Orsolya Veress

Scris de cercer la 4 august 2009

Orsolya VeressMezzosoprana Orsolya Veress s-a născut în Cluj Napoca la data de 11 Mai 1983. În anul 2007 a absolvit Facultatea de Cânt şi Artă Scenică, din cadrul Academiei de Muzică Gh. Dima din Cluj Napoca, urmând să continue cursurile postuniversitare de masterat în cadrul aceleiaşi instituţii până în 2009 (maestră de canto: cunoscuta soprană şi profesoară Conf. Univ. Dr. Elena Andrieş).

De la vârsta de 18 ani a fost angajată ca şi artist liric al ansamblului Operei Maghiare din Cluj Napoca, unde activează şi în prezent. (mai mult…)

Eduard Caudella

Scris de rutişor la 17 aprilie 2008

Compozitor şi violonist (Iaşi, 1841 — id., 1924), studiază muzica atât în ţară (1850-1853), cât şi la Berlin (1853-1857), cu Hubert Riess (vioară), Carol Böhmer (armonie), Adolph Riess (pian), apoi la Dreieschenheim (1857), ulterior cu Henri Vieuxtemps, la Paris (1857-1858), din nou Ia Berlin (1859-1860) şi, în sfârşit, la Frankfurt pe Main (1860-1861), tot cu Vieuxtemps. Într-o primă etapă, este violonist al curţii lui Alexandru Ioan Cuza (1861-1864), profesor de vioară (1861-1901), de orchestră şi mai târziu director (1893-1901) al Conservatorului din Iaşi. În paralel, tot la Iaşi, a activat ca dirijor al Teatrului Naţional (1861-1875), al Trupei germane de teatru (1868-1870) şi al Operei italiene (1870-1874). De asemenea, a fost profesor de estetică muzicală la Universitatea din Iaşi (1875-1877). Ca violonist concertist, are o carieră strălucită atât în ţară, cât şi peste hotare. Printre cei care s-au bucurat de îndrumările sale ca profesor în particular s-a aflat, copil fiind, George Enescu. Eduard Caudella a condus formaţii de muzică de cameră în Iaşi, desfăşurând o activitate susţinută de popularizare a creaţiei clasice universale, prin prezentarea de concerte la pupitrul orchestrei Conservatorului. Este unul dintre cei mai importanţi compozitori români ai perioadei de la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului XX. (mai mult…)

Ion Andrei [Johann Andreas] Wachmann

Scris de rutişor la 16 aprilie 2008

Compozitor [Budapesta, 1807 — Bucureşti, 1863], şi-a realizat studiile la Viena. Activează ca dirijor al trupei lirice „Theodor Müller” la Timişoara (1831-1833) şi Bucureşti (1833-1835), este profesor la Şcoala de muzică vocală şi instrumentală a Societăţii filarmonice din Bucureşti (1835-1836) şi la colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti (1846-1850), dirijor al trupei „Costache Caragiale” din Bucureşti (1850-1852), al teatrelor naţionale din Bucureşti (1852-1858) şi din Craiova (1858-1860). A desfăşurat o intensă activitate pedagogică în Bucureşti, predând în particular pian, teorie-solfegii şi armonie, deoarece în acea perioadă la Bucureşti încă nu se înfiinţase un conservator.

I.A. Wachmann a scris numeroase lucrări de muzică de teatru, opere, vodeviluri, comedii-vodevil, feerii, drame lirice, operete, dintre care amintim: opera Braconierul (1832), opera Zamfira (1834), vodevilul Triumful amorului (1835), opera Manole Meşter etc. (mai mult…)

Eusebie Mandicevschi

Scris de rutişor la 15 aprilie 2008

Eusebie MandicevschiCompozitor, dirijor de cor şi muzicolog român (Cernăuţi, 1857 — Sulz, lângă Viena, 1929), şi-a început studiile muzicale în oraşul natal, continuând la Universitatea din Viena (1875-1880), cu Eduard Hanslick (istoria muzicii, estetică muzicală), perfecţionându-se în domeniul compoziţiei tot la Viena, cu Gustav Nottebohm şi Robert Fuchs. Cariera sa are ca prim centru de greutate activitatea dirijorală: corurile Wiener Sing-Akademie (1881-1882) şi Faber-Chor (1882-1892), Hombostel-Chor, Miksch-Chor (1892-1895) şi orchestra Gesellschaft der Musikfreunde (1892-1896).

După 1896, se dedică din ce în ce mai mult carierei pedagogice, predând la Akademie für Musik und darstellende Kunst din Viena. În paralel, este arhivar şi bibliotecar muzical la Gesellschaft der Musikfreunde din Viena (1887-1929) şi dirijor al Kapelwiser-Chor şi al corului de femei „Eusebie Mandicevschi” din Viena (1901-1921). În 1897 a devenit doctor sine examine al Universităţii din Leipzig. Influenţat de creaţia clasico-romantică în mod special în privinţa muzicii sale corale, (mai mult…)

Iacob Mureşianu

Scris de rutişor la 10 aprilie 2008

Iacob MuresianuCompozitor român (Braşov, 1857 — Blaj, 1917), a învăţat muzica în oraşul natal, ulterior studiind la Conservatorul din Leipzig (1880-1883). Şi-a început cariera pedagogică la Năsăud, apoi a devenit profesor la Braşov (1884-1885) şi la Blaj, unde a rămas din 1886 până la moarte. A fost dirijor al Reuniunilor de cântări şi muzică din Năsăud (1878-1880) şi Braşov (1884-1885), continuându-şi activitatea dirijorală la Blaj. În 1888 înfiinţa la Blaj revista Musa română, pe care a condus-o până în 1907. În 1883, obţine premiul de compoziţie „Mendelssohn-Bartholdy” (Leipzig).

