţii de Muzică – Bucureşti. Obţine diploma de doctor în muzicologie în 2004, cu teza intitulată Aspecte ale ritmului şi timpului în muzica secolului XX, elaborată sub îndrumarea prof. univ. Octavian Nemescu. Este membră a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. (mai mult…)

Tudor Feraru

Scris de rutişor la 30 aprilie 2008

Tudor Feraru (n. 1976, Cluj-Napoca) este un compozitor şi pianist român.

A studiat compoziţia cu Cornel Ţăranu şi orchestraţie cu Petru Sbârcea la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a fost licenţiat în 2001 în ambele domenii. A studiat compoziţia cu Daniel Omar la Universitatea Ontario din Canada între 2001 şi 2004 şi cu Stephen Chatman la University of British Columbia din 2004, unde lucrează la doctoratul său. A beneficiat de două burse ale Fundaţiei „Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca (1998, 2000), a participat la cursuri de măiestrie în Český Krumlov din Republica Cehă (1998–1999) şi a obţinut bursa internaţională a Universităţii Ontario (2001–2003).

Ca pianist, a susţinut concerte în Canada şi în România şi de multe ori a interpretat propriile lucrări. Este cunoscut şi drept dirijor, iar lucrările sale includ muzică orchestrală, de cameră, corală, vocală, electroacustică şi pentru pian, fiind interpretate în Canada şi în Europa.

Mai jos menţionăm o selecţie din lucrările sale:

Orchestrală: Unforgotten Seasons, pentru orchestră de cameră, 2002; Concerto, pentru pian şi orchestră, 2003; Riccochet, pentru orchestră, 2006

Camerală: Il Passaggio, pentru flaut şi pian, 1998; Trei bagatele, (mai mult…)

Marius Constant

Scris de rutişor la 13 aprilie 2008

Compozitor şi dirijor francez de origine română (Bucureşti, 7 februarie 1925 – Paris, 15 mai 2004 ), şi-a început studiile la Bucureşti, unde a obţinut premiul „George Enescu” (1943), şi le-a continuat la Conservatorul Naţional de Muzică din Paris (1945-1949), iar pentru dirijat de orchestră la Şcoala normală de muzică. Marius Constant i-a avut ca profesori pe O. Messiaen, T. Aubin, N. Boulanger, J. Fournet şi A. Honegger. A cucerit premiul „Italia” în 1952, pentru baletul le Joueur de flûte („Flautistul”), a fost directorul muzical al reţelei de modulaţie de frecvenţă a O.R.T.F. (1953), apoi director muzical al Ballets de Paris de Roland Petit (1956-1966), înainte de a fi din nou învestit cu importante responsabilităţi la O.R.T.F. (1963-1967).

Apoi, a fost numit director al muzicii de balet la Opera din Paris (1973-1978), iar din 1978 este profesor al noii clase de orchestraţie şi instrumentaţie de la Conservatorul din Paris. În 1963, a pus bazele ansamblului instrumental Ars Nova, una dintre principalele formaţii franceze specializate în muzică nouă, iar în 1968 a primit Marele premiu naţional al muzicii. Primele sale lucrări au fost Haut-Voltage, balet pentru Maurice Béjart (1956), Contrepointe (1957) şi Cyrano de Bergerac (1959), balete pentru Roland Petit. Dar el s-a impus cu adevărat numai o dată cu 24 de preludii pentru orchestră, cântate în primă audiţie sub bagheta lui Leonard Bernstein în 1959. Contrar opţiunii unei mari părţi (mai mult…)

Marcel Mihalovici

Scris de rutişor la 11 aprilie 2008

Compozitor francez de origine română (Bucureşti, 1898 — Paris, 1985), îşi începe studiile muzicale la Bucureşti, în perioada 1908 şi 1919, lucrând cu Fr. Fischer şi B. Bernfeld (vioară),D. Cuclin (armonie) şi R. Cremer (contrapunct). Continuă la Schola cantorum din Paris, din 1919 până în 1925, avându-l ca maestru pe Vincent d’Indy (compoziţie, dirijat de orchestră), în 1928, Mihalovici, Martinu.C. Beck şi T. Harsanyi, cărora li s-a alăturat N. Şrepin, au hotărât să dea un concert cu lucrările lor.

