Orsolya Veress

Scris de cercer la 4 august 2009

Orsolya VeressMezzosoprana Orsolya Veress s-a născut în Cluj Napoca la data de 11 Mai 1983. În anul 2007 a absolvit Facultatea de Cânt şi Artă Scenică, din cadrul Academiei de Muzică Gh. Dima din Cluj Napoca, urmând să continue cursurile postuniversitare de masterat în cadrul aceleiaşi instituţii până în 2009 (maestră de canto: cunoscuta soprană şi profesoară Conf. Univ. Dr. Elena Andrieş).

De la vârsta de 18 ani a fost angajată ca şi artist liric al ansamblului Operei Maghiare din Cluj Napoca, unde activează şi în prezent. (mai mult…)

Florin Estefan

Scris de cercer la 30 iulie 2009

Florin EstefanBaritonul Florin Estefan s-a născut în Oradea la data de 10 Aprilie 1982. În 2004 a absolvit Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii Orădene, unde a studiat cu Maeștrii Alexandru Fărcaş şi Gheorghe Mogoşan.

Din anul doi de studenţie, la vârsta de 20 de ani, i s-a oferit postul de solist al Operei Naţionale Române din Cluj Napoca, unde a fost angajat pentru patru ani.

(mai mult…)

Eduard Caudella

Scris de rutişor la 17 aprilie 2008

Compozitor şi violonist (Iaşi, 1841 — id., 1924), studiază muzica atât în ţară (1850-1853), cât şi la Berlin (1853-1857), cu Hubert Riess (vioară), Carol Böhmer (armonie), Adolph Riess (pian), apoi la Dreieschenheim (1857), ulterior cu Henri Vieuxtemps, la Paris (1857-1858), din nou Ia Berlin (1859-1860) şi, în sfârşit, la Frankfurt pe Main (1860-1861), tot cu Vieuxtemps. Într-o primă etapă, este violonist al curţii lui Alexandru Ioan Cuza (1861-1864), profesor de vioară (1861-1901), de orchestră şi mai târziu director (1893-1901) al Conservatorului din Iaşi. În paralel, tot la Iaşi, a activat ca dirijor al Teatrului Naţional (1861-1875), al Trupei germane de teatru (1868-1870) şi al Operei italiene (1870-1874). De asemenea, a fost profesor de estetică muzicală la Universitatea din Iaşi (1875-1877). Ca violonist concertist, are o carieră strălucită atât în ţară, cât şi peste hotare. Printre cei care s-au bucurat de îndrumările sale ca profesor în particular s-a aflat, copil fiind, George Enescu. Eduard Caudella a condus formaţii de muzică de cameră în Iaşi, desfăşurând o activitate susţinută de popularizare a creaţiei clasice universale, prin prezentarea de concerte la pupitrul orchestrei Conservatorului. Este unul dintre cei mai importanţi compozitori români ai perioadei de la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului XX. (mai mult…)

Ion Andrei [Johann Andreas] Wachmann

Scris de rutişor la 16 aprilie 2008

Compozitor [Budapesta, 1807 — Bucureşti, 1863], şi-a realizat studiile la Viena. Activează ca dirijor al trupei lirice „Theodor Müller” la Timişoara (1831-1833) şi Bucureşti (1833-1835), este profesor la Şcoala de muzică vocală şi instrumentală a Societăţii filarmonice din Bucureşti (1835-1836) şi la colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti (1846-1850), dirijor al trupei „Costache Caragiale” din Bucureşti (1850-1852), al teatrelor naţionale din Bucureşti (1852-1858) şi din Craiova (1858-1860). A desfăşurat o intensă activitate pedagogică în Bucureşti, predând în particular pian, teorie-solfegii şi armonie, deoarece în acea perioadă la Bucureşti încă nu se înfiinţase un conservator.

I.A. Wachmann a scris numeroase lucrări de muzică de teatru, opere, vodeviluri, comedii-vodevil, feerii, drame lirice, operete, dintre care amintim: opera Braconierul (1832), opera Zamfira (1834), vodevilul Triumful amorului (1835), opera Manole Meşter etc. (mai mult…)

Marcel Mihalovici

Scris de rutişor la 11 aprilie 2008

Compozitor francez de origine română (Bucureşti, 1898 — Paris, 1985), îşi începe studiile muzicale la Bucureşti, în perioada 1908 şi 1919, lucrând cu Fr. Fischer şi B. Bernfeld (vioară),D. Cuclin (armonie) şi R. Cremer (contrapunct). Continuă la Schola cantorum din Paris, din 1919 până în 1925, avându-l ca maestru pe Vincent d’Indy (compoziţie, dirijat de orchestră), în 1928, Mihalovici, Martinu.C. Beck şi T. Harsanyi, cărora li s-a alăturat N. Şrepin, au hotărât să dea un concert cu lucrările lor.