Creaţia sa corală se impune prin caracterul dinamic şi militant, lucrările lui de gen, cu sau fără acompaniament de pian, căpătând un caracter dramatic prin introducerea solourilor. Iacob Mureşianu îşi creează melodiile în stil românesc, fără a apela propriu-zis la muzica populară, (mai mult…)

Gherase Dendrino

Scris de rutişor la 9 aprilie 2008

Compozitor român (Turnu Măgurele, 3 septembrie 1901 — Bucureşti, 1 aprilie 1973). Studiază la Conservatorul din Bucureşti (1920-1927), avându-i printre profesori pe D.G. Kiriac (teorie-solfegii) şi Alfonso Castaldi (armonie, contrapunct). În paralel, urmează Facultatea de Drept şi Facultatea de Medicină din Bucureşti. Succesiv, activează ca dirijor, în Bucureşti, la teatrul de revistă „Cărăbuş” (1932-1946), la teatrul de operetă şi revistă „Alhambra” (1946-1949), la Teatrul de estradă (1949-1950) şi în sfârşit devine prim-dirijor la Teatrul de operetă (din 1950).

În 1955, Gherase Dendrino a fost distins cu Premiul de Stat, iar în 1962 a primit titlul de Maestru Emerit al Artei. Compune în special pentru teatrul muzical: opereta Lăsaţi-mă să cânt (1953); (mai mult…)

Alexandru Flechtenmacher

Scris de rutişor la 9 aprilie 2008

Compozitor, violonist, dirijor şi pedagog român (Iaşi, 1823 — Bucureşti, 1898). A urmat studii muzicale la Iaşi, cu Paul Hette şi I. Leitner (vioară), apoi la Viena (1837-1840), cu Joseph Böhm şi Joseph Mayseder (vioară), şi în sfârşit la Paris (1847-1848). Înainte de a-şi finaliza studiile, activează ca violonist în orchestra trupei lirice franceze din Iaşi (1834-1837), apoi concertează ca violonist în ţară şi peste hotare, iar în 1842-1843 devine prim-violonist al trupei „Maria Therese Frisch” din Iaşi. Cariera sa a continuat ca dirijor de orchestră de scenă la teatrele naţionale din Iaşi (1844-1847), Bucureşti (1852-1853,1858-1879) şi Craiova (1853-1858). Dacă ne referim la aspectul pedagogic al carierei sale, Alexandru Flechtenmacher a început prin a preda la Bucureşti, ca profesor de pian, vioară şi violoncel la Aşezământul horal (1860-1863), apoi a devenit profesor de armonie, vioară şi director al Şcolii vocale şi instrumentale (1863-1864) şi, în sfârşit, profesor de vioară (1864—1895) şi director (1864-1869) al Conservatorului, fiind fondatorul şi primul director al înaltului institut de învăţământ muzical bucureştean. Alexandru Flechtenmacher a compus primele operete (Baba Hârca, 1848) şi vodeviluri (Piatra din casă, laşii-n carnaval, Arvinte şi Pepelea, Millo director, Coana Chiriţa la Iaşi, majoritatea scrise în colaborare cu Vasile Alecsandri) (mai mult…)

George Stephănescu

Scris de rutişor la 6 aprilie 2008

Compozitor român (Bucureşti, 1843 — id., 1925), şi-a început studiile muzicale în particular în oraşul natal, urmându-le la Conservatorul bucureştean (1864-1867), unde îl are printre profesori pe Eduard Wachmann (armonie). Îşi continuă pregătirea la Conservatorul din Paris (1867-1871), cu Henri Réber (armonie, contrapunct), Auber şi Ambroise Thomas (compoziţie), Enrico Delle Sedie (canto), A. F. Marmontel (pian). Întorcându-se în ţară, devine profesor de canto şi operă la Conservatorul din Bucureşti (1872-1904), iar în perioada 1877-1890 este dirijor şi compozitor al Teatrului Naţional din Bucureşti. Susţine spectacole lirice în limba română, cu artişti autohtoni, contribuind la înfiinţarea Operei Române din Bucureşti. Importanţa lui pentru începuturile operei naţionale se reflectă în faptul că în stagiunea 1885-1886 devine fondatorul şi dirijorul trupelor Operei Române, apoi al Companiei lirice române (1892-1893) şi, în sfârşit, al Societăţii lirice române (1902-1904).George Stephănescu se preocupă de traducerea în limba română a unor librete de opere, operete şi oratorii, precum şi a unor texte de arii şi lieduri. Este considerat creatorul şcolii româneşti de canto, printre elevii săi numărându-se cântăreţi de renume mondial precum Elena Teodorini, Hariclea Darclée, Dumitru Popovici-Bayreuth etc. Din consistenta creaţie dedicată scenei de George Stephănescu amintim câteva titluri, acoperind genuri diverse: feeria muzicală Sânziana şi Pepelea (1880), pe un libret de Vasile Alecsandri; opereta Cometa (1900), pe un libret de Theodor Speranţia; drama lirică într-un act Petra (1902). Dezinvoltura componistică din Sânziana şi Pepelea, (mai mult…)