Criticii i-au grupat pe aceşti compozitori de origine străină rezidenţi în Franţa — deşi aveau estetici foarte diferite — sub numele de şcoala de la Paris. Mihalovici a fost membru fondator al Societăţii compozitorilor români din Bucureşti (1920) şi al Societăţii de muzică contemporană „Triton” din Paris (1932) şi membru corespondent al Institut de France, Académie des Beaux-Arts din Paris. Între 1959 şi 1962 a activat ca profesor de morfologie muzicală la Schola cantorum din Paris. De-a lungul timpului, creaţia sa a fost distinsă cu menţiunea onorifică (1919), premiul al II-lea (1920) şi premiul I (1925) de compoziţie „George Enescu”, apoi cu premiul „Ludwig Spohr” (Brunswick, 1955), premiul fundaţiei „Copley” (Chicago, 1961), premiul „George Enescu” al S.A.C.E.M. (Paris, 1966).

Mihalovici este atras de structurile solide, pe care este grefată influenţa modurilor şi ritmicii folclorului românesc. A scris mult pentru scena lirică: baletul cântat Une vie de Polichinelle (1922), baletele Le Postillon du Roi (1924), Divertimento (1925) şi Karagueuz (1926), operele L’Intransigeant Pluton (1928), Phèdre (1949) şi Die Heimkehr [„întoarcerea”] (1954, rev. 1955), apoi baletele Thésée au labyrinthe (1956) şi Alternamenti (1957), pe un libret de Claude Rostand, opera Krapp ( 1960), pe un libret de Samuel Beckett, baletul Variations (1960) şi opera bufă Les Jumeaux [„Gemenii”] (1962), pe un libret de Claude Rostand.

A excelat şi în domeniul muzicii simfonice: Introducere şi mişcare simfonică (1923); Fantezie pentru orchestră mare (1927); Cortegiul divinităţilor infernale (1928); Chindia (1929); Concert pentru vioară şi orchestră (1930); Divertisment (1934); Capriciu românesc (1936); Toccata pentru pian şi orchestră ( 1938, rev. 1940); Symphonies pour le temps présent (1944); Variaţiuni pentru alămuri şi coarde (1946); Secvenţe (1947); Sinfonia giocosa (1951); Rapsodia concertantă în stil popular românesc ( 1951 ); Studiu în două părţi pentru pian şi ansamblu instrumental (1951); Sinfonia partita (1952); Uvertură tragică (1957); Sinfonia variata (1960); Muzică nocturnă pentru clarinet (1963); Pretexte pentru oboi, clarinet bas şi orchestră de cameră (1968) etc.

Marcel Mihalovici a mai scris muzică vocal-simfonică, de cameră (cvartete de coarde, sonate pentru vioară şi pian, miniaturi şi sonate pentru diverse instrumente), corală, vocală şi de film.

Iacob Mureşianu

Scris de rutişor la 10 aprilie 2008

Iacob MuresianuCompozitor român (Braşov, 1857 — Blaj, 1917), a învăţat muzica în oraşul natal, ulterior studiind la Conservatorul din Leipzig (1880-1883). Şi-a început cariera pedagogică la Năsăud, apoi a devenit profesor la Braşov (1884-1885) şi la Blaj, unde a rămas din 1886 până la moarte. A fost dirijor al Reuniunilor de cântări şi muzică din Năsăud (1878-1880) şi Braşov (1884-1885), continuându-şi activitatea dirijorală la Blaj. În 1888 înfiinţa la Blaj revista Musa română, pe care a condus-o până în 1907. În 1883, obţine premiul de compoziţie „Mendelssohn-Bartholdy” (Leipzig).

Creaţia sa corală se impune prin caracterul dinamic şi militant, lucrările lui de gen, cu sau fără acompaniament de pian, căpătând un caracter dramatic prin introducerea solourilor. Iacob Mureşianu îşi creează melodiile în stil românesc, fără a apela propriu-zis la muzica populară, (mai mult…)

