Ion Andrei [Johann Andreas] Wachmann

Scris de rutişor la 16 aprilie 2008

Compozitor [Budapesta, 1807 — Bucureşti, 1863], şi-a realizat studiile la Viena. Activează ca dirijor al trupei lirice „Theodor Müller” la Timişoara (1831-1833) şi Bucureşti (1833-1835), este profesor la Şcoala de muzică vocală şi instrumentală a Societăţii filarmonice din Bucureşti (1835-1836) şi la colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti (1846-1850), dirijor al trupei „Costache Caragiale” din Bucureşti (1850-1852), al teatrelor naţionale din Bucureşti (1852-1858) şi din Craiova (1858-1860). A desfăşurat o intensă activitate pedagogică în Bucureşti, predând în particular pian, teorie-solfegii şi armonie, deoarece în acea perioadă la Bucureşti încă nu se înfiinţase un conservator.

I.A. Wachmann a scris numeroase lucrări de muzică de teatru, opere, vodeviluri, comedii-vodevil, feerii, drame lirice, operete, dintre care amintim: opera Braconierul (1832), opera Zamfira (1834), vodevilul Triumful amorului (1835), opera Manole Meşter etc. (mai mult…)

Anton Pann (Antonie Pantoleon-Petroveanu)

Scris de rutişor la 11 aprilie 2008

Compozitor şi folclorist român (Sliven, Bulgaria, 1796 — Bucureşti, 1854). Studiază muzica în Bucureşti, la Şcoala de cântăreţi bisericeşti a Mitropoliei (1812-1816), cu Dionisie Fotino şi apoi la Şcoala de cântăreţi bisericeşti Sf. Nicolae Şelari (1816-1818), cu Petre Efesiul. Cariera lui de cântăreţ de biserică începe în corul catedralei din Chişinău (1810-1811). Apoi se stabileşte la Bucureşti, unde este paracliser la biserica Olari (1812-1813), defteriu (cântăreţ II) al bisericii Sfinţi (1813-1818), profesor de psaltichie la Şcoala de cântăreţi (1823-1825).

Părăseşte din nou capitala, cântând la diferite biserici şi mănăstiri din ţară, revenind la Bucureşti ca profesor de psaltichie la Şcoala de cântăreţi bisericeşti (1828-1832) şi la Seminarul central (1842-1854), în paralel fiind prim cântăreţ în diferite biserici din capitală. Anton Pann a cules, notat şi publicat cântece populare, melodii lăutăreşti, literatură populară, editând cântecele fără acompaniament, considerând-le destinate circulaţiei în medii în care nu puteau fi interpretate decât vocal. (mai mult…)