Criticii i-au grupat pe aceşti compozitori de origine străină rezidenţi în Franţa — deşi aveau estetici foarte diferite — sub numele de şcoala de la Paris. Mihalovici a fost membru fondator al Societăţii compozitorilor români din Bucureşti (1920) şi al Societăţii de muzică contemporană „Triton” din Paris (1932) şi membru corespondent al Institut de France, Académie des Beaux-Arts din Paris. Între 1959 şi 1962 a activat ca profesor de morfologie muzicală la Schola cantorum din Paris. De-a lungul timpului, creaţia sa a fost distinsă cu menţiunea onorifică (1919), premiul al II-lea (1920) şi premiul I (1925) de compoziţie „George Enescu”, apoi cu premiul „Ludwig Spohr” (Brunswick, 1955), premiul fundaţiei „Copley” (Chicago, 1961), premiul „George Enescu” al S.A.C.E.M. (Paris, 1966).

Mihalovici este atras de structurile solide, pe care este grefată influenţa modurilor şi ritmicii folclorului românesc. A scris mult pentru scena lirică: baletul cântat Une vie de Polichinelle (1922), baletele Le Postillon du Roi (1924), Divertimento (1925) şi Karagueuz (1926), operele L’Intransigeant Pluton (1928), Phèdre (1949) şi Die Heimkehr [„întoarcerea”] (1954, rev. 1955), apoi baletele Thésée au labyrinthe (1956) şi Alternamenti (1957), pe un libret de Claude Rostand, opera Krapp ( 1960), pe un libret de Samuel Beckett, baletul Variations (1960) şi opera bufă Les Jumeaux [„Gemenii”] (1962), pe un libret de Claude Rostand.

A excelat şi în domeniul muzicii simfonice: Introducere şi mişcare simfonică (1923); Fantezie pentru orchestră mare (1927); Cortegiul divinităţilor infernale (1928); Chindia (1929); Concert pentru vioară şi orchestră (1930); Divertisment (1934); Capriciu românesc (1936); Toccata pentru pian şi orchestră ( 1938, rev. 1940); Symphonies pour le temps présent (1944); Variaţiuni pentru alămuri şi coarde (1946); Secvenţe (1947); Sinfonia giocosa (1951); Rapsodia concertantă în stil popular românesc ( 1951 ); Studiu în două părţi pentru pian şi ansamblu instrumental (1951); Sinfonia partita (1952); Uvertură tragică (1957); Sinfonia variata (1960); Muzică nocturnă pentru clarinet (1963); Pretexte pentru oboi, clarinet bas şi orchestră de cameră (1968) etc.

Marcel Mihalovici a mai scris muzică vocal-simfonică, de cameră (cvartete de coarde, sonate pentru vioară şi pian, miniaturi şi sonate pentru diverse instrumente), corală, vocală şi de film.

Tudor Jarda

Scris de rutişor la 10 aprilie 2008

Compozitor român (Cluj, 11 februarie 1922 – Bucureşti 14 august 2007), îşi realizează studiile la Conservatorul Cluj-Timişoara (1941-1945, 1945-1948), iar după război activează ca instrumentist în orchestra Operei Române din Cluj (1945-1948). Din 1949 devine profesor de armonie la Conservator până in 1984. A mai deţinut funcţiile de director al Operei Române şi de rector al Conservatorului „Gh. Dima” din Cluj.

A fost distins cu titlurile de Artist Emerit (1964), cu Ordinul Naţional pentru Merit în Grad de Cavaler (2002), Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Muzică a Universităţii Oradea. A fost Membru de Onoare al Operei Naţionale Române Cluj-Napoca şi Cetăţean de Onoare al Municipiului Cluj-Napoca. În linii generale, stilul său componistic este (mai mult…)

Filip Lazăr

Scris de rutişor la 9 aprilie 2008

Compozitor şi pianist român (Craiova, 1894 — Paris, 1936), îşi începe studiile la Conservatorul din Bucureşti (1907-1912), cu D.G. Kiriac (teorie-solfegii), Alfonso Castaldi (armonie, contrapunct, compoziţie) şi Emilia Saegiu (pian), perfecţionându-se la Conservatorul din Leipzig (1913-1914), cu Stephan Krehl (armonie, contrapunct, compoziţie) şi Robert Teichmiiller (pian).