George Stephănescu

Scris de rutişor la 6 aprilie 2008

Compozitor român (Bucureşti, 1843 — id., 1925), şi-a început studiile muzicale în particular în oraşul natal, urmându-le la Conservatorul bucureştean (1864-1867), unde îl are printre profesori pe Eduard Wachmann (armonie). Îşi continuă pregătirea la Conservatorul din Paris (1867-1871), cu Henri Réber (armonie, contrapunct), Auber şi Ambroise Thomas (compoziţie), Enrico Delle Sedie (canto), A. F. Marmontel (pian). Întorcându-se în ţară, devine profesor de canto şi operă la Conservatorul din Bucureşti (1872-1904), iar în perioada 1877-1890 este dirijor şi compozitor al Teatrului Naţional din Bucureşti. Susţine spectacole lirice în limba română, cu artişti autohtoni, contribuind la înfiinţarea Operei Române din Bucureşti. Importanţa lui pentru începuturile operei naţionale se reflectă în faptul că în stagiunea 1885-1886 devine fondatorul şi dirijorul trupelor Operei Române, apoi al Companiei lirice române (1892-1893) şi, în sfârşit, al Societăţii lirice române (1902-1904).George Stephănescu se preocupă de traducerea în limba română a unor librete de opere, operete şi oratorii, precum şi a unor texte de arii şi lieduri. Este considerat creatorul şcolii româneşti de canto, printre elevii săi numărându-se cântăreţi de renume mondial precum Elena Teodorini, Hariclea Darclée, Dumitru Popovici-Bayreuth etc. Din consistenta creaţie dedicată scenei de George Stephănescu amintim câteva titluri, acoperind genuri diverse: feeria muzicală Sânziana şi Pepelea (1880), pe un libret de Vasile Alecsandri; opereta Cometa (1900), pe un libret de Theodor Speranţia; drama lirică într-un act Petra (1902). Dezinvoltura componistică din Sânziana şi Pepelea, (mai mult…)

Dinu Lipatti

Scris de rutişor la 6 aprilie 2008

Dinu LipattiPianist şi compozitor român [Bucureşti, 1917 – Geneva, 1950), la vârsta de 11 ani devine elev al Conservatorului din Bucureşti (1928-1932), unde lucrează cu Florica Musicescu (pian) şi Mihail Jora (armonie, contrapunct, compoziţie), perfecţionându-se apoi la École normale de musique din Paris (1934-1939), cu Alfred Cortot şi Yvonne Lefébure (pian), Paul Dukas şi Nadia Boulanger (compoziţie), Charles Munch şi Diran Alexanian (dirijat).

Dinu Lipatti a fost unul dintre cei mai mari pianişti ai secolului XX. Spre sfârşitul vieţii a predat la clasele superioare şi de virtuozitate ale Conservatorului din Geneva (1944-1949). A fost membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor din Paris (1939), fiind un cronicar muzical apreciat în epocă. (mai mult…)

Fragmente muzicale Anca Nicoleta Tănase

Scris de rutişor la 2 aprilie 2008

Mai jos se află câteva fragmente audio ale compozitoarei Anca Nicoleta Tănase.

Sorin Vulcu

Scris de rutişor la 19 martie 2008

Născut în 1939, în judeţul Alba, s-a stins din viaţă la Bucureşti, în 1995. A studiat compoziţia la UNMB cu Anatol Vieru (1958-64), apoi, în aceeaşi instituţie, a predat teorie şi a condus Studioul electro-acustic. A participat în anii ’70 la Cursurile internaţionale de vară de la Darmstadt. În compoziţie l-au interesat unele orientări de avangardă, precum teatrul instrumental (Îndeletnicirile mele, 1978, pe text de H.Michaux) şi muzica electronică (a inclus banda magnetică în numeroase din piesele sale camerale, în variate combinaţii cu instrumente live).

Lucrări ale lui Vulcu au fost prezentate la Paris, Darmstadt, Praga, Budapesta şi la festivalul Toamna varşoviană, premiate de U.C.M.R. (1969) sau de Concursul internaţional de compoziţie corală de la Tours (1980).

 

Anatol Vieru

Scris de rutişor la 19 martie 2008

Anatol VieruNăscut la 8 iunie 1926 în Iaşi, a absolvit în 1951 Universitea de Muzică din Bucureşti (compoziţie cu Leon Klepper) iar în 1954, Conservatorul „P. I. Ceaikovski” din Moscova (compoziţie cu Aram Haciaturian).

A participat la Internationale Ferienkurse für Musik din Darmstadt (1967) şi a fost bursier DAAD la Berlin (1973-1974). Între 1992-1993 a fost composer-in-residence la New York University. A încetat din viaţă în 1998, la Bucureşti. (mai mult…)