Susţine o prodigioasă activitate de pianist-concertist (1915-1936), fiind în paralel profesor de pian şi teorie-solfegii în Franţa şi Elveţia (1928-1936). Este membru fondator al Societăţii Compozitorilor Români (1920), membru fondator (1936) şi preşedinte al Societăţii muzicale Triton din Paris (1928) şi membru al Societăţii Internaţionale de Muzică Contemporană. Dintre distincţiile obţinute de-a lungul carierei sale componistice, menţionăm premiul I de compoziţie „George Enescu” (1924) şi Premiul Radiodifuziunii franceze (Paris, 1931).Într-o viaţă destul de scurtă, în bună parte petrecută în Franţa, Filip Lazăr şi-a scris o importantă parte a creaţiei sub influenţa folclorului românesc, dar neutilizându-l sub formă de citat, ci prin rafinata recreere în spirit popular a unor teme. (mai mult…)

Constantin C. Nottara

Scris de rutişor la 9 aprilie 2008

Constantin NottaraCompozitor, violonist, dirijor, pedagog şi critic muzical român (Bucureşti, 1890—id., 1951), şi-a început studiile la Conservatorul din Bucureşti (1900-1907), cu D.G. Kiriac (teorie-solfegii), Alfonso Castaldi (armonie, compoziţie), Robert Klenck (vioară), a continuat la Paris (1907-1909), cu George Enescu şi Berthelier (vioară), Dufay şi Thodou compoziţie) şi, în sfârşit, la Königliche Akademie der Künstler din Berlin (1909-1913), cu K. Klinger (vioară) şi Schatzenholz (contrapunct, compoziţie). A activat ca violonist în orchestra Ministerului Instrucţiunii Publice (1905-1907), apoi a susţinut o prodigioasă carieră de violonist-concertist (1907-1938), în paralel fiind violonist în orchestra filarmonicii din Bucureşti (1918-1920), fondator şi dirijor al Orchestrei municipiului Bucureşti (1929-1932), dirijor al Orchestrei Radio-Bucureşti (1933-1938). Este fondatorul cvartetului „Nottara” (mai mult…)

Alexandru Flechtenmacher

Scris de rutişor la 9 aprilie 2008

Compozitor, violonist, dirijor şi pedagog român (Iaşi, 1823 — Bucureşti, 1898). A urmat studii muzicale la Iaşi, cu Paul Hette şi I. Leitner (vioară), apoi la Viena (1837-1840), cu Joseph Böhm şi Joseph Mayseder (vioară), şi în sfârşit la Paris (1847-1848). Înainte de a-şi finaliza studiile, activează ca violonist în orchestra trupei lirice franceze din Iaşi (1834-1837), apoi concertează ca violonist în ţară şi peste hotare, iar în 1842-1843 devine prim-violonist al trupei „Maria Therese Frisch” din Iaşi. Cariera sa a continuat ca dirijor de orchestră de scenă la teatrele naţionale din Iaşi (1844-1847), Bucureşti (1852-1853,1858-1879) şi Craiova (1853-1858). Dacă ne referim la aspectul pedagogic al carierei sale, Alexandru Flechtenmacher a început prin a preda la Bucureşti, ca profesor de pian, vioară şi violoncel la Aşezământul horal (1860-1863), apoi a devenit profesor de armonie, vioară şi director al Şcolii vocale şi instrumentale (1863-1864) şi, în sfârşit, profesor de vioară (1864—1895) şi director (1864-1869) al Conservatorului, fiind fondatorul şi primul director al înaltului institut de învăţământ muzical bucureştean. Alexandru Flechtenmacher a compus primele operete (Baba Hârca, 1848) şi vodeviluri (Piatra din casă, laşii-n carnaval, Arvinte şi Pepelea, Millo director, Coana Chiriţa la Iaşi, majoritatea scrise în colaborare cu Vasile Alecsandri) (mai mult…)

Ion Nonna Otescu

Scris de rutişor la 9 aprilie 2008

ion nonna otescuCompozitor român (Bucureşti, 1888 — id., 1940), şi-a început studiile muzicale la Conservatorul din Bucureşti (1903-1907), cu D.G. Kiriac (teorie, solfegii, armonie) şi Alfonso Castaldi (contrapunct, compoziţie, orchestraţie), continuându-le la Paris, la Schola cantorum (1908-1911), unde a studiat compoziţia cu Vincent d’Indy şi la Conservatorul din Paris, unde l-a avut ca profesor pe Charles-Marie Widor. A frecventat Facultatea de Drept din Bucureşti, obţinându-şi doctoratul la Paris.

Cariera sa pedagogică s-a desfăşurat la Conservatorul bucureştean, unde a predat armonie, contrapunct şi compoziţie (1913-1940) şi al cărui director (1918-1931) şi rector (1931-1940) a fost timp de peste două decenii. Numele lui este legat şi de Opera Română din Bucureşti, unde a fost prim dirijor (1921-1939) şi director (1937-1939). (mai mult…)